ORB², OARBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri. 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus.

orb², oarbă [At: PSALT. HUR. 123^r/15 / Pl: ~i, ~oarbe / E: ml orbus] 1-2 smf, a (Ființă) lipsit(ă) de simțul văzului Si: nevăzător. 3 a (Îcs) De-a baba-oarba (sau mâța-oarbă, de-a oarba, de-a -ul) Joc de copii, în care unul dintre participanți, legat la ochi, încearcă să-i prindă sau să-i lovească pe ceilalți, iar cel prins sau lovit trece în locul lui. 4 a (Reg; îs) Calea ~ilor sau ~ul cerului Calea lactee. 5 a (În superstiții; îs) Oarbele-șchioapele Ziua de luni dinaintea Rusaliilor. 6 a (Pop; îe) A se ține ca ~ul de gard A susține ceva cu încăpățânare. 7 a (Pop; îe) A se lega (de cineva) ca ~ul de gard A se ține scai. 8 a (Pop; îe) A se bate ca ~ii (la târguri) A se bate foarte tare. 9 a (Pop; îe) A umbla de-a oarba A umbla fără rost. 10 a (Îae) A o lua razna. 11 a (Reg; îla) ~ de foame Foarte flămând. 12 a (Olt; îla) ~ de gras Obez. 13 a (Fig) Lipsit de spirit de observație, de perspicacitate. 14 a (Reg; îe) A fi ~ de minte A fi prost. 15 a (Reg; îe) A fi ~ de inimă A fi nesimțit. 16 a Lipsit de lumină Si: întunecat, întunecos. 17 a(Rar; fig) Ascuns. 18 a (Pex) Fals. 19 a (Fig) Lipsit de voință și de personalitate. 20 a (Fig) Care se manifestă irațional. 21 a (Fig) De temut Si: fioros. 22 a Total. 23 a (Îs) Cartuș ~ Cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. 24 a (Îs) Foc ~ Foc de armă tras cu cartuș fără proiectil. 25 a (Îs) Țeavă oarbă Sul de fire textile în formă de țeavă, fără suport. 26 a (Reg; îs) Coș ~ Coș de nuiele fără fund, care servește la pescuit. 27 a (Îs) Puț ~ Puț de mină, care nu are ieșire directă la suprafață și care servește pentru a face legătura între orizonturi. 28 a (Îs) Dușumea oarbă Dușumea de scânduri brute, așezate distanțat, pe care se montează parchetul. 29 a (Îs) Cameră oarbă Cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale în fizică, în medicină etc. 30 a (Îs) Fereastră oarbă sau geam ~ Firidă. 31 a (Îs) Sobă oarbă Motiv ornamental de forma unei sobe. 32 a (Îas) Sobă de cărămidă, construită în perete, având deschiderea în altă cameră. 33 a (Îs) Zid ~ Zid fără ferestre. 34-35 a (Îs) Lanternă oarbă (sau felinar ~) (Lanternă sau) felinar care luminează numai în față, lăsând purtătorul în întuneric. 36 a (Reg; îs) Drum ~ Drum înfundat. 37 a (Reg; îs) Pădure oarbă Pădure mare, din care nu s-a tăiat nici un copac. 38 a (Reg) Brazdă oarbă Fâșie îngustă de pământ rămasă nearată. 39 a (Reg; îs) Mănușă oarbă Mănușă cu un singur deget. 40 smf (Reg) Cârtiță. 41 a (Pop; îc) Șopârlă (sau șopârcă)-oarbă sau șarpe-~ Vierme negru, lung de cca 5 cm, fără picioare.

ORB², OARBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri, 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ; a cărui rațiune e întunecată, tulburată de o pasiune, lipsit de clarviziune; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Care denotă lipsă de inteligență, de reflecție, de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, făcută cu scop arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute așezate distanțat, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus.

