PARTICULAR, -Ă, particulari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri; specific, caracteristic. ◊ Loc. adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolați, care are un caracter izolat; individual. ◊ Loc. adv. În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuși. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicității; privat, intim, confidențial. ◊ Loc. adv. în particular = într-un grup restrâns; confidențial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre școli) Care nu aparține statului. ◊ Lecție (sau oră) particulară = lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecții în afara școlii. Elev particular (și substantivat, m.) = elev care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ◊ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei școli (dar pregătindu-se singur pentru a susține examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II, S. m. Persoană care nu deține o funcție oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituție a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular.

particular, ~ă [At: RÎND. JUD. 353/2 / V: (îvp) ~colar, ~coler, ~ler, (înv) ~e, ~lier / Pl: ~i, ~e / E: lat particularis, ger Partikular, partikular, it particolare, fr particulier] 1 a Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri, cărora le dă un caracter original și distinctiv Si: caracteristic, specific. 2 a (Pex) Special. 3 sn (Îlav) În ~ În mod deosebit. 4 a (Îoc general) Care se referă la indivizi izolați, care privește fiecare caz în parte, fiind apanajul exclusiv al unuia Si: (înv) particularistic (1), particularnic (1), partnic, (îvr) părtnicesc. 5 sn (Îlav) În ~ De către fiecare individ în parte. 6 sn Categorie filozofică a materialismului dialectic, reprezentând o treaptă de generalitate mai mare a singularului în raport cu el însuși. 7 a (Îoc oficial, public) Care are caracter strict personal, neoficial Si: confidențial, intim, privat, (înv) particularistic (2), particularnic (2). 8 a (Îs) Viață ~ră Viață intimă, de familie. 9 sn (Îlav) În ~ Într-un grup restrâns, separat. 10 sn (Îal) În așa fel încât să nu devină public, oficial. 11 sn (Îal) Confidențial. 12 a (D. bunuri, obiecte etc.) Care aparține unei persoane fizice. 13 a (D. școli) Care nu aparține statului. 14 a (Îs) Lecție (sau oră) -ră Lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii, în schimbul unei remunerații. 15 a (Îs) Profesor ~ Profesor care predă cuiva lecții în afara școlii. 16-17 smf, a (Șîs Elev ~) (Elev) care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene. 18 av (Îlav) În ~ Fără a urma cursurile unei școli. 19 sm Persoană care nu deține o funcție oficială. 20 sm (Pex) Persoană considerată ca individ, în raport cu statul sau cu o instituție a statului. 21 sm (Pex) Persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta.

PARTICULAR, -Ă, particulari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist¹. ◊ Loc. adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolați, care are un caracter izolat; individual. ◊ Loc. adv. În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuși. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicității; privat, intim, confidențial. Loc. adv. În particular = într-un grup restrâns; confidențial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre școli) Care nu aparține statului. ◊ Lecție (sau oră) particulară = lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecții în afara școlii. Elev particular (și substantivat, m.) = elev care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ◊ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei școli (dar pregătindu-se singur pentru a susține examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II. S. m. Persoană care nu deține o funcție oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituție a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular.

PARTICULAR, -Ă, particulari, -e, adj. 1. (În opoziție cu general) Care se referă la indivizi izolați, care are un caracter individual. Nu a cultivat nici «prieteniile particulare», considerîndu-le ca o nedreptate față de societate. IBRĂILEANU, S. 229. Acest bărbat s-a găsit totdeauna în frunte cînd a fost vorba de vro îmbunătățire obștească, de vro binefacere particulară. NEGRUZZI, S. I 313. ♦ Care aparține indivizilor izolați, care nu este destinat publicului sau publicității. Se simte prea scriitor, prea social, ca să irosească în corespondențe particulare lucrurile interesante. IBRĂILEANU, S. 229. Domnul Rodolfo are a sa particulară intrare... S-o încui și pe aceea. NEGRUZZI, S. I 491. ◊ Loc. adv. În particular = într-un grup restrîns, în așa fel încît să nu devină public. Ca să nu se întîmple certuri sau discuții în divan asupra unor chestii noi, se adunau să le dezbată în particular. BOLINTINEANU, O. 278. 2. Care este propriu unei singure persoane, unui singur lucru sau unei singure categorii; specific, caracteristic. Semn particular. ◊ (Substantivat) Imaginile artistice oglindesc particularul și concretul în care se întruchipează generalul și tipicul. ♦ Special, aparte, deosebit. Setea ei de a-l asculta îl animează, dă minții și glasului lui o elasticitate și o vibrare particulară. VLAHUȚĂ, O. A III 63. 3. Care are un caracter personal, neoficial; privat. Funcționar particular. Sector particular de producție. ♦ Care aparține unei persoane, care este proprietate individuală a cuiva. Această emancipare era hotărîtă și pentru emanciparea țiganilor particulari. KOGĂLNICEANU, S. A. 194. 4. (Despre școli; în vechea organizare a învățămîntului) Care nu aparține statului. ♦ (Despre lecții) Pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii (în schimbul unei remunerații). A făcut pension pentru fiii de boieri și mai da pe deasupra și lecții particulare de franceză. CAMIL PETRESCU, O. I 249. ♦ (Despre elevi) Care studiază în afara cadrului unei școli oficiale și se prezintă la examen în fața unei comisii de stat; (despre examene) la care se prezintă astfel de elevi. Se împăca și el destul de greu cu școala... recurgînd probabil la examene particulare, pentru a recîștiga anii pierduți. CĂLINESCU, E. 32. ◊ (Substantivat) Cînd a sosit vremea examenelor, băgînd de seamă că taxele pentru particulari sînt și mai urcate... a renunțat la școală. REBREANU, I. 61. Loc. adv.) În particular = în afara cadrului unei școli oficiale, pregătindu-se pentru a da examene în fața unei comisii de stat. Se poate însă ca ceilalți frați să fi rămas în Cernăuți... spre a se pregăti în particular. CĂLINESCU, E. 66. Domnișoarele pregătite în particular... veneau acum să depună examenul. GALACTION, O. I 57. 5. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă, căruia nu i se recunoaște dreptul de a interveni, de a se interesa, de a se prezenta undeva. Intrarea persoanelor particulare în birou este interzisă.

