ONOARE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Înv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onor s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.

onoare [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 169 / V: onor sn (Pl: ~uri) / Pl: (nob) ~ori, ~uri / E: lat honor, -oris, fr honneur, it onore] 1 sf Integritate morală Si: corectitudine, probitate. 2 sf Demnitate. 3 sf (Îs) Câmp de ~ (sau de onor) Câmp de luptă pe care și-au dat viața cei ce au luptat pentru apărarea patriei. 4 sf (Îla) De ~ Demn de încredere Si: cinstit, onest. 5 sf (Îal) Care angajează cinstea, demnitatea cuiva. 6 sf (Îal) De cinste. 7-8 sf (Îe) Pe cuvântul meu (tău etc.) de ~ sau pe ~ (sau pe ~ea mea, a ta etc., pe ~orul meu, al tău etc.) Formulă folosită (pentru a întări adevărul unei afirmații sau) pentru a garanta respectarea unei promisiuni, a unui angajament. 9 sf Reputație bună Si: faimă, prestigiu, renume. 10 sf (Îe) A face ~ (cuiva) A servi cuiva spre laudă, spre cinste Si: a onora. 11 sf Prețuire deosebită Si: considerație, respect, stimă. 12 sf (Îs) Președinte de ~ Demnitate conferită cuiva în semn de respect și prețuire, fără a comporta obligații efective de conducător. 13 sf (Iuz; îs) Panou (sau tablou, tabel etc.) de ~ Panou cu numele și fotografiile celor care s-au evidențiat în mod deosebit în muncă. 14 sf (Îs) Gardă de ~ Gardă simbolică, instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. 15 sf (Îs) Cavaler (sau domnișoară, reg, fată) de ~ (sau, înv, de ~or) Persoană aleasă dintre prietenii mirilor, care îi însoțește pe aceștia la ceremonia cununiei. 16 sf (Îs) Doamnă (sau damă) de ~ (sau, înv, de ~or) Doamnă atașată unei regine, unei prințese etc. 17 sf Favoare. 18 sf (în formule de politețe; îe) A avea ~ (sau ~ea să... sau a..., de a...) A avea cinstea să... 19 sf (Fam; îe) Am ~a (să vă salut)! Formulă de salut. 20 sf (Fam; îe) N-am (sau n-am avut etc.) ~ea Nu cunosc sau nu am cunoscut pe cineva. 21 sf (Îe) A face (cuiva) ~ea (sau ~) să... (sau a...) A face cuiva favoarea de a... 22 sf Manifestare exterioară a stimei față de cineva. 23 sn (Mil; îe) A da (sau a prezenta) ~orul Prezentare a armei în semn de salut la întâmpinarea unor autorități militare sau civile superioare, ori la parade, înmormântări etc. 24 sn (Îf onor) Semnal din goarnă care însoțește, de obicei, această prezentare. 25 sn (Mil; îe) Pentru ~or! Comandă pentru prezentarea armei în semn de salut. 26 sn (Îe) A face ~orurile (casei sau ale balului) A-și îndeplini datoriile de gazdă la o recepție sau la un bal. 27 sn (Înv; îf onor) Poziție socială Si: rang. 28 sn (La jocuri de cărți; îf onor) Figură mare de valet, damă, rigă, as. 29 sna Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 30 sna Melodie după care se execută onorul (29).

ONOARE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Ieșit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onor s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.