ORB², OARBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. Lipsit de simțul văzului, care nu vede. Găsi un om orb ce-și mînca mămăliguța cu lapte dulce. ISPIRESCU, L. 262. Ea nu putu decît să-ndrepte asupră-i ochii săi stinși și orbi. EMINESCU, N. 28. ◊ (Substantivat) Pipăind cu mîna de orb căuta pe măsuța de trandafir ochelarii. C. PETRESCU, C. V. 188. Un orb pe care-l duce un copil de mînă Cîntă-același cîntec din catirincă. D. BOTEZ, P. O. 165. În țara orbilor, chiorul e împărat. ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cineva la o treabă care i se pare nerealizabilă. Nimeresc orbii Suceava și eu nu eram să vă nimeresc? CREANGĂ, A. 107. Prinde orbul, scoate-i ochii v. ochi. ♦ Fig. Lipsit de perspicacitate, lipsit de spirit de observație; legat la ochi. Cum am putut să fiu atît de orb? BARANGA, I. 215. Orb este cel ce cată lumina să oprească în cursu-i regulat. BOLINTINEANU, O. 191. Orb am fost eu la vedere Cînd am fost să-mi iau muiere. Mă bucuram la avere Ș-am luat făr’ de plăcere. ANT. LIT. POP. I 120. 2. Fig. Lipsit de voință și de personalitate, supus cu totul voinței altuia. M-ai silit să fiu agent orb politicii d-tale. ALECSANDRI, T. I 374. Nu urmează că omul este un instrument orb al fatalității. BĂLCESCU, O. II 10. 3. Fig. Care acționează, se manifestă fără stavilă, în ciuda oricărui considerent; necontrolat, irațional; p. ext. de temut, fioros. Aflînd cum ți-ai bătut joc de el... o să fie orb și turbat de mînie. CAMIL PETRESCU, O. I 13. E un adînc asemenea Uitării celei oarbe. EMINESCU, O. I 176. Pînă cînd să ne tot plece cruda, oarba tiranie? ALECSANDRI, P. II 7. ♦ Nemărginit, foarte mare, total. A avea încredere oarbă în cineva. 4. Fig. Lipsit de lumină, întunecos, întunecat.S-a lăsat o noapte oarbă, fără lună. SADOVEANU, O. VI 526. Peste adincurile oarbe ale nopții, geana lunii înflăcărate trimetea lungi raze de lumină. HOGAȘ, M. N. 135. Cade-o noapte-ntunecoasă, Noapte oarbă, fioroasă. ALECSANDRI, P. II 21. 5. (În expr.) Geam orb sau fereastră oarbă = adîncitură în perete, avînd forma unei ferestre și făcută cu scop arhitectonic. V. firidă. Pătrunse într-o cameră cu geam orb spre curte. VORNIC, P. 24. Toate ferestrele erau oarbe. CAMIL PETRESCU, O. II 491. Sobă oarbă = motiv ornamental închipuind o sobă; sobă care nu are deschidere în camera în care se află. Era în această cameră... o sobă oarbă dasupra căreia era pusă o tavă. FILIMON, C. 265. Dușumea oarbă = dușumea de scînduri brute așezate distanțat între ele, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, parade, demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre destinată unor scopuri speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. ♦ (Despre găuri) Care nu răzbește în partea cealaltă, care are o singură gură.

ORB² oarbă (orbi, oarbe) 1) și substantival (despre ființe) Care nu vede cu amândoi ochii. Cal ~. Alfabet pentru orbi. ◊ A se ține (de ceva) ca ~ul de gard a urma întru totul modelul imitat. ~ului degeaba îi spui că s-a făcut lumină pe cel prost în zadar îl povățuiești. 2) fig. Care este lipsit de lumină; cufundat în întuneric; obscur. ◊ Fereastră oarbă adâncitură în perete, sub formă de fereastră, făcută în scop decorativ. Cameră oarbă cameră fără ferestre. Cartuș ~ cartuș cu exploziv, dar fără glonț; cartuș fals. 3) fig. (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsă de rațiune, de judecată. Supunere oarbă. Încredere oarbă. /<lat. orbus

