PÂRLITURĂ, pârlituri, s. f. (Înv. și reg.) 1. Pârleală (1). ◊ Expr. (Înv.) A da (pe cineva) pe (sau prin) pârlitură = a) a necăji (pe cineva), a face (cuiva) zile fripte; a ironiza, a lua în râs. 2. (Reg.; concr.) Loc ars de foc; porțiune de pădure cu copacii arși. – Pârli + suf. -tură.

pârlitură sf [At: I. GOLESCU, ap. DDRF / Pl: ~ri / E: pârli + -tură] 1-2 Pârleală (1-2). 3-6 Pârlire (3-6). 7 Bronzare. 8 (Îe) A da pe (sau prin) ~ A necăji pe cineva. 9 (Îae) A face cuiva zile fripte. 10 (Îae) A demasca. 11 (Îae) A lua ceva în râs Si: a ironiza. 12 (Înv) Arșiță a soarelui. 13 (Sil; îs) ~ra scoarței Uscare a scoarței copacilor, cauzată de căldura prea puternică a soarelui. 14 (Fig; rar) Păcăleală. 15-16 (Reg) Pârjol (1,17). 17 (Reg) Câmp ars de arșița soarelui Si: (reg) pălitură (1), păliște. 18 (Reg) Luminiș de pădure. 19 (Reg) Pelagră.

PÂRLITURĂ, pârlituri, s. f. 1. Pârleală (1). ◊ Expr. (Înv.) A da (pe cineva) pe (sau prin) pârlitură = a) a necăji (pe cineva), a face (cuiva) zile fripte; b) a ironiza, a lua în râs. 2. (Reg.; concr.) Loc ars de foc; porțiune de pădure cu copacii arși. – Pârli + suf. -tură.

PÂRLITURĂ ~i f. 1) Loc pârlit (în special, de foc). 2) reg. Porțiune de pădure cu copaci arși. /a (se) pârli + suf. ~tură

pârlitură f. 1. arsură: sub pârlitura soarelui OD.; a da prin pârlitură, a necăji rău pe cineva; 2. loc cu copaci pârliți de soare.

PÎRLITURĂ, pîrlituri, s. f. 1. Pîrleală (1). Valurile de iarbă... ofilite sub pîrlitura soarelui. ODOBESCU, S. III 15. Expr.(Învechit) A da (pe cineva) pe (sau prin) pîrlitură = a) a necăji (pe cineva), a face (cuiva) zile fripte. Am slujit la hătmănie și m-a scos, fiindcă am dat pe pîrlitură o mulțime de hoți ce se încuibaseră în acea dregătorie. FILIMON, la TDRG; b) a ironiza, a lua în rîs. Este oare vreo idee pe care spiritul glumeț al francezului să n-o fi dat – cum am zice noi – pe pîrlitură? ODOBESCU, S. III 97. 2. (Concretizat) Loc pîrlit de foc. Arzînd crîngul, se întinde focul și prin arături Și se întoarseră veseli, trecînd tot prin pîrlituri. PANN, P. V. II 63.

pîrlitúră f., pl. ĭ. Parte saŭ loc pîrlit de foc orĭ de soare: pîrlitură pin pădure, pe fața unuĭ om. Pelagră. Fig. Păcăleală: spiritu glumeț dă ideile pe pîrlitură (Od.).

pârlitură (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pârliturii; pl. pârlituri

pârlitură (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pârliturii; pl. pârlituri

pârlitură s. f., g.-d. art. pârliturii; pl. pârlituri

PÂRLITURĂ s. 1. pârleală. (Arsura superficială numită ~.) 2. arsură, jariște, (pop.) arsătură, (înv. și reg.) pârjol, (reg.) pârjolitură, pârleală. (Locul ars în pădure se numește ~.)

PÂRLITURĂ s. v. foc, incendiu, pârjol.

PÎRLITURĂ s. 1. pîrleală. (Arsura superficială numită ~.) 2. arsură, jariște, (pop.) arsătură, (înv. și reg.) pîrjol, (reg.) pîrjolitură, pîrleală. (Locul ars în pădure se numește ~.)

pîrlitură s. v. FOC. INCENDIU. PÎRJOL.

pârlitură, pârlituri, s.f. 1. (pop.) loc ars de foc; porțiune de pădure cu copaci arși. 2. (reg.) luminiș de pădure. 3. (reg.) câmp ars de soare, pârlit, pălit; pălitură, păliște. 4. (înv.) arșiță, dogoare (a soarelui). 5. (reg.) ofilire, veștejire, uscare a plantelor (din cauza soarelui, a vântului, a brumei), pălitură.