parlamentar¹, ~ă [At: CR (1830), 18¹/1 / V: (îvr) ~lem~ / Pl: ~i, ~e / E: fr parlementaire] 1-3 a Care aparține parlamentului (4-6). 4-6 a Privitor la parlament (4-6). 7-9 a Din parlament (4-6). 10-12 a Care are loc în parlament (4-6). 13 a (D. o formă de stat) Cu parlament (4). 14-16 a Conform uzanțelor din parlament (4-6). 17 a (Pex) Care este de o politețe riguroasă și rigidă Si: ceremonios, convențional, protocolar. 18 sf (Fam; irn) Ceartă. 19 smf Membru al parlamentului (4) Si: deputat, senator.

PARLAMENTAR², -Ă, parlamentari, -e, adj. 1. Care ține de parlament, al parlamentului, de (sau din) parlament. Am mai identificat o persoană destul de inteligentă pentru a se lăsa convinsă. de sprijinul pe care îl poate aduce majorității parlamentare un element valoros. C. PETRESCU, A. 423. Auzim necontenit vorbindu-se de guvernul constituțional, de formele și uzanțele regimului parlamentar. KOGĂLNICEANU, S. A. 132. ◊ Dezbateri parlamentare v. dezbatere. Imunitate parlamentară v. imunitate. ♦ (Despre o formă de stat) în care puterea este deținută de parlament. În Soviete, Lenin a văzut acea formă superioară de organizare politică menită să înlocuiască republica parlamentară și să îndeplinească sarcinile dictaturii proletariatului. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 4, 2/2. 2. (Rar) Conform uzanțelor din parlament, potrivit unei politețe rigide. Îngăduiți-mi, îi spuse căminarul, cu o afectare oarecum parlamentară, să nu fiu de această părere. CAMIL PETRESCU, O. I 305.

PARLAMENTAR, -Ă adj. 1. Care aparține parlamentului, privitor la parlament, organizat pe baza unui parlament. 2. Potrivit uzanțelor admise în parlament. // s.m. Membru al parlamentului. [Cf. fr. parlementaire].

PARLAMENTAR, -Ă I. adj. 1. referitor la parlament. ♦ regim ~ = regim al unui stat în care guvernul răspunde pentru activitatea sa în fața parlamentului. 2. potrivit uzanțelor admise în parlament. 3. referitor la acțiunea de a parlamenta. II. s. m. 1. membru al parlamentului. 2. persoană delegată, în timp de război, să ducă tratative de pace sau de armistițiu cu comandamentul inamic. (< fr. parlementaire, it. parlamentario)

PARLAMENTAR¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de parlament; propriu parlamentului. Dezbateri ~e. ◊ Imunitate ~ă privilegiu acordat membrilor unui organ legislativ de a nu putea fi arestați sau judecați fără consimțământul acestui organ. 2) Care are la bază un parlament. Republică ~ă. /<fr. parlementaire, it. parlementario

parlamentar a. 1. ce ține de parlament: regim parlamentar; 2. fig. conform uzurilor parlamentare, convenabil: acest limbaj nu e parlamentar. ║ m. cel ce în timp de răsboiu se prezentă inimicului cu condițiuni de pace.

*parlamentár, -ă adj. (fr. parlementaire). De parlament, al parlamentuluĭ: tradițĭunĭ parlamentare, regim parlamentar. Fig. Conform uzurilor parlamentare, convenient, politicos: cuvinte parlamentare. Propriŭ unuĭ parlamentar, unuĭ sol: steag parlamentar. Guvern parlamentar, aĭ căruĭ miniștri îs răspunzătorĭ înaintea parlamentuluĭ. S. m. Deputat orĭ senator: un parlamentar vechĭ. Sol, delegat trimes la dușman ca să propună ceva orĭ să ducă un răspuns. Adv. În mod parlamentar, convenient: a vorbi parlamentar.

parlementar, ~ă a vz parlamentar¹

parlamentar adj. m., s. m., pl. parlamentari; adj. f., s. f. parlamentară, pl. parlamentare

!parlamentar adj. m., s. m., pl. parlamentari; adj. f., s. f. parlamentară, pl. parlamentare

parlamentar (de parlament, privitor la parlament) adj. m., s. m., pl. parlamentari; f. sg. parlamentară, pl. parlamentare

PARLAMENTAR adj., s. 1. adj. (POL.) legislativ, legiuitor. (Organ ~.) 2. s. (POL.) congresman. (În unele state, ~ ul se numește congresman.) 3. s. (MIL., POL.) (înv.) solitor. (Au trimis un ~ în tabăra adversă.) 4. adj. ceremonios, protocolar. (Stil, limbaj ~.)

PARLAMENTAR adj., s. 1. adj. ceremonios, protocolar. (Stil, limbaj ~.) 2. s. (înv.) solitor. (Au trimis un ~ în tabăra adversă.)