orb, oárbă adj. (lat. ŏrbus, orfan, pop. „orb”, rudă cu vgr. orphós, orfan; it. orbo, pv. vfr. cat. orb, orb. V. orfan). Lipsit de vedere, care are amîndoĭ ochiĭ stricațĭ. În care nu se vede nimica, foarte întunecat: noapte oarbă. Fig. Lipsit de judecată din cauza pasiuniĭ: furia te face orb, ĭubire oarbă. Supunere oarbă, supunere absolută. Cartușe oarbe, cartușe fără gloanțe. Felinar orb, care luminează numaĭ înainte lăsînd în întuneric pe cel ce-l poartă. Baba oarba, un joc copilăresc în care unu se leagă la ochĭ și vrea să-ĭ prindă pe ceĭ-lalțĭ, care se’nvîrtesc pe lîngă el. S. n. fără pl. Orbu găinilor, slăbirea vederiĭ așa în cît nu maĭ vezĭ după apusu soarelui (după culcatu găinilor). Adv. Ninge orb, cade o zăpadă așa de deasă în cît nu se maĭ vede departe. V. chĭor.

PRINDE ORBUL, SCOATE-I OCHII (Pr.) = A umbla după ceva nerealizabil.

oárbă, V. orb.

orb adj. m., s. m., pl. orbi; adj. f., s. f. oarbă, pl. oarbe

!orb adj. m., s. m., pl. orbi; adj. f., s. f. oarbă, pl. oarbe

ORB s. v. cârtiță, sobol.

ORB adj., s. 1. adj., s. nevăzător, (pop.) chior, orbeț. (Asociația ~ilor.) 2. adj. întunecat, întunecos. (Felinare oarbe.)

ORB adj., s. 1. adj., s. nevăzător, (pop.) chior, orbeț. (Asociația ~ilor.) 2. adj. întunecat, întunecos. (Felinare ~.)

orb s. v. CÎRTIȚĂ. SOBOL.

Orb ≠ văzător

orb (oarbă), adj. – 1. Fără vedere. – 2. (Banat, Trans.) Chior. – 3. (S. m.) Cecitate, orbire. Lat. orbus (Diez, I, 295; Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu 1223; Candrea-Dens., 1284; REW 6086), cf. alb. verb, vegl. vuarb, it. orbo (It. de N orp, calabr. orvu), v. fr., cat. orb. Pentru răspîndirea rom., cf. Gamillscheg, Differenzierung, 34 și Cah. S. Pușcariu, I, 10; pentru sensul 2 din rom. cf. ALR, I, 67. Der. orbecăi (var. orbăcăi, orbeca), vb. (a merge pe dibuite), cu suf. expresiv -căi (după Scriban este doar un cuvînt expresiv; după Pușcariu 1224, Candrea-Dens. și Candrea, din lat. *orbicare); orbecăială (var. orbăcăială), s. f. (căutare pe dibuite); orbește, adv. (ca orbii); orbeț, s. m. (orb, cerșetor orb; Mold., cîrtiță) cu suf. -ete, sau -eț, cf. fr. orvet; orbi, vb. (a pierde văzul; a fascina); orbie, s. f. (lipsă de vedere); orbiș, adv. (ca orbii); orbitor, adj. (care ia văzul, fascinează); orbitură, s. f. (înv., lipsă de vedere); orbiciune, s. f. (înv., orbire).

Nimeresc orbii Suceava – Pe vremuri, la biserica Sf. Ioan din Suceava, unde se află moaștele sfîntului Ioan cel Nou, se făceau dese pelerinaje, întrucît dăinuia credința că aceste moaște vindecă orbii. Unii veneau singuri, pe jos, întrebînd din om în om. Expresia constituie deci un îndemn la străduință: dacă nimeresc orbii Suceava, atunci orice țintă, oricît de grea, poate fi atinsă. Se mai folosește și varianta: a nimerit orbul Brăila, adresată celor „ce nimeresc după multă chibzuire” (cum afirmă Iordache Golescu), sau „celor pe care îi conduce mai mult norocul” (cum susține Iuliu Zanne). Ion Creangă, în Amintiri din copilărie, spune: „Nimeresc orbii Suceava și eu era să nu vă nimeresc?”

chior în țara orbilor expr. (peior.) mai bun decât alții în condițiile unei concurențe foarte slabe.