OFICIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție (diplomatică) binevoitoare (a unui stat) în scopul unei concilieri (între state beligerante sau aflate în litigiu); servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă religioasă, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofis s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office.

oficiu sn [At: (a. 1779) BV II, 234 / V: (înv) ~chie, ~chion, ~ci, ~ie, ~is, ~iț, ~iție sf, ~ițiu / Pl: ~ii / E: ngr ὀφφίκιον, lat officium, -ii, ger Offizium, fr office] 1 Îndatorire specială Si: funcție (1), slujbă. 2 Însărcinare dată cuiva Si: misiune, sarcină. 3 (Înv; îs) Sfântul ~ Tribunal al inchiziției. 4 (Înv) Decret domnesc Si: decizie, ordonanță. 5 Servicii ale unei întreprinderi sau ale unei instituții. 6 Birouri în care acestea funcționează Si: local. 7-8 (Îljv) Din ~ (Care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate, nu la cererea cuiva. 9-10 (Fig; îal) (În mod) automat. 11 (Lpl) Înlesnire. 12 (Îs) Bune ~cii Intervenție binevoitoare în scopul unei concilieri. 13 (Îas) Servicii făcute cuiva. 14 Rol. 15 (Lpl) Ajutor. 16 (Îs) ~ divin Slujbă bisericească. 17 (Rar) Încăpere mică lângă sufragerie, unde se depozitează tacâmuri, mâncăruri etc.

*OFICIU (pl. -cii) sn. 1 Ori-ce datorie față de familie, de societate ¶ 2 🫀 Funcțiune: ~l respirațiunii este să schimbe sîngele negru în sînge roșu ¶ 3 Post, slujbă: a-și îndepliniri ~l de secretar ¶ 4 Birou: ~ de publicitate ¶ 5 Serviciu, ajutor: s’a hotărît să primească bunele oficii ale Engliterei (I.-GH.) ¶ 6 Slujbă bisericească: ~l divin ¶ 7 ⚖️ Avocat (numit) din ~, avocat numit de judecător, de tribunal, spre a apăra fără plată pe un acuzat ¶ 8 ⛪ Sfîntul oficiu, tribunalul inchizițiunii [fr. < lat.].

OFICIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție binevoitoare în scopul unei concilieri; servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă bisericească, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofis s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office.

OFICIU, oficii, s. n. 1. Serviciu al unei administrații, biroul unde este instalat serviciul. Oficiu poștal. Oficiu de stare civilă. ▭ Moșneagul însă mereu se află în treabă, deși n-are nimic de făcut, se codește și nu pleacă, pînă nu închidem oficiul. PĂUN-PINCIO, P. 97. 2. Îndatorire specială, funcție; slujbă. A face oficiul de secretar. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = în conformitate cu o dispoziție luată de o autoritate (și nu la cererea cuiva). Avocat din oficiu. ▭ Te-am apărat din oficiu, dar cît puteam să te apăr? SAHIA, N. 83. 3. (Mai ales la pl.) Ajutor, serviciu. Recurg la oficiile tale. ◊ Expr. Bune oficii = intervenție binevoitoare, servicii făcute cuiva. S-a hotărît să recurgă la bunele oficii ale Engliterei. GHICA, la CADE. 4. (Mai ales determinat prin «divin») Slujbă bisericească, serviciu religios.(Rar) încăpere (mică) lîngă sufragerie (u_nde se depozitează tacîmuri, mîncăruri etc.). O altă ușă în stingă... duce spre o altă încăpere (bucătărie, oficiu... ). SEBASTIAN, T. 256.

OFICIU s.n. 1. Serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. ◊ Din oficiu = fără a fi cerut; ca un serviciu obligatoriu; (în mod) oficial. 2. Funcție, îndatorire, slujbă. 3. (la pl.) Servicii, ajutoare, înlesniri. ◊ Bune oficii = intervenție diplomatică a unui stat în vederea împăcării unor state în litigiu sau beligerante. 4. Slujbă religioasă. 5. Mică încăpere lîngă sufragerie în care se depozitează cele necesare pentru servirea mesei; cămară. [Pron. -ciu, var. ofițiu s.n. / cf. lat. officium, germ. Offizium, fr. office].

