OSTENEALĂ, osteneli, s. f. 1. Starea celui ostenit; oboseală; istovire, extenuare. ◊ Expr. (A fi) rupt (sau frânt) de osteneală = (a fi) peste măsură de obosit, de istovit. 2. Muncă grea, obositoare, extenuantă; efort, trudă, strădanie. ◊ Expr. A-și da (toată) osteneala = a depune toate eforturile, a-și da toată silința, a se strădui. – Osteni + suf. -eală.

osteneală sf [At: PSALT. 143 / V: (îrg) ostăn~, ostin~, us~, ustăn~ / Pl: ~eli și (înv) ~ele / E: osteni + -eală] (Îvp) 1 Oboseală. 2 (Îlav) Pe ~ Fiind obosit. 3 (Îe) A fl rupt (sau frânt) de ~ A fi peste măsură de obosit. 4 Muncă grea și obositoare Si: efort, strădanie, trudă, (înv) osteniță. 5 (Îe) A-și da (sau a-și lua) ~la (sau toată ~la, mare ~) A depune toate eforturile Si: a se strădui, (înv) a se sili. 6 Chin. 7 (Ccr) Lucru efectuat sau câștigat cu multă trudă. 8 (Ccr) Rezultat al muncii Si: (înv) ostenință (7).

OSTENEALĂ, osteneli, s. f. (Înv. și pop.) 1. Starea celui ostenit; oboseală; istovire, extenuare. ◊ Expr. (A fi) rupt (sau frânt) de osteneală = (a fi) peste măsură de obosit, de istovit. 2. Muncă grea, obositoare, extenuantă; efort, trudă, strădanie. ◊ Expr. A-și da (toată) osteneala = a depune toate eforturile, a-și da toată silința, a se strădui. – Osteni + suf. -eală.

OSTENEALĂ, osteneli, s. f. 1. Slăbire a puterilor (cauzată de o muncă anevoioasă și îndelungată); oboseală, extenuare. E zobit de osteneală, DELAVRANCEA, A. 125. Simțea în el o lene, o osteneală ș-o neliniște apăsătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 251. Fata împăratului arătă dorința ce are de a se odihni de osteneala drumului ce făcuse. ISPIRESCU, L. 19. ◊ Expr. (A fi) rupt (sau frînt) de osteneală = (a fi) peste măsură de obosit, mort de oboseală, istovit. Atît de mult era ruptă de osteneală, încît căzu și rămase acolo o zi ș-o noapte. ISPIRESCU, L. 59. 2. Muncă grea și obositoare; sforțare mare, trudă, efort, strădanie. Deprins cu trudă, cu vînturi, ploi și osteneli, sufletul tînăr se înăspri. SADOVEANU, O. I 271. Ar fi avut mare nevoie de puțină odihnă după atîtea osteneli. REBREANU, R. I 168. Însă, pentru osteneală, spune fără de sfială Ce vrei? slujbă, rang sau bani? ALEXANDRESCU, P. 33. ◊ Expr. A-și da osteneala (sau toată osteneala) = a face toate eforturile, a se sili (din răsputeri), a-și da toată silința, a se strădui... În loc să-ți dai osteneală ca să afli pînă și gîndul oamenilor, tu nu știi nici măcar ceea ce vorbesc ei. CREANGĂ, P. 146.

OSTENEALĂ ~eli f. pop. 1) Stare a celui ostenit; oboseală. ◊ (A fi) rupt (sau frânt) de ~ (a fi) obosit peste măsură. 2) Muncă grea și obositoare; strădanie. ◊ A-și da toată ~eala a depune toate eforturile. /a (se) osteni + suf. ~eală

osteneală f. 1. slăbire ce urmează după o muncă grea sau după o treabă anevoioasă; 2. lucrare penibilă.

osteneálă f., pl. elĭ și (vechĭ) ele. Starea celuĭ ostenit, oboseală: nu maĭ pot merge de osteneală. Dificultate, greutate, muncă: după (saŭ cu) multă osteneală (saŭ ostenelĭ), am reușit. A-țĭ da osteneală să (fr. se donner la peine de), a te sili să (facĭ ceva).

ostăneală sf vz osteneală

ostineală sf vz osteneală

ustăneală sf vz osteneală

osteneală s. f., g.-d. art. ostenelii; pl. osteneli

osteneală s. f., g.-d. art. ostenelii; pl. osteneli

osteneală s. f., g.-d. art. ostenelii; pl. osteneli

OSTENEALĂ s. 1. v. oboseală. 2. v. strădanie. 3. efort, greutate, trudă. (Cu multă ~ au mutat cărțile.) 4. efort, încercare, sforțare, silință, strădanie, străduință. (Toate ~ile lui au fost zadarnice.)

OSTENEALĂ s. 1. oboseală, trudă, (rar) obosire. (Simte ~ unei zile grele de muncă.) 2. caznă, chin, efort, forțare, muncă, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 3. efort, greutate, trudă. (Cu multă ~ au mutat cărțile.) 4. efort, încercare, sforțare, silință, strădanie, străduință. (Toate ~ile lui au fost zadarnice.)

osteneală, osteneli, s.f. – Oboseală, istovire: „Să-mi dai o cupă de zin, / Să o beau pe osteneală” (Papahagi, 1925: 187). – Din osteni „a obosi” + suf. -eală (DEX, MDA).

osteneală, osteneli, s.f. – (înv.) Oboseală, istovire: „Să-mi dai o cupă de zin, / Să o beau pe osteneală” (Papahagi 1925: 187). – Din osteni „a obosi” + -eală.

OLEUM ET OPERAM PERDIDISTI, AMICE! (lat.) ți-ai cheltuit zadarnic uleiul (din lampă) și osteneala, prietene! – Dicton latin. Se adresează autorului unei lucrări nereușite, pentru elaborarea căreia acesta a cheltuit multe nopți de veghe și multă energie.