ONOARE s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; cinste (I i). Ceea ce pierdu definitiv pe Constantin fu tocmai faptul că era soldat fără onoare militară și fără convingere. GALACTION, O. I 152. ◊ Cîmp de onoare = cîmp de luptă pe care își dau viața cei care luptă pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) cinstit, onest, demn de încredere. Am fost om de onoare și m-am biruit. Am fost surd la toate cîte îmi șoptea patima. GALACTION, O. I 104. Ne-am desfăcut între noi ca doi oameni de onoare ce au de ghid să se mai întîlnească. GHICA, A. 630; b) care pune în joc cinstea, demnitatea cuiva. Chestiune de onoare. ▭ Îmi făceam un punct de onoare să fiu obiectiv. IBRĂILEANU, A. 53. ◊ Expr. De cuvîntul meu de onoare sau pe onoarea mea (sau a ta etc.), formulă folosită pentru a garanta adevărul unei afirmații sau respectarea unei promisiuni. Spune dumneata pe onoarea dumitale de militar și om, nu v-am dat? BRĂESCU, V. A. 41. În momentul acela vei avea scrisoarea... pe onoarea mea! CARAGIALE, O. I 136. A-și da cuvîntul de onoare v. cuvînt. 2. Reputație bună, prestigiu, vază. Onoarea mea o nimiciră. MACEDONSKI, O. I 38. Trădează interesele și onoarea, familiei sale. CARAGIALE, O. I 160. ◊ Expr. A face onoare (cuiva) = a servi (cuiva) spre laudă, a-l onora. ♦ Mîndrie, demnitate. Nu vreau să mă-nfrunte nimeni. – Cred; ai dreptate; îți cerem iertare. – Eu am onoarea mea. SADOVEANU, P. M. 27. 3. Considerație, respect, prețuire, stimă. Nu ne așteptam la atîta onoare. CARAGIALE, O. III 159. Am luat-o [broșura] cu toată onoarea cuvenită operei unui literat. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = pentru a onora pe cineva (sau ceva), spre lauda sau preamărirea cuiva (sau a ceva). Prînz în onoarea oaspeților sportivi, cm Cu ea-n onoarea ta închin. MACEDONSKI, O. I 186. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. Menip, ești de ispravă precum te și credeam; Deci intră și la locul de-onoare te așază. MACEDONSKI, O. I 166. Îi dăm astăzi locul de onoare, recomandînd cu căldură poporului suveran scrierea amicului nostru. CARAGIALE, O. I 53. Un monument s-arată: Să-l privim... Dar ce semne d-onoare pe el sînt..? ALEXANDRESCU, M. 89. ◊ Președinte de onoare = demnitate conferită cuiva în semn de respect și deosebită prețuire și care nu comportă obligații efective. Figura din oficiu ca președinte de onoare în capul tuturor listelor de organizații locale. BART, E. 171. Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei instituții sau întreprinderi care s-au evidențiat în mod deosebit în muncă și constituie un exemplu pentru ceilalți tovarăși. Gardă de onoare = pază simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unor anumite solemnități. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană aleasă dintre prietenii mirilor care însoțește în mod special pe miri la ceremonia cununiei. Doamnă de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese etc. 4. Favoare, cinste (II 2). Nu-ți pomenesc de onoarea ce ar fi pentru tine ca să fii în relăciune (= relație) cu un om învățat cum sînt eu. ALECSANDRI, T. I 254. ◊ (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = -a avea cinstea să... Precum am avut onoarea a vă comunica în precedenta mea epistolă. CARAGIALE, O. I 68. A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... Vreun oaspe îmi face onoarea a-mi vizita grădina. NEGRUZZI, S. I 96. (Familiar, eliptic) Am onoarea (să vă salut)! formulă de salut. N-am onoarea = nu cunosc, nu știu.

ONOARE s.f. 1. Cinste; integritate morală, probitate, corectitudine. ♦ De onoare = a) onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva. 2. Renume, faimă, bună reputație. ♦ A face onoare cuiva = a onora. 3. Mîndrie, demnitate. 4. Cinste, favoare. 5. Castitate, pudoare (la femei). [Gen. -iei, var. onor s.n. / < lat. honor, cf. fr. honneur, it. onore].

