OSTATIC, -Ă, ostatici, -ce, s. m. și f. Persoană din rândul populației civile aflate pe teritoriul ocupat de forțele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internațional, o rețin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs. ♦ Persoană răpită și sechestrată în vederea obținerii unor recompense bănești sau revendicări politice. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog². [Var.: ostatec s. m.] – Din it. ostatico.

ostatic sm [At: CARAGIALE, O. II, 291 / V: (îrg) ~tec / Pl: ~ici / E: it ostatico] 1 Persoană oferită sau reținută de către un stat, o organizație etc. drept garanție pentru îndeplinirea unor obligații, condiții etc. de către statul, organizația etc. căreia îi aparține persoana respectivă. 2 (Iuz; fig) Amanet.

OSTATIC, ostatici, s. m. Persoană din rândul populației civile oferită sau reținută de către un stat, de către o organizație etc. drept garanție pentru îndeplinirea unor obligații asumate sau impuse ori pentru prevenirea unor acte de ostilitate împotriva statului sau a organizației respective. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog². [Var.: ostatec s. m.] – Din it. ostatico.

OSTATIC, ostatici, s. m. (Și în forma ostatec) Persoană reținută sub pază de către un stat, o organizație etc. drept garanție pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de către alt stat, altă organizație etc. de care aparține persoana respectivă. Viteazul voievod ni s-a închinat... lăsînd ostatec pe copilul lui, pe care îl luăm împreună cu noi să crească la curtea noastră. CARAGIALE, O. III 92. ◊ Fig. (Familiar, rar) Persoană reținută ca garanție de către cineva. Nu bănuiam că am să devin atît de repede ostatec în mîna domnului Gică. C. PETRESCU, C. V. 328. – Variantă: ostatec s. m.

OSTATIC, -Ă s.m. și f. 1. Persoană reținută drept garanție de către un stat etc. pentru îndeplinirea obligațiilor luate de statul căruia îi aparține persoana reținută. 2. (Fig.; fam.) Gaj, zălog. [Var. ostatec s.m.f. / < it. ostatico].

OSTATIC, -Ă s. m. f. persoană reținută drept garanție de către un stat etc. pentru îndeplinirea obligațiilor luate de statul căruia îi aparține persoana reținută. (< it. ostatico)

OSTATIC ~ci m. Persoană civilă reținută de către un stat (sau de către o organizație) drept garanție pentru realizarea unor obligații asumate de către statul (sau organizația) căruia îi aparține persoana respectivă. /<it. ostatico

ostatic m. om dat ca garanție pentru execuțiunea unui tractat: părțile beligerante își dau ostatici. [Formațiune literară după it. OSTATICO].

*ostátic, -ă s. (it. ostático, ostaggio și statico, vfr. ostage, nfr. otage, d. lat. pop. *obsidáticus, cl. obsidatus, acțiunea de a da ostaticĭ saŭ de a fi dat ca ostatic, care vine d. obses, óbsidis, ostatic, de unde, după hospes, hóspitis, oaspete, s’a făcut óses, *óbsitis, de unde *obsitáticus, apoĭ it. ostatico). Amanet, zălog care consistă dintr’o persoană dată ca garanție că un tratat va fi executat.

ostatec sm vz ostatic

OSTATEC, -Ă s.m. și f. v. ostatic.

ostatic s. m., pl. ostatici

ostatic s. m., pl. ostatici

ostatic s. m., pl. ostatici

ostatic

ostatic.

OSTATIC s. (MIL.) (înv.) chezaș, otaj, zălog. (A luat ~i dintre civili.)

OSTATIC s. (MIL.) (înv.) chezaș, otaj, zălog. (A luat ~i dintre civili.)

ostatic (ostatici), s. m. – Persoană reținută drept zălog. It. ostatico (sec. XIX).