oteșire sf [At: CANTEMIR, IST. 253 / Pl: ? / E: oteși¹] (Înv) Liniștire.

oteșésc și uteșésc v. tr. (vsl. sîrb. u-tĭešiti, a mîngîĭa. V. teșesc). Vechĭ. Alin. Azĭ. Cov. (oteșesc). V. intr. Încetez, contenesc, mă potolesc: boala a maĭ oteșit. V. refl. Olt. Moartea s’a oteșit (Șez. 1922, 54). V. ostoĭesc.

oteși (-șesc, -it), vb. – A calma, a liniști. – Var. înv. uteși. Sb. utješiti (Tiktin). Înv., numai în Mold

oteși, pers. 3 sg. oteșește, vb. IV (înv.) 1. a se alina, a conteni, a trece (o boală, un necaz). 2. a isprăvi. 3. a bate. 4. a răsări (iarba).