ONOARE s. f. 1. integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate. ♦ de ~ = a) onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva. 2. renume, faimă, bună reputație. ♦ a face ~ cuiva = a onora. 3. considerație, respect, stimă. ♦ gardă de ~ = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei solemnități; în ă cuiva (sau a ceva) = spre lauda, spre cinstea cuiva (sau a ceva). 4. cinste, favoare. 5. castitate, pudoare (la femei). (< lat. honor, fr. honneur)

ONOARE f. 1) Demnitate morală, care caracterizează conduita; cinste. ◊ De ~ a) demn de încredere; b) care angajează cinstea cuiva; c) onorific. Pe cuvântul meu (tău, lui etc.) de ~ (sau pe ~ea mea (ta, lui etc.) formulă folosită pentru a confirma ceva sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2) Autoritate morală de care se bucură cineva. 3) Amor propriu. *Gardă de ~ gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei solemnități. 4) Semn distinctiv care se acordă cuiva pentru merite recunoscute; cinste. A munci pentru ~. [G.-D. onoarei] /<lat. honor, ~oris, fr. honneur, it. onore

onoare f. 1. cinste, considerațiune, glorie acordată virtuții, meritului: a dobândi o mare onoare; 2. reputațiune câștigată: a-și apăra onoarea; 3. sentiment al demnității personale ce împinge la fapte curagioase, leale: mergi unde te chiamă onoarea; 4. demonstrațiune de respect: onoare bătrânețelor! 5. pl. onoruri, funcțiuni onorabile, demnități: a aspira la onoruri; onoruri funebre, ceremonii de înmormântare.

*onoáre f., pl. onorĭ (lat. honor [și honos], honóris. V. onor). Glorie, cinste, stimă care urmează virtutea și talentu: a ajunge la mare onoare. Onestitate, probitate, virtute: om de mare onoare. Considerațiune, stimă, reputațiune, renume: a ataca onoarea cuĭva. Distincțiune, demonstrațiune de respect: a acorda cuĭva onoarea prezidențeĭ. Fig. Persoană, lucru de care eștĭ mîndru: a fi onoarea țăriĭ. A face onoare familiiĭ, țăriĭ, a te distinge pin talente p. onoarea familiiĭ, a țăriĭ. A face onoare unuĭ ospăț, a mînca și a bea mult la acest ospăț. A face onoare cuvîntuluĭ saŭ semnăturiĭ tăle, a-țĭ ținea angajamentele. Cuvînt de onoare, cuvânt pin care facĭ o promisiune (daĭ o asigurare) pe onoare. Cîmpu de onoare, cîmpu de bătălie. Punct de onoare, lucru care atinge onoarea. Afacere de onoare, duel; damă de onoare, alipită servicĭuluĭ uneĭ suverane. Cavaler, domnișoară de onoare, care-ĭ asistă pe mirĭ la nuntă. Loc de onoare, într’o adunare, loc rezervat uneĭ persoane pe care vreĭ s’o onorezĭ pintr’o distincțiune particulară (V. onorar, onorific). Legiunea de onoare, un ordin francez înființat de Napoleon I la 1802 pentru a recompensa serviciile militare și civile. Pentru pl. n. onorurĭ, V. onor.

onor sn vz onoare

ONOR, (I) onoruri, s. n. 1. (Mai ales Ia pl.) Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne exterioare de cinste, de respect; p. ext. ranguri, demnități. Eminescu disprețuia onorurile. VLAHUȚĂ, O. A. 401. ◊ Expr. (Mil.) A da (sau a suna) onorul = a prezenta arma (și a suna din goarnă) în semn de salut la primirea unui șef al unei autorități (militare), la paradă, la înmormîntări etc. Cînd gornistul a sunat onorul la general... trupa a încremenit în poziție de drepți. CAMIL PETRESCU, O. II 244. (Mil.) Pentru onor! comandă pentru darea onorului. A face onorurile (casei sau ale balului) = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o primire (sau la un bal). Era nevoie de o femeie distinsă și abilă, care știa să primească, să facă onorurile casei. BART, E. 139. Onorurile balului le-a făcut comitetul damelor. CARAGIALE, O. II 120. 2. (La sg., învechit și arhaizant) Onoare (1). Onorul și, cinstea mea nu-mi permite altfel, CAMIL PETRESCU, O. II 128. Lovește în cruda tiranie și luptă pentru-al său onor. ALECSANDRI, P. III 334. Un om ce are cel mai mic simtiment de onor nu poate face altfel. NEGRUZZI, S. I 212. 3. (Învechit) Rang, treaptă, poziție socială. Doamne, cucoane Alecule, cum nu te lași de munca asta [căratul gunoiului] că nu-i de onorul dumitale. CONTEMPORANUL, V_II 218. – Pl. și: (învechit) onoare (MACEDONSKI, O. I 43).

