păgubi [At: CORESI, EV. 200 / Pzi: ~besc / E: pagubă] 1-2 vt A lipsi pe cineva sau ceva (de un câștig sau) de un bun material. 3 vt A pricinui o pagubă Si: (înv) a nevoi. 4 vt (C. i. un bun material) A pierde. 5 vt (Rar) A distruge. 6 vrp (Îrg) A i se provoca o pagubă. 7 vi (Îrg) A suferi o pierdere. 8 vi (Îrg) A fi lipsit de... 9 vt A aduce un prejudiciu moral. 10 vt A pricinui o știrbire a valorii. 11-12 vtrp (Îvp) A (se) supune judecății Si: a (se) osândi.

PĂGUBI, păgubesc, vb. IV. lntranz. și refl. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un cîștig. V. pierde. Așa s-a păgubit sărmana capră și de cei doi iezi, da și de cumătru-său, lupul. CREANGĂ, P. 33. De vei păgubi în vreo neguțitorie, să-ți fie de învățătură, ca altă dată să nu te mai apuci de ea. NEGRUZZI, S. I 251. Unde-am fost, am păgubit. SEVASTOS, C. 85. Leneșul mai mult aleargă și scumpul mai mult păgubește. ♦ Tranz. (Complementul indică o persoană) A cauza cuiva o pagubă sau o pierdere; a lipsi pe cineva de un cîștig sau de un bun al său. Generalul voise numai să arate că și el a fost păgubit de rebeli. REBREANU, R. II 227. Nu le poate conveni, pentru că-i păgubește. CARAGIALE, O. III 151. Să mă păgubească de nu știu cîte fălci de pămînt, pentru ce? ALECSANDRI, T. I 359.

A PĂGUBI ~esc 1. intranz. A suferi o pagubă; a fi în pagubă. 2. tranz. (persoane) A supune unei pagube; a face să sufere o pagubă. /Din pagubă

păgubì v. 1. a da de pagubă: scumpul mai mult păgubește; 2. a face să păgubească.

păgubésc v. tr. (vsl. pagubiti, d. gubiti, a perde; rus. pogubitĭ). Pricinuĭesc pagubă: m’aĭ păgubit cu mulțĭ banĭ pin greșelile tăle. Sufer pagubă: am păgubit baniĭ în negoț.

păgubi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubesc, 3 sg. păgubește, imperf. 1 păgubeam; conj. prez. 1 sg. să păgubesc, 3 să păgubească

păgubi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubesc, imperf. 3 sg. păgubea; conj. prez. 3 să păgubească

păgubi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păgubesc, imperf. 3 sg. păgubea; conj. prez. 3 sg. și pl. păgubească

PĂGUBI vb. 1. (înv.) a scădea. (Cel ce dă săracilor, niciodată nu va ~.) 2. v. dăuna.

PĂGUBI vb. v. pierde.

păgubi vb. v. PIERDE.

PĂGUBI vb. (înv.) a scădea. (Cel ce dă săracilor, niciodată nu va ~.)

A păgubi ≠ a câștiga

PĂGUBI vb. (Ban., Criș., Trans. SV) A condamna, a osîndi. Să nu ne păgubeaște pre noi inima noastră. N. TEST. (1648). Pre ei să-i păgubască în păcură. MISC. SEC. XVII, 78^r. Păgubĕsk. Damnifico. AC, 359. Pĕgubesku-mĕ. Damnor. AC, 359. Etimologie: pagubă + suf. -i. Vezi si păgubie, păgubitură.

Eu să nu dau, lumea să zică.
(Se zice pentru cei ce nu le pasă de ceea ce vorbesc oamenii pentru ei, cînd nu păgubesc.)