OFICIERE, oficieri, s. f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; celebrare. [Pr.: -ci-e-] – V. oficia.

oficiere sf [At: ALEXI, W. / V: (iuz) ~iare / P: ~ci-e~ / E: oficia] (Rar) 1 Celebrare a slujbei bisericești. 2 Săvârșire cu solemnitate a unui act public sau privat, în special a unei căsătorii.

OFICIERE, oficieri, s. f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; celebrare. [Pr.: -ci-e-] – V. oficia.

OFICIERE s. f. Acțiunea de a oficia.

OFICIERE s.f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; slujire, îndeplinire a unei solemnități. [Pron. -ci-e-. / < oficia].

oficiare sf vz oficiere

oficiere (desp. -ci-e-) s. f., g.-d. art. oficierii; pl. oficieri

!oficiere (-ci-e-) s. f., g.-d. art. oficierii; pl. oficieri

oficiere s. f. (sil. -ci-e-), g.-d. art. oficierii; pl. oficieri

OFICIERE s. (BIS.) 1. celebrare, săvârșire, slujire, slujit, (înv.) serbare. (~ liturghiei.) 2. v. celebrare.

OFICIERE s. (BIS.) 1. celebrare, săvîrșire, slujire, slujit, (înv.) serbare. (~ liturghiei.) 2. celebrare, săvîrșire. (~ cununiei.)