ONOR s.n. 1. (Mai ales în pl.) Semne exterioare de cinstire, de respect, de prețuire deosebită pentru cineva; (p. ext.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.) A da onorul = a prezenta arma în semn de salut la primirea unui șef, la parăzi etc.; a face onorurile (casei) = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă (la o recepție). 2. V. onoare. [Pl. -ruri. / cf. fr. honneur].

ONOR I. s. n. semn exterior de cinstire, de stimă, de prețuire deosebită pentru cineva; (p. ext.) rang, demnitate. ♦ (mil.) a da ~ ul = a prezenta arma în semn de salut la primirea unui șef, la parăzi etc.; a face ŭrile (casei) = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă. II. s. m. nume dat cărților celor mai mari, la unele jocuri. (< fr. honneur)

ONOR ~uri n. 1) Stimă deosebită; prețuire înaltă. ◊ A da ~ul a prezenta arma în semn de salut la primirea unei personalități sau în ocazii speciale. 2) la pl. Funcții administrative înalte; demnități. /<lat. honor, ~oris, fr. honneur, it. onore

*onór n., pl. urĭ (it. onore. V. onoare. P. formă, cp cu amor, color, favor). În armată, saluturĭ, cîntărĭ din trompete, salve în onoarea unuĭ șef: a da onoru, a suna onoru la general. Pl. Funcțiunĭ înalte, demnitățĭ: a aspira la onorurĭ. Pompă, ceremonie: onorurĭ funebre. A face onorurile uneĭ case, a primi oaspețiĭ cu politeță.

onoare (probitate) s. f., g.-d. art. onoarei

onoare (probitate) s. f., g.-d. art. onoarei

onoare s. f., g.-d. art. onoarei

onoare, gen. onoarei, pl. onoruri

onoare, onoarei gen. a., onoruri (demnități).

onor (manifestare a stimei) s. n., (manifestări; cărți de joc) pl. onoruri (și în: a da onorul)

onor (manifestare a stimei, carte de joc) s. n., pl. onoruri

onor (manifestare a stimei; rang) s. n., pl. onoruri

ONOARE s. 1. v. apreciere. 2. v. cinste. 3. demnitate, mândrie. (Are și el onoarea lui!)

ONOARE s. 1. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, prețuire, respect, stimă, trecere, vază, (livr.) condescendență, deferență, reverență, (înv. și reg.) seamă, (reg.) prețuială, (Mold.) lefterie, (înv.) laudă, socoteală, socotință, (grecism înv.) sevas, (înv. fam.) baftă, (fig.) credit. (Se bucură de multă ~.) 2. cinste, favoare, privilegiu, (pop. și fam.) hatîr. (I se face ~ de a fi invitat la solemnitate.)

Onoare ≠ dezonoare, rușine, necinste

onor (onoruri), s. n. – Cinste. It. onore. E dubletul lui onoare, s. f. – Der. onora, vb. (a cinsti), din fr. honorer; onorabil, adj., din lat. honorabilis, sec. XIX; onorabilitate, s. f., din fr. honorabilité; onorar, adj., din fr. honoraire; onorar, s. n. (recompensă); onorat, adj., folosit numai ca titlu de disticție; onorific, adj., din lat. honorificus.

AD HONORES (lat.) pentru onoare – A deține o funcție, o demnitate ad honores (onorifică, neplătită). V. și Ad gloriam.

HONOS ALIT ARTES (lat.) onoarea hrănește artele – Cicero, „Tusculanea disputationes”, I, 2, 4. Prețuirea este un puternic stimulent al creației.

LEGIUNEA DE ONOARE, primul ordin național creat în 1802 de Napoleon Bonaparte, acordat celor cărora le erau recunoscute serviciile militare și civile aduse Franței. Cuprinde cinci clase: trei grade – cavaler, ofițer, comandor – și două demnități – înalt-ofițer și mare-cruce.

