OLOGI, ologesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A face pe cineva să devină olog (1) (lovindu-l, rănindu-l etc.) sau a rămâne, a deveni olog (în urma unui accident sau a unei boli). – Din olog.

ologi [At: LB / V: (reg) ul~ / Pzi: ~gesc / E: olog] 1-2 vt A face pe cineva olog (1, 3) lovindu-l, rănindu-l etc. 3-4 vi A deveni olog (1-2).

OLOGI, ologesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A face pe cineva să devină olog (1) (lovindu-l, rănindu-l etc.) sau a rămâne, a deveni olog (în urma unui accident sau a unei boli). – Din olog.

OLOGI, ologesc, vb. IV. 1. Tranz. A face pe cineva să devină olog (lovindu-l, rănindu-l etc.). Cît pe ce era să ne ologească boaita cea îndrăcită. CREANGĂ, A. 43. Nouă cai că-mi ologea. TEODORESCU, P. P. 90. 2. Intranz. A rămîne olog (în urma unui accident sau a unei boli). De ți-ar ologi picioarele, îți rămîne gura. CAMILAR, N. II 351. Îi crescuse barba de trei coți... surzise și ologise. FILIMON, C. 301.

A OLOGI ~esc tranz. A face să se ologească. /Din olog

A SE OLOGI mă ~esc intranz. A deveni olog; a se face olog. /Din olog

ologì v. a face olog.

ologésc v. tr. (d. olog). Fac olog. V. intr. Ajung olog.

ologi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologesc, 3 sg. ologește, imperf. 1 ologeam; conj. prez. 1 sg. să ologesc, 3 să ologească

ologi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologesc, imperf. 3 sg. ologea; conj. prez. 3 să ologească

ologi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologesc, imperf. 3 sg. ologea; conj. prez. 3 sg. și pl. ologească

OLOGI vb. 1. a (se) schilodi, (înv. și reg.) a (se) calici. (Un om care a ~.) 2. a (se) cotonogi. (O vită care a ~.)

OLOGI vb. 1. a (se) schilodi, (înv. și reg.) a (se) calici. (Un om care s-a ~.) 2. a cotonogi. (O vită care a ~.)