OFICIU s. n. 1. serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. ♦ ~ diplomatic = misiune diplomatică pe lângă o organizație internațională; din ~ = fără a fi cerut, ca un serviciu obligatoriu; (în mod) oficial. 2. funcție, îndatorire, slujbă. 3. (pl.) servicii, ajutoare, înlesniri. ♦ bune ĩi = intervenție diplomatică a unui stat în vederea împăcării unor state în litigiu sau beligerante. 4. slujbă religioasă. 5. mică încăpere lângă sufragerie, în care se depozitează cele necesare pentru servirea mesei. (< lat. officium, germ. Offizium, fr. office)

OFICIU ~i n. 1) Serviciu administrativ special în cadrul unei întreprinderi sau instituții. ~ poștal. ~ comercial. ◊ Din ~ a) în conformitate cu o dispoziție a autorităților oficiale; b) în mod automat. 2) Local al acestui serviciu. 3) înv. Decret domnesc. 4): ~ divin slujbă religioasă. /<lat. officium, germ. Offizium, fr. office

oficiu n. 1. post, funcțiune: a face oficiul de secretar; 2. biurou: oficiu telegrafo-poștal; 3. serviciu: a recurge la bunele sale oficii; din oficiu, din propria sa voință, fără a fi cerut: jurământ dat din oficiu; advocat din oficiu, numit de tribunal spre a apăra pe un acuzat; 4. rugăciuni, ceremonii bisericești: oficiul divin; 5. sfântul Oficiu, tribunalul Inchizițiunii.

*ofíciŭ n. (lat. of-ficium, datorie, obligațiune, funcțiune, d. fácere, a face. V. ofițer). Post, funcțiune: a îndeplini oficiu de dirigent. Bĭuroŭ: oficiŭ telegrafo-postal. Serviciŭ, îndatorire, intervențiune amicală p. împăcare: a recurge la oficiile saŭ (maĭ des) la bunele oficiĭ ale cuĭva. Totalitatea rugăcĭunilor și ceremoniilor liturgice: oficiu morților, oficiu divin. Sfîntu Oficiŭ, tribunalu Inchizițiuniĭ. Din oficiŭ, în virtutea funcțiuniĭ sale, fără să fi cerut: avocat numit din oficiŭ (de judecător) ca să apere un acuzat.

ofichie sf vz oficiu

ofichion sn vz oficiu

ofici sn vz oficiu

oficie sf vz oficiu

ofis sn vz oficiu

ofiț sn vz oficiu

ofiție sf vz oficiu

ofițiu sn vz oficiu

EX OFFICIO (lat.) = Din oficiu. Avocatul a fost însărcinat cu apărarea inculpatului ex officio.

OFIS, ofisuri, s. n. (Învechit și arhaizant) Decizie, decret domnesc. O colecție a ofisurilor sale din ramul judecătoresc. KOGĂLNICEANU, S. 204. Ș-un ofis redijat bine e o lege-n prescurtare. ALEXANDRESCU, P. 158. – Variantă: ofisus s. n.

OFIȚIU s.n. v. oficiu.

ofis n. od. decret domnesc: un ofis redijat bine GR. AL. [Rus. OFISŬ (din fr. office)].

ofís n., pl. urĭ și e (rus. ofis, d. fr. office, oficiŭ). Vechĭ. Decret domnesc, hîrtie oficială, oficie.

oficiu s. n., art. oficiul; pl. oficii, art. oficiile (desp. -ci-i-)

oficiu [ciu pron. cĭu] s. n., art. oficiul; pl. oficii, art. oficiile (-ci-i-)

oficiu s. n. [-ciu pron. -cĭu], art. oficiul; pl. oficii

oficiu

oficiu, -cii.

oficiu (oficii), s. n. – Serviciu; birou; meserie; funcție; slujbă religioasă. – Var. înv. oficie. Fr. office, lat. officium (sec. XIX). Este dubletul lui ofis, s. n., din fr., prin intermediul rus. ofis, sec. XIX, înv., și al ofichie, s. f. (sarcină, misiune), din ngr. ỏφφίϰιον, sec. XVIII, înv. – Der. oficia, vb., din fr. officier; oficial (var. sec. XVIII ofichial), adj., s. m., din fr. officiel și mai înainte din ngr. ỏφφιϰιάλης; oficialitate, s. f. din fr. officialité; oficină, s. f., din fr. officine; oficios, adj., din fr. officieux; oficinal, adj., din fr. officinal; cf. ofițer.

OFICIU s. I. 1. datorie, îndatorire, obligație, rol, sarcină. (Și-a îndeplinit bine ~ de gazdă.) 2. v. serviciu. II. v. agenție.

OFICIU s. 1. datorie, îndatorire, obligație, sarcină. (Și-a îndeplinit bine ~ de gazdă.) 2. (BIS.) ceremonie, serviciu, slujbă. (~ divin.)

OFIS s. v. decret.

OFICII s. pl. ajutor, concurs, serviciu, sprijin. (Vă ofer ~iile mele.)

ofis s. v. DECRET.

Bons offices („Bune oficii”) – expresie franceză, care înseamnă un serviciu prietenesc. Prin extensiune, cuvintele a-și oferi bunele oficii au căpătat și și-au păstrat mai ales un caracter diplomatic, în sensul unei intervenții a unui stat sau a unui om politic influent, pentru aplanarea unui conflict, pentru încheierea unui tratat etc. IST.

Ex officio (lat. „din oficiu”).

OFICIU s. n. 1. Îndatorire specială; funcție, slujbă. La înceaperea lunii aceștiia schimba ei ofichiile și împărțiia dregătoriile (a. 1779). bv ii, 234. La acest ofițiu se pun de-a pururea oameni împodobiți cu procopseală. văcărescul, ist. 246. Cîți însă vor rămînea în ofichion alu lor (a. 1798). ap. găldi, m. phan. 215. După slujba și vrednicia lui, să-l suie la treaptă măi mare de ofichie. dionisie, c. 180. Să se strice veniturile tuturor oficiurilor (a. 1827). uricariul, vii, 97. Mi s-au încredințat de către voi ofiția seau slujba celei mai înalte dregătorii. ar (1829), 128 ²/34. Oficii și dregătorii civile. genilie, g. 139/20. Ar fi putut face... officiul sufflorului. HELIADE, D. J. 5/11, cf. STAMATI, D. Preferînd oficiul de translator, se mută la Sibiu. BARIȚIU, P. a. II, 656, cf. ȘĂINEANU, ALEXI, W., severin, s. 84. Cîțiva mușterii cu turban, gravi și domoli, sorb ciudata licoare ca și cum ar îndeplini un oficiu. sadoveanu, o. x, 402. Lichidatorii numiți... îndeplinesc un oficiu public obligator. leg. ec. pl. 224. ◊ loc. adj. și adv. Din oficiu = în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate, pe baza unei astfel de dispoziții, (în mod) oficial (1). Consiliul familiei se va aduna... din oficiu, prin îngrijirea judecătoriei competinte. hamangiu, c. c. 92. Consiliul de război, după pledoria fără convingere a unui apărător din oficiu, îl condamna la cîteva luni închisoare. brăescu, a. 220. Te-am apărat din oficiu, dar cît puteam să te apăr? sahia, n. 83. Înstrăinările... sînt nule de drept, nulitatea fiind de ordine publică și putînd fi invocată din oficiu și de oricine. leg. ec. pl. 38. ♦ (Despre aparate, piese etc.) Rol, funcție. Asemenea fusuri aparțin ambelor categorii, făcînd oficiu și de fus propriu zis și de pivot. soare, maș. 69. ♦ Însărcinare dată cuiva, sarcină, misiune. Poate trebuiau să se despartă după ce el își îndeplinește oficiul. sadoveanu, o. ix, 101. ◊ (Învechit, în sintagma) Sfîntul oficiu = tribunalul inchiziției. Divanul sfîntului ofițiu iaste alcătuit de doi cercători și un fiscal. ist. am. 7^r/2. Ieri însă, cînd sanctitatea voastră mă amenința cu focul sfîntului oficiu, erați