PARTICULAR, -Ă adj. 1. Care aparține numai anumitor persoane sau anumitor lucruri. ♦ În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. ♦ Care constituie proprietatea individuală a cuiva. ♦ Care este de formație sau de esență individuală. 2. Care are caracter individual; care este caracteristic, specific. ♦ (Log.; despre judecăți) În care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. Cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. // s.n. Categorie filozofică, reprezentînd o verigă de legătură între singular și general. [Cf. fr. particulier, lat. particularis].

PARTICULAR, -Ă I. adj. 1. care aparține numai anumitor persoane sau lucruri. ♦ în ~ = în mod deosebit, în special. ◊ care constituie proprietatea individuală a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. ◊ (log.; despre judecăți) în care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. II. s. n. categorie filozofică, verigă intermediară între singular și general. III. s. m. persoană care nu deține o funcție oficială; (p. ext.) persoană considerată ca individ în raport cu statul. (< fr. particularis, germ. partikular, /III/ Partikular)

PARTICULAR¹ n. Categorie filozofică intermediară care constituie o verigă de legătură între singular și general. /<lat. particularis, germ. Partikular

PARTICULAR³ ~ă (~i, ~e) 1) Care are caracter izolat, individual; aparte. Fenomen ~. 2) Care aparține unei persoane ca individ izolat; a unei singure persoane; individual; privat; personal. Limuzină ~ă. ◊ Lecții ~e lecții care se dau în afara unei școli oficiale. În ~ a) în mod deosebit; în special; b) într-un grup restrâns. 3) Care dă posibilitatea de a deosebi un lucru de altul sau o ființă de alta; distinctiv; specific. Semne ~e. /<lat. particularis, germ. partikular

particular a. 1. ce aparține în propriu: fiecare țară are datinile ei particulare; 2. separat, deosebit: locuință particulară; 3. rezervat, secret: mi-a spus lucruri particulare. ║ m. 1. persoană privată: e un simplu particular; 2. fam. un individ oarecare. ║ n. ceeace e particular.

*particulár, -ă adj. (lat. particularis). Propriŭ, special: bradu e particular climelor friguroase. Individual, personal, privat: interesu particular trebuĭe să dispară în fața celuĭ general. Extraordinar, deosebit: a avea un talent particular pentru muzică. Secret, fără marturĭ: audiență particulară. Privat, care nu e al statuluĭ: școală particulară. Separat, distinct, deosebit de al altora, nu la fel cu al lor: acest soldat locuĭește într’o cameră particulară, mănîncă mîncare particulară și poartă uniformă particulară (V. cazon). Bizar, straniŭ: om, caracter particular. S. m. și f. Persoană privată, neoficială, care nu face parte din corpu funcționarilor saŭ dintr’o societate oare-care: statu și particulariĭ. S. n. fără pl. Lucru particular, particularitate: particularu e că n’a scris nimica. A da examin la particular, la o școală particulară. Adv. În mod particular: s’a interesat de el particular. În particular, a parte, separat de alțiĭ: s’a preparat de examin în particular (nu la școala statuluĭ). În special: în particular mă interesez de asta.

particular¹ adj. m., s. m., pl. particulari; adj. f. particulară, pl. particulare

particular¹ adj. m., s. m., pl. particulari; adj. f. particulară, pl. particulare

particular² s. n.

particular s. n.

particular adj. m., s. m., pl. particulari; f. sg. particulară, pl. particulare

PARTICULAR adj. 1. v. caracteristic. 2. v. personal. 3. individual, personal, propriu, (rar) subiectiv. (O viziune ~.) 4. v. aparte. 5. individual, personal, privat, propriu. (Probleme ~; proprietate ~.) 6. v. intim. 7. v. confidențial. 8. special. (Disciplinele ~.)

PARTICULAR adj. 1. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, propriu, specific, tipic, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.) 2. individual, personal, propriu, (înv.) obrăzalnic, particularistic, particularnic, partnic, personalicesc, personalnic. (Interese ~.) 3. individual, personal, propriu, (rar) subiectiv. (O viziune ~.) 4. aparte, deosebit, special, specific, sui-generis. (Un gust ~.) 5. individual, personal, propriu, (livr.) privat. (Probleme ~; proprietate ~.) 6. domestic, intim, personal, privat. (Relații ~.) 7. confidențial, intim, (înv.) particularnic. (Scrisori ~.) 8. special. (Disciplinele ~.)

Particular ≠ general, universal

PARTICULAR, -Ă adj. (cf. fr. particulier, lat. particularis): în sintagmele sens particular și stil particular (v.).

a da în particular expr. (deț.) a acționa după bunul plac, încălcând restricțiile și regulamentele.

a da pușcăria-n particular expr. (deț.) a se comporta după bunul plac, a nu respecta regulamentele.