TOUT EST PERDU HORS L’HONNEUR (fr.) totul e pierdut în afară de onoare – Prin aceste cuvinte Francisc I vestește mamei sale înfrângerea suferită în bătălia de la Pavia, elogiind, în același timp, vitejia ostașilor săi. Exprimă sentimentul demnității într-o situație disperată.

VICTIS HONOS (lat.) onoare celor învinși! – Formulă de recunoaștere a valorii adversarului învins.

À tout seigneur, tout honneur (fr. „Fiecărui senior, toată cinstea”). Aceasta e traducerea, ad litteram. Dar înțelesul este că trebuie să acordăm fiecăruia ce i se cuvine, după calitățile și meritele lui, după poziția și priceperea sa. Această veche și cunoscută zicală franceză aparține marelui autor anonim: poporul. Să-i recunoaștem deci acest merit, fiindcă… à tout seigneur, tout honneur! FOL.

Honos alit artes (lit. „Onoarea hrănește artele”) – Cicero, Tusculane (I, 2, 4). Maxima nu trebuie interpretată stricto sensu, căci, pentru artiști, numai honos n-ar fi desigur o hrană suficientă. Dar aici nu e vorba de plată, ci de răsplată. Cicero se referă la hrană sufletească, la stimul, în sensul că recompensa morală a artiștilor pentru strădaniile lor e onoarea care li se acordă, reputația de care se bucură, succesul public. De aceea, pentru mai multă precizie, se adaugă uneori: „laurii hrănesc artele, iar artele pe artiști”. LIT.

Je n’ai mérité ni cet excès d’honneur, ni cette indignité (fr. „N-am meritat nici acest exces de onoare, nici această nedemnitate”) – versuri de Racine din tragedia Britannicus (act. II, sc. 3), în care împăratul roman Nero, îndrăgostit de Iunia, o vestește că pentru a se putea căsători cu ea, a hotărît s-o repudieze pe soția sa Octavia. Dar Iunia ține la Octavia și o înfioară vestea că va fi silită să-i uzurpe locul de soție și de împărăteasă. De aceea îi răspunde lui Nero cu vorbele abil ticluite, că cinstirea e foarte mare și nemeritată de a fi înălțată din starea ei umilă la rangul de împărăteasă, dar nu mai puțin nemeritată este și nedemna poziție de a expropria o femeie nevinovată. LIT.

Onoarea de familist – Sînt vorbele lui Jupîn Dumitrache, de cîteva ori repetate în O noapte furtunoasă de Caragiale. Au devenit o aluzie folosită totdeauna cu intenții comice, pentru o situație asemănătoare cu cea a eroului caragialean, atins în onoarea sau în ambițiile sale. LIT.

Tout est perdu, fors l’honneur! (fr. „Totul e pierdut, afară de onoare!”) – Francisc I, regele Franței, a scris aceste cuvinte mamei sale, după înfrîngerea de la Pavia (1525), unde a fost făcut prizonier și trimis în Spania. El se referea la faptul că, deși învinși, francezii au dovedit totuși în lupte vitejia lor tradițională. Expresia e folosită – mai ales cu o tentă ironică – la adresa celor care, după ce au pierdut o situație strălucită, se consolează cu rămășițele prestigiului de altă dată. IST.

Tulit alter honores (lat. „Altul culege onoarea”) – emistih al lui Vergiliu. Vezi: Sic vos non vobis. LIT.

Victis honor! (sau honos) – formulă latină care înseamnă „Onoare învinșilor”. Ca și Gloria victis (vezi la: Vae victis!) era la început adresată vitejilor care, deși înfrînți, au avut o comportare eroică în lupte. Cu timpul însă această expresie s-a mutat pe terenul sportiv, unde o găsim și astăzi, spre a saluta cavalerește pe jucătorul care a pierdut partida, sau spre a-l invita politicos pe adversar să facă el prima mișcare în meciul de revanșă. IST.

a face (cuiva) onoarea expr. (intl.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva).