PARĂ¹, pare, s. f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De pară = roșu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sări) prin foc și pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc și pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic și chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorință chinuitoare. – Din sl. para.

pară¹ [At: PSALT. 224 / V: (reg) pără / Pl: (rar) ~re, (reg) pări, peri, pere / E: slv пара] 1 sf (Îvr) Emanație puternică. 2 sf (Îvr) Sul de fum. 3 sf Parte luminoasă, mobilă și dogoritoare care se înalță dintr-un corp aprins Si: flacără. 4 sf (Spc) Vâlvătaie. 5 sf (Pex) Dogoare. 6 sf (Îla) De (sau în) ~ Arzător. 7 sf (Îal) Roșu aprins, ca para focului. 8-9 sf (Îljv) (Cu) foc și ~ (În mod) înverșunat. 10-11 sf (Îal) (În mod) îndârjit. 12-13 sf (Îal) (Care este) furios. 14-15 sf (Reg; îal) (Care este) sprinten. 16 sf (Îe) A trece (sau a sări) prin foc (sau, rar, prin apă) și ~ A înfrunta orice primejdie pentru atingerea unui scop. 17 sf (Îe) A se face foc și ~ (de mânie) A se supăra foarte tare Si: a se înfuria, a se mânia. 18 av (Asr; îs) Roșu ~ Foarte intens. 19 sf (Fig; îvr) Intensitate. 20-21 sf (Fig) Sentiment puternic (și chinuitor). 22 (Fig) Entuziasm. 23 (Fig) Chin sufletesc. 24 (Fig) Dorință chinuitoare Vz foc. 25 (Reg) Trăsnet. 26 (Orn; reg; îc) ~ra-focului Gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula). 27 (Bot; reg; îac) Garofițe (Dianthus chinesis). 28 (Bot; reg; îac) Arșinic (Lychnis calcedonica). 29 (Reg) Tăiș al toporului.

PARĂ¹ s. f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De pară = roșu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sări) prin foc și pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc și pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic și chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorință chinuitoare. – Din sl. para.

PARĂ¹ s. f. 1. Flacără, văpaie. Para lungă Se-nalță-n sus albastră. EMINESCU, O. I 93. Ard nuielele trăsnind, Crește para scînteind. ALECSANDRI, P. II 106. ◊ (Determinat prin «de foc») L-oi hrăni cu jaratec și l-oi adăpa cu pară de foc. EMINESCU, N. 27. ◊ Fig. Apusul joacă într-un potop de pară: Se duce craiul zilelor de vară Spre alte lumi. IOSIF, P. 33. Mîndra seceră secară, Năframa-i arde cu pară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Loc. adj. De pară = ca flacăra, arzător, dogoritor. Vestim... steaua de pară, Sus, peste Grivița proletară. DEȘLIU, G. 19. ◊ Expr. A se face (sau a se supăra, a se mînia) foc și pară v. foc. A trece (sau a sări) prin foc (sau prin apă și pară) = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul. Era gata Pentru ea să sară Prin apă și pară. COȘBUC, P. II 147. ◊ (În comparații și metafore) Sabina roși pară, fiindcă întîia oară o trata cineva ca pe-o domnișoară. C. PETRESCU, C. V. 14. Gustă dintr-un ardei; ardeiul iute para focului. HOGAȘ, DR. 12. Sufletul meu arde-n iubire ca para. EMINESCU, O. I 231. 2. Fig. Sentiment puternic; înflăcărare; chin sufletesc. V. foc. Ce ochi cuminți ori plini de pară, Privind la voi cu drag se bucurară? IOSIF, P. 36. Gîndu-i se topea de pară. COȘBUC, P. I 124. Para la inim-ajunge, Badea suspină și plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 223.

PARĂ¹ f. 1) Ansamblu de flăcări apărut în procesul arderii în mediu aerian; văpaie. ◊ A se face foc și ~ a se înfuria. 2) Emanație fierbinte a unui izvor puternic de căldură; văpaie; dogoare. [G.-D. perei] /<sl. para

pară f. flacără: foc și pară. [Slav. PARA, fum, abur].

2) páră f., pl. [inuz.] pare saŭ părĭ (vsl. para, fum, abur, miros de arsură, pariti, a evapora, opariti, a opări: sîrb. bg. pol. para, abur, rus. pará, arătură [adică loc ars de soare, ca și ogor, ogoresc, dogoresc], páritĭ [v. tr.] a ferbe înfundat; ung. pára, abur. V. papară, părpălesc, pîrlesc). Flacără. Foc și pară, mare foc. A vărsa foc și pară, a fi foarte furios. Roș ca para foculuĭ, foarte roș (de rușine).

pără² sf vz pară¹

!pară¹ (flacără) s. f., g.-d. art. parei

!pară¹ (flacără) s. f., g.-d. art. parei; pl. pare

pară (flacără) s. f., g.-d. art. parei

pară s. f. – Flacără, flamă. – Mr. piră. Sl. para „fum, abur” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 243), cf. bg., sb., cr., pol. para „abur”, cf. și opări. Schimbul semantic, destul de ciudat, nu a fost explicat; dar pare să fie sl., cf. pîrli. De asemeni, este posibilă o încrucișare cu păli „a arde”, cf. ceh. pala „flacără”.

PARĂ s. 1. v. flacără. 2. v. vâlvătaie. 3. v. dogoare.

PARĂ s. 1. flacără, văpaie, (livr.) flamă. (~ focului.) 2. flăcăraie, pălălaie, pîrjol, văpaie, vîlvătaie, vîlvoare, (rar) pălălaică, (pop.) bobot, bobotaie, (reg.) pălălăială, vîlvaie, vîlvăraie, (prin vestul Transilv.) babură, (Olt.) bălbălau. (O imensă ~ de la incendiu.) 3. arșiță, dogoare, dogoreală, fierbințeală, văpaie. (~ focului din sobă.)

pară s.f. (pop.) 1. flacără, vâlvătaie, dogoare. 2. (fig.; înv.) tărie, intensitate. 3. (fig.; înv.) sentiment puternic; înflăcărare, chin sufletesc, dorință chinuitoare, foc. 4. (adv.; pe lângă verbul a roși) foarte intens, foarte tare. 5. (înv.) emanație puternică, exalație. 6. (înv.) sul de fum. 7. (reg.) trăznet. 8. (reg.) tăișul toporului.