ORDONA, (1) ordon, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordina vb. I] – Din fr. ordonner.

ordona vt [At: (a. 1703) BV I, 453 / V: (înv) ~dina, ~dini^[1] / Pzi: (3-5) ordon și (1-2) ~nez / E: fr ordonner, ger ordinieren] 1 A aranja într-o succesiune. 2 A grupa. 3 A da o dispoziție Si: a comanda, a dispune, a porunci. 4 (Înv) A prescrie un medicament, un tratament. 5 (În ritualul bisericii catolice) A hirotonisi. corectat(ă)

ORDONA, (1) ordon, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a aranja, a rândui, a grupa anumite lucruri. [Var.: (înv.) ordina vb. I] – Din fr. ordonner.

ORDONA, (1) ordon, (2) ordonez, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A da ordin, a porunci, a comanda. Chibrit! Ordonă laconic sergentul șef de post. C. PETRESCU, Î. II 171. Arată-te, apari!... O voiesc, o cer, ordon. MACEDONSKI, O. I 275. 2. A pune în ordine, a rîndui, a aranja, a grupa. – Variantă: (1, învechit) ordina (NEGRUZZI, S. I 336) vb. I.

ORDONA vb. I. tr. 1. A porunci, a dispune, a comanda. 2. A orîndui, a aranja, a rîndui. [P.i. ordon și -nez. / < fr. ordonner].

ORDONA vb. tr. 1. a da un ordin, a porunci, a dispune, a comanda. 2. a orândui, a aranja, a rândui. ◊ (mat.) a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi. (< fr. ordonner)

A ORDONA ordon tranz. 1) (urmat, de obicei, de o propoziție completivă cu conjunctivul) A cere în mod autoritar și oficial printr-un ordin; a impune; a comanda; a dispune; a porunci. 2) A pune într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a clasa; a dispune; a așeza; a rândui. /<fr. ordonner

ordina v vz ordona

ordini v vz ordona

*ordón și -éz, a -á v. tr. (fr. ordonner, d. lat. ordĭnare. – El ordonă; să ordone. V. sub-ordonez). Așez, aranjez, rînduĭesc: îmĭ ordonez hîrtiile. Poruncesc, comand, daŭ ordin: a ordona să se facă. Prescriŭ, ordonanțez un remediŭ unuĭ bolnav: medicu a ordonat să bea lapte. Confer un ordin, sacrez (la catolicĭ): a ordona un preut.

ordona² (a ~) (a pune în ordine) vb., ind. prez. 1 sg. ordonez, 3 ordonează; conj. prez. 1 sg. să ordonez, 3 să ordoneze

ordona² (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordonează

ordona vb., (poruncește) ind. prez. 1 sg. ordon, 3 sg. și pl. ordonă; (rânduiește) ind. prez. 1 sg. ordonez, 3 sg. ordonează; conj. prez. 3 sg. și pl. ordone/ordoneze

ORDONA vb. I. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orândui, a rândui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. v. porunci. II. 1. v. aranja. 2. v. organiza. 3. v. alinia.

ORDONA vb. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orîndui, a rîndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. a porunci, a spune, a zice. (Fă ce-ți ~ el!) 3. a aranja, a așeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărți, a întocmi, a organiza, a orîndui, a potrivi, a pune, a repartiza, a rîndui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 4. a organiza, a sistematiza, a structura. (A ~ întregul material în vederea...) 5. a (se) alinia, a (se) înșira, a (se) înșirui, a (se) rîndui, (înv. și reg.) a (se) șirui. (S-au ~ în tăcere.)