20 de definiții pentru ocupație

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OCUPAȚIE, ocupații, s. f. 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesie, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiune s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.

ocupație sf [At: CR (1830), 1171/13 / V: (asr) ~iune / Pl: ~ii / E: fr occupation, lat occupatio, -onis] 1-2 (Luare temporară în) stăpânire Si: cucerire. 3 (Îla) De ~ (D. o forță armată) Care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină Si: ocupant (1). 4 (Jur; îf ocupațiune) Luare în posesiune. 5 Îndeletnicire. 6 Grijă. 7 Profesie.

OCUPAȚIE, ocupații, s. f. 1. (Luare temporară în) stăpânire de către forțele armate ale unui stat a unei părți sau a totalității teritoriului unui alt stat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesiune, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiune s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.

OCUPAȚIE, ocupații, s. f. I. Îndeletnicire, preocupare, activitate. Dați-mi voie, răspunse musafirul meu; nu vreau să vă întrerup ocupațiile. SADOVEANU, O. VIII 56. Are acuma atîtea ocupații că nici nu se poate gîndi să le întrerupă. REBREANU, R. I 207. Trebile casnice și ale statului... nu-l putură înturna [pe Cantemir] de la ocupațiile literare. NEGRUZZI, S. II 146. ♦ Slujbă, post. Dar nu mi-ai spus ce ocupație ți-ai găsit? SAHIA, N. 95. II. Luare în stăpînire; cucerire. ◊ Loc. adj. (Despre o forță armată) De ocupație = care are în stăpînire un teritoriu, o localitate străină. Trupe de ocupație. – Variantă: ocupațiune (GHICA, S. 174) s. f.

OCUPAȚIE s.f. I. Îndeletnicire, profesiune, meserie. ♦ Preocupare, treabă. II. 1. Luare în stăpînire cu forța a unui teritoriu, a unui oraș etc. de către o putere străină, care impune un anumit regim. 2. Luare în posesiune, în stăpînire; ocupare. [Gen. -iei, var. ocupațiune s.f. / cf. fr. occupation, lat. occupatio].

OCUPAȚIE s. f. I. luare (temporară) în stăpânire cu forța a unui teritoriu, a unui oraș etc. de către o putere străină; cucerire. II. îndeletnicire, profesiune, meserie. (< fr. occupation, lat. occupatio)

OCUPAȚIE1 ~i f. 1) v. A OCUPA. 2) Cucerire a unui teritoriu sau a unei țări de către forțele armate ale unui stat străin. Trupe de ~. [G.-D. ocupației; Sil. -ți-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis

OCUPAȚIE2 ~i f. Activitate, de durată mai mare sau mai mică, cu care se ocupă cineva; îndeletnicire; treabă. [G.-D. ocupației; Sil. -ți-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis

OCUPAȚIUNE s. f. v. ocupație.

ocupați(un)e f. 1. îndeletnicire, treabă, lucru cu care se ocupă: ocupațiune obositoare; 2. acțiunea de a lua militărește în posesiune o țară. Rușii ocupară principatele române în patru rânduri: 1769-1774, 1788-1791, 1806-1812; ultima ocupațiune rusească dela 1828-1834, când guvernul provizoriu fu încredințat generalului Kisselef, sub a cărui influență s’a redactat Regulamentul organic.

*ocupațiúne f. (lat. occupátio, -ónis). Lucru, muncă, treabă, îndeletnicire: a avea multe ocupațiunĭ, ocupațiunea depărtează plictiseala. Acțiunea de a te face stăpîn pe, de a te stabili în: ultima ocupațiune rusească în România a durat de la 1828 pînă la 1834. – Și -áție și -áre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ocupație (desp. -ți-e) s. f., art. ocupația (desp. -ți-a), g.-d. art. ocupației; pl. ocupații, art. ocupațiile (desp. -ți-i-)

ocupație (-ți-e) s. f., art. ocupația (-ți-a), g.-d. art. ocupației; pl. ocupații, art. ocupațiile (-ți-i-)

ocupație s. f. (sil. -ți-e), art. ocupația (sil. -ți-a), g.-d. art. ocupației; pl. ocupații, art. ocupațiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OCUPAȚIE s. I. 1. v. cucerire. 2. v. stăpânire. II. 1. îndeletnicire, meserie, profesiune, (înv. și reg.) meșterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent?) 2. v. activitate.

OCUPAȚIE s. I. 1. cucerire, luare, ocupare, (franțuzism înv.) conchetă. (~ Griviței.) 2. stăpînire. (Galia sub ~ romană.) II. 1. îndeletnicire, meserie, profesiune, (înv. și reg.) meșterie, (Mold.) breaslă, (Transilv.) lefterie, (înv.) cin, marafet. (Ce ~ are în prezent?) 2. activitate, îndeletnicire, lucru, muncă, preocupare, treabă, (livr.) travaliu, (înv.) ocupare, preocupație. (Își vede de ~ lui.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ocupație (lat. occupatio), sin. prolepsă.

Intrare: ocupație
ocupație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocupație
  • ocupația
plural
  • ocupații
  • ocupațiile
genitiv-dativ singular
  • ocupații
  • ocupației
plural
  • ocupații
  • ocupațiilor
vocativ singular
plural
ocupațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ocupațiune
  • ocupațiunea
plural
  • ocupațiuni
  • ocupațiunile
genitiv-dativ singular
  • ocupațiuni
  • ocupațiunii
plural
  • ocupațiuni
  • ocupațiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ocupație, ocupațiisubstantiv feminin

  • 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: cucerire
    • 1.1. științe juridice Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble locuțiune adjectivală De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Trupe de ocupație. DLRLC
  • 2. Activitate, meserie, preocupare, profesie, treabă, îndeletnicire. DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Dați-mi voie, răspunse musafirul meu; nu vreau să vă întrerup ocupațiile. SADOVEANU, O. VIII 56. DLRLC
    • format_quote Are acuma atîtea ocupații că nici nu se poate gîndi să le întrerupă. REBREANU, R. I 207. DLRLC
    • format_quote Trebile casnice și ale statului... nu-l putură înturna [pe Cantemir] de la ocupațiile literare. NEGRUZZI, S. II 146. DLRLC
    • 2.1. Post, profesie, slujbă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Dar nu mi-ai spus ce ocupație ți-ai găsit? SAHIA, N. 95. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.