parcurs¹ sn [At: DDRF / V: (înv) perc~ / Pl: ~uri / E: fr parcours] 1-4 Parcurgere (1-4). 5 Răsfoire. 6-7 (Ccr) Drum (pe care îl efectuează sau) pe care trebuie să-l efectueze cineva sau ceva pentru a se deplasa de la un punct la altul. 8 (Îlav) Pe ~ În timpul. 9 (Îal) Între timp. 10 (Îal) În interval. 11 (Îlpp) Pe ~sul În limitele. 12 (Îal) În decursul.

PARCURS, parcursuri, s. n. Acțiunea de a parcurge; (concretizat) drum (de) străbătut (de cineva sau de ceva); traiect. Ana savura parcursul acesta. C. PETRESCU, C. V. 240. Liber parcurs = permisiunea de a trece, liberă-trecere. ◊ Loc. adv. Pe parcurs = pe drum, în timpul drumului, de la locul de pornire la locul de sosire. ♦ Lungimea unui drum sau a unei traiectorii, între două puncte anumite.

PARCURS s.n. Drum (de) străbătut; traiect; traseu. ◊ Pe parcurs = în timpul drumului; (p. ext.) între timp, în această perioadă. ♦ (Sport) Traseu cu obstacole, care trebuie urmat de un călăreț în competiție. ♦ Lungimea unui drum sau a unei traiectorii între două puncte anumite. [< fr. parcours].

PARCURS s. n. 1. drum (de) străbătut; traiect; traseu. ◊ pe parcurs = în timpul drumului; (p. ext.) între timp. 2. (sport) traseu cu obstacole care trebuie urmat de un călăreț în competiție. 3. lungime a unui drum sau a unei traiectorii între două puncte anumite. (< fr. parcours)

parcurs s. n. în loc. adv. pe parcurs Din timpul, între timp ◊ „Câteva dintre cele mai amuzante incidente de pe parcursul repetițiilor [...]” I.B. 2 III 74 p. 2. ◊ „Toate mi-au fost executate pe parcurs, cu excepția vizorului care nici acum nu este montat.” R.l. 5 IX 79 p. 5 (din fr. parcours; V. Guțu Romalo C.G. 242, atestări din 1971; DEX, DN3)

PARCURS ~uri n. 1) v. A PARCURGE. 2) Cale care trebuie străbătută pentru a ajunge de la un punct la altul; traiect. ◊ Pe (tot) ~(ul) în (tot) timpul cât a durat ceva. /<fr. parcours

percurs sn vz parcurs¹ corectat(ă)

percurs n. drumul ce face o trăsură, un fluviu: percursul trenurilor.

*percúrs n., pl. urĭ (d. lat. percursus, după fr. parcours. V. curs, concurs). Întinderea uneĭ liniĭ, unuĭ drum, uneĭ călătoriĭ, traĭect, drum străbătut: percursu uneĭ căĭ ferate, unuĭ fluviŭ, uneĭ armate, unuĭ glonț pin aer. A avea liber parcurs, a avea permisiune de străbătut, a avea liberă trecere. – Ob., dar nu maĭ bine, parcurs (după fr.).

parcurs s. n., pl. parcursuri

parcurs s. n., pl. parcursuri

parcurs s. n., pl. parcursuri

PARCURS s. drum, itinerar, rută, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., în Mold.) șleau. (~ urmat de un vehicul.)

PARCURS s. drum, itinerar, rută, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., în Mold.) șleau. (~ urmat de un vehicul.)

PARCURS traiectoria aeronavei raportată la sol. Parcurs de luptă se definește ca spațiul în care se execută ochirea în vederea bombardării din aer a unui obiectiv terestru, în care avionul execută bombardament în zbor orizontal menținându-și constantă direcția, înălțimea și viteza de zbor.