OROLOGIU, orologii, s. n. Ceas de dimensiuni mari, fixat pe fațada unei clădiri sau pe un perete interior, pe o coloană etc. și de obicei prevăzut cu un mecanism sonor care anunță principalele unități de timp. – Din lat. horologium, it. orologio.

orologiu sn [At: LEON ASACHI, B. 76/21 / V: (înv) ~ghiu, orolog, orl~, orloj / Pl: ~ii și (înv) ~oage, ~ge / E: ngr ὡρολόγιον, lat horologium, fr horologe, it orologio] 1 Ceas de dimensiuni mari, fixat pe fațada unei clădiri sau pe o coloană, pe un turn, pe un perete interior etc. 2 (Pex) Ceas.

OROLOGIU, orologii, s. n. Ceas cu dimensiuni mari, fixat pe fațada unei clădiri sau pe un perete interior, pe o coloană etc. și de obicei prevăzut cu un mecanism sonor care anunță principalele unități de timp. – Din lat. horologium, it. orologio.

OROLOGIU, orologii, s. n. (Învechit și arhaizant) Ceas de dimensiuni mari, fixat pe fațada unei clădiri, pe un perete interior, pe o coloană etc. Deodată orologiul catedralei prinse a vibra iar. In tăcere sunară sferturile, apoi. zece bătăi adînci. SADOVEANU, O. III 176. Orologiile bat – Dar nimeni mai nu le ascultă De vorbă multă, lume multă. EMINESCU, O. IV 195. Un orologiu sună noaptea jumătate, La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33.

OROLOGIU s.n. Ceas de dimensiuni mari așezat de obicei pe o clădire mare. ♦ (Liv.) Ceas. [Pron. -giu. / < fr. horloge, it. orologio, cf. gr. hora – oră, lego – spun].

OROLOGIU s. n. ceas de dimensiuni mari pe fațada unei clădiri, pe un perete etc. (< lat. horologium it. orologio)

OROLOGIU ~i m. Ceas de dimensiuni mari, fixat în locuri publice (pe fațada unei clădiri sau pe un turn) ori pe un perete interior și prevăzut, de regulă, cu un mecanism sonor, care anunță principalele unități de timp. [Sil. -giu] /<lat. horologium, it. orologio

orologiu n. ceasornic de turn.

*orológiŭ n. (vgr. ῾orológion, d. ῾óra, oră, și légo, zic; lat. horológium, it. orológio, fr. horloge, sp. reloj). Rar. Mare ceasornic de edificiŭ. V. ceaslov.

orlogiu sn vz orologiu

orloj sn vz orologiu

orolog sn vz orologiu

orologhiu sn vz orologiu

orologiu s. n., art. orologiul; pl. orologii, art. orologiile (desp. -gi-i-)

orologiu [giu pron. gĭu] s. n., art. orologiul; pl. orologii, art. orologiile (-gi-i-)

orologiu s. n. [-giu pron. -giu], art. orologiul; pl. orologii, art. orologiile (sil. -gi-i-)

orologiu, -gii.

OROLOGIU s. (înv.) orologhion, (înv., în Mold.) ornic. (Un ~ pe fațada primăriei.)

OROLOGIU s. (înv.) orologhion, (înv., în Mold.) ornic. (Un ~ pe fațada primăriei.)

orologiu (orologii), s. n. – Ceas mare. Lat. horologium (sec. XIX). E dublet al lui orologhiu (mr. orologhe), s. n. (breviar), din mgr. ὠρολόγιον (Gáldi 216).