parcă¹ [At: MARCOVICI, C. 8/6 / V: (reg) paică, ~rică / E: pare (Pzi: 3 părea) + că] 1 av Exprimă îndoială. 2 av Exprimă aproximație. 3 av Exprimă probabilitate, restrângând sau făcând ipotetică informația verbului determinat. 4 av Cam. 5 av (Îcn) Nu prea. 6 av Exprimă posibilitatea. 7 c Introduce o propoziție circumstanțială de mod. 8 c (Rar) Introduce o propoziție predicativă. 9 c Introduce o construcție comparativă condițională Si: ca și cum.

PARCĂ adv. Se pare că..., s-ar crede că..., s-ar zice că, îți face impresia că...; ca și cum. Parcă o ușurare, o împăcare îi alina inima. BART, E. 351. Cum ieșea afară la drum, parcă era altul. CREANGĂ, P. 112. Ah! E atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. EMINESCU, O. I 154. Trupușorul sprintenel Parcă-i tras printr-un inel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 28. ◊ (În corelație cu sine însuși) îl privi în ochi – parcă mînios, parcă speriat. GALAN, B. I 68. ♦ Poate, cred că. Știu eu ce să fac? Parcă tot m-aș însura; cînd aș da peste o parte bună, aș face poate și eu pasul acesta. CREANGĂ, P. 161.

PARCĂ¹ adv. 1) (atribuie celor spuse valoare de nesiguranță, dubiu, probabilitate etc.) Face impresia că; (se) pare că. ~ l-am văzut ieri. 2) (atribuie unei propoziții valoare interogativă afirmativă) Oare. ~ nu ți-am spus despre aceasta? /a părea + că

PARCĂ² conj. (exprimă un raport modal) Ca și cum; ca și când. Strigă parcă era în foc. /a părea + că

parcă adv. pare că, s’ar zice că: parcă doarme.

paică av vz parcă¹

parică av vz parcă¹

par’că saŭ párcă conj. (d. pare că). Se pare că, s’ar zice că, s’ar crede că, dacă nu mă înșel, ca și cum: Strigĭ par’că eștĭ nebun. Cînd te daĭ în leagăn, par’că zborĭ. – E maĭ bun acest vin? – Par’că! – Par’că era maĭ bun cel-lalt. Oare: Ce să caut acolo? Par’că nu mĭ-e bine acasă?

parcă¹ adv.

+parcă (de ~) loc. conjcț.

parcă adv.

parcă adv.

parcă

parcă (pare că).