omenire sf [At: DOSOFTEI, V. S. febmarie 50^v/26 / Pl: (rar) ~ri / E: omeni] 1 (Rel; înv) Întrupare. 2 (Înv; îoc dumnezeire) Natură omenească. 3 (Îoc fiară) Ființă umană Si: om. 4 Totalitate a oamenilor de pe glob Si: umanitate. 5 Specie umană. 6 Mulțime mare de oameni Si: lume, public. 7 Venerare. 8 Primire ospitalieră. 9 Ospătare. 10 (Bis; înv) Omenie (1).

OMENIRE, omeniri, s. f. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe pămînt, neamul omenesc; umanitatea. Zadarnic timpul trece c-un zbor neobosit, În sînul omenirii vărsînd a iernii gheață. ALECSANDRI, P. I 125. Misia istoriei este a ne arăta, a ne demonstra această transformație continuă, această mișcare progresivă a omenirii. BĂLCESCU, O. II 10. ♦ Mulțime mare de oameni; lume, public. Ascultau în puterea nopții frămîntul atîtor omeniri în mers, omeniri sleite de un marș lung. CAMILAR, N. II 51. Dădeau tîrcoale fabricei... ca să vezi cam ce fel de omenire intră acolo. PAS, Z. I 292. Omenirea împrejuru-i scotea țipete de jale. NEGRUZZI, S. II 6.

OMENIRE f. Totalitate a oamenilor de pe globul pământesc; neamul omenesc; umanitate; lume. [G.-D. omenirii] /Din om

omenire f. neamul omenesc.

omeníre f. (d. oamenĭ). Neamu omenesc: istoria omeniriĭ. – Ardeleniĭ (dar nu poporu!) zic omenime.

omenire s. f., g.-d. art. omenirii

omenire s. f., g.-d. art. omenirii

omenire s. f., g.-d. art. omenirii

OMENIRE s. lume, umanitate, (înv. și reg.) omenime. (Întreaga ~.)

OMENIRE s. v. incarnare, incarnație, întrupare, omenie.

OMENIRE s. lume, umanitate, (înv. și reg.) omenime. (Întreaga ~.)

omenire s. v. INCARNARE. ÎNTRUPARE. OMENIE.

THAT’S ONE SMALL STEP FOR A MAN, ONE GIANT LEAP FOR MANKIND (engl.) este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire – Primul mesaj adresat pământenilor de Neil A. Armstrong la pășirea pe solul lunar (21 iul. 1969).