parvenit, ~ă [At: ASACHI, S. L. I, 226 / V: (rar) per~ / Pl: ~iți, -~e / E: parveni] 1-4 smf, a (Dep) (Persoană) care a reușit să parvină (1-2). 5 a (D. scrisori) Care a ajuns la destinație. 6 a (D. lumină, sunet) Propagat prin spațiu până la un anumit punct.

PARVENIT, -Ă, parveniți, -te, s. m. și f. Persoană ajunsă la o bună situație materială, politică sau socială fără merite deosebite, fără muncă, prin mijloace neoneste. Bogătași ce cu piciorul dați la inimi în gunoi, Parveniți fără rușine, mizerabili ce la cîrmă Faceți salturi de paiațe pe frînghie sau pe sîrmă, N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. Rumen și surîzător, se plimba în trăsura-i elegantă, asista la spectacole și-și purta pretutindeni același aer triumfător al parvenitului fericit, bogat. VLAHUȚĂ, O. A. III 7. Acea familie de parveniți avea numele de Serescu. BOLINTINEANU, O. 417. ◊ (Adjectival) Aveam o curiozitate mare să văd biblioteca acestui milionar parvenit, bibliotecă necitită, dar foarte bogată, îndeplinind și ea serviciul banal al unui obiect de lux. DEMETRESCU, O. 99.

PARVENIT, -Ă adj., s.m. și f. (Om) îmbogățit, ajuns, înălțat la o treaptă superioară fără a avea merite deosebite și adesea pe căi necinstite. [Pl. -iți, -ite. / cf. fr. parvenu].

PARVENIT, -Ă adj., s. m. f. (om) care a reușit să parvină. (după fr. parvenu)

parvenit m. om de rând care a făcut stare: insolența parvenitului (= fr. parvenu).

*parvenít, -ă adj. și s. (fr. parvenu). Barb. Sărac îmbogățit, om ajuns.

parvenit adj. m., s. m., pl. parveniți; adj. f., s. f. parvenită, pl. parvenite

parvenit adj. m., s. m., pl. parveniți; adj. f., s. f. parvenită, pl. parvenite

parvenit adj. m., s. m., pl. parveniți; f. sg. parvenită, pl. parvenite

PARVENIT adj., s. căpătuit, (pop.) ajuns. (E un ~.)

PARVENIT adj., s. căpătuit, (pop.) ajuns. (E un ~.)