OGOR, ogoare, s. n. Bucată de pământ cultivată sau cultivabilă; țarină. ♦ Câmp semănat cu același fel de plante (de obicei cereale); lan. ♦ Teren agricol, proprietate agricolă. ♦ Teren arabil folosit ca pășune timp de un an, pentru a fi mai fertil în anii următori; pârloagă. ◊ Ogor negru = teren arat, grăpat etc., dar fără a fi semănat timp de un an pentru a se reface. ♦ Arătură care se face cu mult înainte de lucrările de însămânțare. – Din bg., sb. ugar.

ogor sn [At: (a. 1600-1650) GCR I, 141/15 / Pl: ~oare / E: bg угар, srb ugar cf pn ugor, mg ugar] 1-2 (Îrg; șîs ~ bătrân) Pământ care nu a fost lucrat niciodată sau care a fost lăsat multă vreme nelucrat Si: țelină. 3 Teren arabil lăsat nelucrat și necultivat, de obicei timp de un an, și folosit în această perioadă ca pășune, pentru a obține în anii următori recolte mai bogate Si: pârloagă, (reg) obleagă, orpie, toloacă. 4 (Reg) Loc curățat de zăpadă, unde se hrănesc vitele. 5 (Reg) Pământ desțelenit, arat și semănat după ce a stat mai multă vreme nelucrat. 6-7 Bucată de pământ (cultivată sau) cultivabilă Si: țarină. 8 (Reg) Primă arătură care se face toamna sau primăvara cu mult înaintea lucrărilor de însămânțare Si: ogorât¹ (1). 9 Câmp semănat cu același fel de plante, de obicei cereale Si: lan. 10 (Reg) Vie. 11-12 Grădină (de zarzavat). 13-14 Strat (de legume). 15 (Reg) Loc de pe care s-au recoltat cerealele, mai ales porumbul. 16 (Mol) Fâșie îngustă de pământ cuprinsă între răzoare. 17 (Mol) Unitate de măsură agrară, a cărei valoare variază în funcție de localități.

OGOR, ogoare, s. n. Bucată de pământ cultivată sau cultivabilă; țarină. ♦ Câmp semănat cu același fel de plante (de obicei cereale); lan. ♦ Teren agricol, proprietate agricolă. ♦ Teren arabil folosit ca pășune timp de un an, pentru a fi mai fertil în anii următori; pârloagă. ◊ Ogor negru = teren arat, grăpat etc., dar nesemănat timp de un an pentru a se reface. ♦ Arătură care se face cu mult înainte de lucrările de însămânțare. – Din bg., scr. ugar.

OGOR, ogoare, s. n. 1. Bucată de pămînt cultivată sau cultivabilă; țarină. Ogoarele stăteau nearate. DUMITRIU, N. 12. 2. Gheorghieș prinde pe Bardac în ogor furînd popușoi. SADOVEANU, O. VII 359. Lăsai plugul pe ogor Și plecai unde mi-i dor. HODOȘ, P. P. 44. ◊ Expr. A face ogor = a pregăti cîmpul pentru cultură, a ara. Am scos boii din obor Și plugul de sub șopron Și-am plecat să fac ogor. ANT. LIT. POP. I 103. ♦ (Prin generalizare) Teren agricol, proprietate agricolă, moșie. Noi ogoarele noastre le-am dobîndit cu brațul nostru și le-am îngrășat cu sînge. SADOVEANU, O. VII 104. Și dînsul e proprietar și iubește ogorul strămoșesc, dar ce doresc oamenii nu se poate. REBREANU, R. II 91. 2. Teren arabil lăsat necultivat și nelucrat, folosit ca pășune timp de un an, în scopul de a obține în anii următori recolte mai bogate. ◊ Expr. A lăsa ogor = a nu cultiva intenționat un cîmp. ◊ Ogor negru = teren lăsat nesemănat timp de un an, dar arat și grăpat pentru a nu fi năpădit de buruieni, pentru a aduna apa și hrana necesare plantelor. 3. Arătură care se face cu mult înainte de lucrările de însămînțare.

OGOR ogoare n. 1) Teren pregătit special pentru culturi agricole; glie; țarină. 2) Suprafață de pământ semănată cu același fel de plante agricole; lan. ~ de grâu. 3) Pământ arabil lăsat nelucrat (timp de un an sau doi) pentru a-i spori fertilitatea; pârloagă. ◊ ~ negru teren arat și grăpat, dar nesemănat, fiind lăsat să se refacă; țarină. 4) Proprietate agricolă. /<bulg., sb. ugar

ogor n. Mold. întindere mică de semănătură (în opozițiune cu lan), servă adesea și ca loc de pășune pentru vite. [Pol. UGOR].

ogór n., pl. oare (pol. ugor, ugór, țelină, pămînt înțelenit, ceh. úhor, úvor, țelină, pămînt arabil, sîrb. ugar, d. vsl. ogorĭeti, ugorĭeti, gorĭeti, a arde, ca rus. par, párenina, pol. parenina, țelină, d. vsl. para, pară, flacără [din cauză că soarele arde ogoarele]; ung. ugar. V. do-, iz-, o- și pri-gorésc, holercă). Țarină, suprafață de pămînt lucrată, V. delniță, holdă, lan; agru.

ogor s. n., pl. ogoare

ogor s. n., pl. ogoare

ogor s. n., pl. ogoare

ogor, -goare.

OGOR s. v. paragină, pârloagă, țelină.

OGOR s. 1. câmp, țarină, (pop. și poetic) glie, (pop.) răzor, (înv. și reg.) agru, (reg.) plan, (înv.) sat. (A ieșit pe ~, la arat.) 2. v. arătură. 3. pârloagă, (pop.) moină, (reg.) mejdină, morhoancă, morogan, moruncă, nadaz, năvăloacă, noroi, obleagă, orpie, rât, toloacă. (Pământul arabil temporar nelucrat se numește ~.) 4. v. pârloagă. 5. v. lan.

OGOR s. 1. cîmp, țarină, (pop. și poetic) glie, (pop.) răzor, (înv. și reg.) agru, (reg.) plan, (înv.) sat. (A ieșit pe ~, la arat.) 2. arătură, țarină, (pop.) răzor, (reg.) plan. (Pămîntul arat se numește ~.) 3. pîrloagă, (pop.) moină, (reg.) mejdină, morhoancă, morogan, moruncă, nadaz, năvăloacă, noroi, obleagă, orpie, rît, toloacă. (Pămîntul arabil temporar nelucrat se numește ~.) 4. bălărie, pîrloagă. (Locul plin de buruieni se numește ~.)

ogor s. v. PARAGINĂ. PÎRLOAGĂ. ȚELINĂ.

ogor (ogoare), s. n. – 1. Țarină, țelină. pîrloagă. – 2. Pămînt cultivabil, arătură. Sl., cf. bg., sb. ugar (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 227; Conev 71), pol. ugór, din sl. ogoreti „a arde (pădurea pentru a obține teren cultivabil)”. – Der. ogorî, vb. (a face ogor).

DIVINA NATURA DEDIT AGROS, ARS HUMANA AEDIFICAVIT URBES (lat.) divina natură a dăruit ogoarele, măiestria omului a clădit orașele – M. Terentius Varro, „Res rusticae”, III, 1.

ogor, ogoare s. n. (intl.) loc favorabil furturilor, pungășiilor etc.

a-i ieși pe ogor expr. (intl.) a ieși la jefuit.

ogor negru expr. (intl.) 1. loc nefavorabil desfășurării unor acțiuni infracționale. 2. loc unde un hoț poate fi prins asupra faptului.