teribil. filimon, o. i, 317, cf. ȘĂINEANU, SCRIBAN, D. 2. (Învechit) Ordonanță, decizie, decret domnesc. Domnul gheneral... au adresuit... următoarele două ofiții (predlojenii) cătră divanul obștesc. ar (1829), 41²5. Îmfățoșîndu-să... cu ofițul (predlojenia) ex[celenței] sale plenipotențiarului. ib. (1830), 171¹/5. Cu ofiția de subt no 706 s-au încheiet. buletin, f. (1833), 1¹18, cf. 57¹/7. Au niște cuvinte, niște vorbe franțuzești, Otnoșănii, ofis, dele, de nu le mâi isprăvești. facca, în pr. dram. 105, cf. doc. ec. 547. O colecție a ofisurilor sale din ramul judecătoresc kogălniceanu, s. 204. Ofițul măriei sale... coprinde, între altele, ca... buletin, g. (1844), 1¹/5, cf. 621/1, uricariul, iii 254. Ofisul măriei sale rămîne strălucit într-o pomenire. russo, s. 154. Ghica slobozi cîteva ofisuri în contra proprietarilo. bolliac, ap. ddrf. Un ofis redijat bine e o lege-n prescurtare. alexanDRESCU, O. I, 266, cf. GHEȚIE, R. m., BARCIANU, brăescu, m. 69. Se luă și un ofis cu semnătura lui vodă. camil petrescu, o. ii, 18, cf. 242. 3. Serviciu al unei administrații sau al unei instituții; biroul unde este instalat serviciul. A simțit îndată la cîteva zile imperioasa necesitate de a întreprinde călătorii prin țeară, spre a studia pe oameni și a vizita oficiile statului. barițiu, p. a. ii, 728. Instituțiunile și oficiile publice. sbiera, f. s. 213. Moșneagul... se codește și nu pleacă, pînă nu închidem oficiul. păun-pincio, p. 97, cf. șăineanu. Pe străzi, în oficii, în cafenele și restaurante aproape n-am văzut uniforme militare. sadoveanu, o. ix, 264. Registrul... păstrat de oficiul juridic C.F.R. leg. ec. pl. 104. Lingă oficiu a început Să se înalțe o nouă construcție. scînteia, 1953, nr. 2828. Oficiu poștal. Oficiu juridic. Oficiu de stare civilă. 4. (La pl.) Ajutor, serviciu. Recurg la . oficiile tale. ◊ expr. (după fr. bons offices) Bune oficii = intervenție binevoitoare în scopul unei concilieri; servicii făcute cuiva. S-a hotărît să recurgă la bunele oficii ale Engliterei. ghica, ap. cade. Pentru rezolvarea chestiunilor în suspensie, între Poartă și Ipsilanti, Strogonof își oferă bunele sale oficii. oțetea, t. v. 208. Acest ofițer superior a recurs la bunele oficii ale unor oameni. contemp. 1950, nr. 178, 8/1. 5. (Mai ales determinat prin „divin”) Slujbă bisericească, serviciu religios. Puse pe pacient în sarcofagiu și ordonă călugărilor să înceapă oficiul morților. filimon, o. i, 334, cf. șăineanu, scriban, d., pușcariu, l. r. i, 393. 6. (Rar) Încăpere (mică) lîngă sufragerie, unde se depozitează tacîmuri, mîncăruri etc. O altă ușă în stînga... duce spre o altă încăpere (bucătărie, oficiu). sebastian, t. 256. – pl.: oficii. – Și: (învechit) ofichie, oficie (scriban, d.), ofiție s. f.; ofichion, ofis (accentuat, rar, ofis cihac, ii, 679, pl. ofisuri și ofise tdrg), ofiț, ofițiu, ofici (valian, v.) s. n. – Din ngr. δφφιωογ, lat. officium, -ii, germ. Offizium, fr. Office.