OGRĂJOARĂ, ogrăjoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui ogradă. – Ogradă + suf. -ioară.

ogrăjoară sf [At: NECULCE, L. 115 / V: (reg) ~ăgioară, ogrej~ / Pl: ~re / E: ogradă + -ioară] 1-10 (Șhp) Ogradă (1, 3-4, 7-8) (mică). 11 (Reg) Grădiniță de flori.

OGRĂJOARĂ, ogrăjoare, s. f. Diminutiv al lui ogradă. – Ogradă + suf. -ioară.

OGRĂJOARĂ, ogrăjoare, s. f. Diminutiv al lui ogradă. Pe locul curților și acareturilor de-acum, la început, era o ogrăjoară înconjurată de bălării. CAMILAR, N. I 331.

ogrăgioară sf vz ogrăjoară

ogrejoară sf vz ogrăjoară

ogrăjoară (rar) (desp. o-gră-) s. f., g.-d. art. ogrăjoarei; pl. ogrăjoare

ogrăjoară (rar) (o-gră-) s. f., g.-d. art. ogrăjoarei; pl. ogrăjoare

ogrăjoară s. f. (sil. -gră-), g.-d. art. ogrăjoarei; pl. ogrăjoare

OGRĂJOARĂ s. f. Diminutiv al lui ogradă. 1. (Învechit) cf. ogradă (I). Să le răsădesc [răchițile]... una lîngă alta, spre a să alcătui o ogrăgioară ca un zidiu împregiur. DRĂGHICI, R. 49/3. 2. cf. ogradă (II 3). Scos-au oasăle lui Cantemir Vodă boierii cei mari afară supt cortu, în ogrăjoara cea mică la curtea domnească. NECULCE, L. 115. Ieși din casă, se uită spre chei și începu să măture ogrăgioara mică. DUNAREANU, CH. 197. Pe locul curților și acareturilor de acum, la început era o ogrăjoară înconjurată de bălării. CAMILAR,N<u>I</u>, 331, cf. CHEST. u 399/228. 3. (Regional) Grădiniță de flori. cf. ogradă (II 5) (Girișu de Criș – Oradea), LEXIC REG. 71. – pl.: ogrăjoare. – Și : ogrăgioară, ogrejoară (LEXIC REG. 71) s. f. – Ogradă + suf. -ioară.