oprimare sf [At: DLR / Pl: ~mări / E: oprima] Asuprire.

OPRIMARE, oprimări, s. f. Acțiunea de a oprima; asuprire. V. exploatare. Comuniștii avertizau și învățau pe muncitori să nu aibă încredere în guvernele burghezo-moșierești, care toate urmăresc oprimarea oamenilor muncii. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 116.

OPRIMARE s.f. Acțiunea de a oprima și rezultatul ei; asuprire. [< oprima].

oprimare (desp. o-pri-) s. f., g.-d. art. oprimării; pl. oprimări corectat(ă)

oprimare (o-pri-) s. f., g.-d. art. oprimării; pl. oprimări

oprimare s. f. (sil. -pri-), g.-d. art. oprimării; pl. oprimări

OPRIMARE s. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strânsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

OPRIMARE s. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

Oprimare ≠ libertate