30 de definiții pentru pas (mers, distanță)
din care- explicative (10)
- morfologice (6)
- relaționale (4)
- etimologice (1)
- enciclopedice (5)
- argou (4)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
PAS3, (I) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copii, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.
pas3 sn [At: AR (1829) 79/21 / S și: pass / Pl: ~uri / E: ger Pass] 1 (Îrg) Pașaport. 2 (Reg) Autorizație pentru vânzarea-cumpărarea vitelor. 3 Loc mai coborât, de obicei de-a lungul văii unei ape, care permite trecerea peste o creastă sau o culme de munte ori de deal Si: trecătoare, (reg) obârșie Si: chei, defileu.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
pas2 [At: DOSOFTEI, PS. 21/9 / V: (îrg) paș / Pl: (1-50) pași, (51-53) ~uri / E: ml passus] 1 sm Mișcare pe care o face un om sau un animal punând un picior înaintea celuilalt, pentru a se deplasa. 2 sm Distanță efectuată cu asemenea mișcare. 3 sm (Pex) Distanță mică. 4 sm (Ccr) Picior văzut în mișcare. 5 sm (Ccr; prc) Talpă a piciorului văzut în mișcare Si: (îrg) pășituri. 6 sm (Fig; îls) ~ înainte Progres. 7 sm (Fig; îls) ~ înapoi Regres. 8 sm (Îlav) ~ cu (sau, rar, de, înv, la, din) ~ (În legătură cu verbe de mișcare) Încetul cu încetul. 9 sm (Îal) Din aproape în aproape. 10 sm (Îal) Rând pe rând. 11 sm (Îal) Mereu. 12 sm (Îlav) La tot ~ul sau la fiecare ~ La orice mișcare. 13 sm (Îal) Pretutindeni. 14 sm (Îal) Necontenit. 15 sm (Îlav) Nici (un sau, pop, de-un) ~ Deloc. 16 sm (Îrg; îlv) A da ~ (sau ~ul) A merge. 17-18 sm (Îlv; îls) (A face) primul (sau cel dintâi, cel întâi) ~ (A face) începutul. 19-20 sm (Îal) (A avea) inițiativă. 21-24 sm (Îe) A (nu) da (cuiva) ~ A (nu)-i da cuiva (voie sau) posibilitatea să facă ceva Si: a (nu) permite, a (nu) îngădui. 25-28 sm (Îe) A (nu) avea ~ A (nu) avea (voie sau) posibilitatea să facă ceva. 29 sm (Îe) A da (sau a ceda) ~ul A se lăsa depășit de cineva în mers, într-o acțiune etc. 30 sm (Fig) Stadiu. 31 sm (Fig) Înaintare. 32 sm (Fig) Acțiune. 33 sm (Fig) Hotărâre. 34 sm Mod de a umbla. 35 sm Mers1. 36 sm (Mil; îs) ~ alergător Mers în fugă. 37 sm (Mil; îs) ~ de front (sau de defilare) Mers de paradă, cu cadență bine marcată. 38 sm (Înv; îla) Bun de pași Care merge repede. 39 sm (Îlav) La ~ sau (rar) în ~ (ori pași) sau în ~ul calului în ritm de mers obișnuit. 40 sm (Îal) Domol. 41 sm (Îe) A se ține de ~ul cuiva A urmări pe cineva. 42 sm (Îe) A ține ~ul (sau, reg. paș) A păstra cadența într-un grup organizat. 43 sm (Îe) A ține ~ul (sau ~) cu cineva ori a fi, a merge etc. în ~ cu cineva A avea același mers, ritm, cadență etc. cu cineva. 44 sm (Îae) A se menține pe același plan, la același nivel cu cineva sau cu ceva. 45 sm (Îlv) A da ~ sau a-i da drumul (ori vânt, brânci etc.) ~ului (sau la ~) A se grăbi. 46 sm (Îlv) A-și iuți (sau lua) ~ul A fugi. 47 sm Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică unui anumit dans. 48 sm Unitate de măsură a lungimii folosită în trecut pentru terenuri, distanțe etc., care variază între patru și șase palme și reprezintă distanța dintre cele două picioare depărtate în mersul obișnuit al unui om. 49 sm (Pex) Distanță reprezentată de această unitate de măsură. 50 sm Urmă lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. 51 smn (Înv; îe) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii (sau ~urile) cuiva A urma exemplul cuiva. 52 sn (Pan) Distanță între două elemente consecutive identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. 53 sn (Îs) ~ de filet sau ~ul filetului Distanță dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei fîletului. 54 sn (Îrg) Unealtă de lemn în formă de compas, folosită în dulgherie, rotărie, dogărie etc. Si: (îrg) pasnic (5), (reg) pășari.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PAS3, (I) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
PAS1, pași, s. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele pentru a înainta. Pînă să facă Huțan un pas, eu făceam trei și totuși mergeam alăturea. HOGAȘ, M. N. 200. ◊ Loc. adv. (Mai ales în construcție cu verbe de mișcare) Pas cu pas = încetul cu încetul, treptat; mereu, neîncetat, necontenit. Se ține pas cu pas de ele. CARAGIALE, O. III 258. Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesînd cu recile-i scîntei O mreajă de văpaie. EMINESCU, O. I 168. Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesei rochii, id. ib. 142. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare, pretutindeni; mereu, neîncetat. Toată familia îi repetăm la fiecare pas: e pace, e pace! SAHIA, N. 25. Nici (un) pas (învechit nici de-un pas) = de loc, nicidecum. Nu te las nici chiar de-un pas. Nici chiar morții nu te las. ALECSANDRI, P. III 161. Bădiță, bădiță! Că bărbatul rău mă teme, Nici de-un pas el nu-mi dă vreme. id. P. P. 324. ◊ Expr. A face primul pas în lume = a-și face apariția în societate. (Mai ales în construcții negative) A avea (sau a da cuiva) pas (să)... = a avea (sau a da cuiva) posibilitate, îngăduință, putință să facă un lucru. Voința măriei-tale nu-mi dă pas să voiesc altfel. DELAVRANCEA, A. 129. Cei ce n-au avut pas să intre se trîntesc... la pămînt. CARAGIALE, O.III 144. Voi dați pas unui dușman îngrozit și în risipă a-și aduna puterile. BĂLCESCU, O. II 246. Dar și Costea ce făcea? Pas lui Fulga nu-i dădea, Că la el se repezea. TEODORESCU, P. P. 511. A face (sau a păși cu) pași mari (sau a păși cu pas mare)= a înainta repede, a progresa mult. Iată! Lumea se deșteaptă din adînca-i letargie! Ea pășește cu pas mare către-un țel de mult dorit. ALECSANDRI, P. II 6. A face un pas greșit = a se poticni în mers; fig. a săvîrși o greșeală. A-și îndrepta pasul (sau pașii) v. îndrepta. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte, a se lăsa depășit (în mers sau în acțiuni). În toate ocaziunile îi cedau pasul. GHICA, A. 38. ♦ Zgomotul produs de cel care merge. Pașii i se mai auziră pe uliță. REBREANU, I. 119. S-aud pași. Vin boierii. DELAVRANCEA, O. II 132. ♦ Fig. (Mai ales în construcție cu verbele «a face», «a întreprinde») Acțiune, act. Te rog să întreprinzi negreșit acest pas, i se adresă președintele. VORNIC, P. 156. Pasul ce făcuse era atît de neașteptat, că toate încercările mele ca să-l explic rămîneau trudă stearpă. GALACTION, O. I 224. Cînd aș da peste o parte bună, aș face poate și eu pasul acesta. CREANGĂ, P. 161. Trebuia un monstru pentru a face un asemenea pas. HASDEU, I. V. 165. 2. Mod de a umbla; mers, umblet. Cu pasul slab, cu ochii beți El a plecat, gemînd p-afară. COȘBUC, P. I 101. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri. EMINESCU, O. I 119. Mergînd cu un pas repede, curînd a ajuns la portița unei case. NEGRUZZI, S. I 27. Hai, murgule, în pas mai tare, S-ajungem în sat cu soare; Hai, murgule-n pas lupește, Că mi-a dat puica nădejde. ȘEZ. I 10. ◊ Fig. Dar de-ale vieții valuri, de al furtunii pas Abia conture triste și umbre-au mai rămas. EMINESCU, O. I 69. Pas de manevră = mers normal al unei trupe. Pas alergător = mers în fugă. Pornim în pas alergător. SAHIA, N. 121. Pas de front sau de defilare = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș sau pas de voie = mers ostășesc, obișnuit în marșuri lungi, fără efortul de a păși energic, cadențat. Pornim pe drumul lung în pas de voie. SADOVEANU, O. VI 232. A ține pasul (sau cadența) = a nu ieși din ritmul mersului; a păstra cadența. A merge în pas (cu cineva) = a avea același mers, aceeași cadență (cu cineva). În pasul calului (sau cailor) sau la pas = în mersul liber, în voie, al calului. Mergînd noi în pasul cailor, din hop în hop... am ajuns într-un tîrziu, noaptea, în cieriul Socolei. CREANGĂ, A. 128. Caii mergeau la pas, și, în liniște, ascultam freamătul ușor al desișurilor. SADOVEANU, O. VII 321. Am ținut la pas încetinel, fluierind un cîntec de lume, ca pentru mine singur. CARAGIALE, P. 37. Doi tineri mergeau alăturea la pas. Unul, călare pe un armăsar negru, purta un costum arnăuțesc. NEGRUZZI, S. I 30. ◊ Expr. A se ține de pasul cuiva = a se ține de cineva, a urmări pe cineva. Te duci, ș-am înțeles prea bine Să nu mă țin de pasul tău. EMINESCU, O. I 18. A ține pas (sau pasul) cu... = a merge sau, fig., a progresa în aceeași măsură, cu aceeași iuțeală ca altcineva. A da pas = a se grăbi. Fetele grăbesc la rînduiala casei, iar flăcăii dau pas ca să aducă vitele de la pășune. EMINESCU, N. 139. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică unui anumit dans. Pas de vals. ▭ Trei pași la stînga linișor Și alți trei pași la dreapta lor. COȘBUC, P. I 57. 3. Măsură de lungime (de 4-6 palme) echivalentă cu distanța dintre picioare în mersul obișnuit al unui om. Automobilul ajunsese numai la vreo cincizeci de pași și copilul nu se clintea din loc, în ciuda avertismentelor nervoase ale trompetei. REBREANU, R. II 31. Pămîntul între răzeși se vinde cu pasul, și pasul are 6 palme: un pas se da cu un galben. I. IONESCU, P. 379. Am cerut boi într-un ceas Ca să-mi ar și eu de-un pas, Nevoii să nu mă las. ALECSANDRI, P. P. 285. ◊ Expr. A da cu pasul = a măsura un teren. 4. Urmă lăsată de picior în mers. Totul e în neclintire, fără viață, fără glas; Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă, nici un pas. ALECSANDRI, P. III 18. ◊ Expr. (Învechit) A călca (a urma sau a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva. (Atestat în forma de pl. păsuri) Părinții noștri... se luptară vitejește și învinseră mai multe stăvili decît am avea noi a întîmpina dacă am avea inimă să urmăm pe păsurile lor. BĂLCESCU, O. I 7. După moartea lui Ștefan vv., în Moldova, Bogdan, fiul său, și Petru Rareș calcă pe păsurile lui. id. ib. II 17. 5. (Tehn.) Distanța dintre două puncte consecutive ale unei elice geometrice situate pe o paralelă la axa acesteia. ◊ Pas de filet = distanță axială dintre o spiră a unui filet și prima, a doua, a treia spiră, după cum filetul are unul, două sau mai multe începuturi. ♦ Distanța dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate, măsurată perpendicular pe direcția dinților în dreptul cercului primitiv. ◊ Pus unghiular = unghiul la centru corespunzător pasului de dințare la roțile dințate cilindrice cu dinți drepți. – Pl. și: (învechit, n.) păsuri (EMINESCU, O. I 95, ALECSANDRI, P. I 143, ALEXANDRESCU, M. 30).
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PAS2 s. n. 1. distanță care separă două spire consecutive ale unei elice sau două filete ale unui șurub, măsurată paralel cu axa de rotație. ♦ ~ de dințare = distanța cuprinsă între planurile mediane a doi dinți consecutivi ai unui pinion sau ai unei roți dințate. 2. (inform.) operație unitară într-o rutină de calculator sau suboperație în executarea unei instrucțiuni. 3. (mar.) document personal cu valabilitate temporară dat persoanelor pe timpul escalei; permis de debarcare. 4. ~ genetic = distanță creată între un părinte și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. (< fr. pas)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
PAS3 pași m. 1) Mișcare pe care o fac picioarele în timpul mersului. ◊ La tot ~ul (sau la fiecare ~) a) peste tot; b) la orice mișcare. Pas cu ~ puțin câte puțin; treptat. A nu da nici un ~ înapoi a nu ceda nimic. A face un ~ greșit a comite o greșeală. A face primul ~ (sau primii pași) a fi la început de cale; a-și face debutul. 2) Distanța dintre picioare când se face o mișcare deplină cu piciorul înainte, înapoi sau în lături. ◊ La un ~ foarte aproape; în preajmă. 3) Unitate de măsură a lungimii egală cu o asemenea distanță. 4) Mod de a merge; fel de a umbla; mers; umblet. ◊ ~ alergător mers în fugă. La ~ fără grabă. ~ de vals mișcare ritmică a picioarelor specifică valsului. A-și lungi (sau a-și grăbi, a-și iuți) ~ul a merge mai repede; a se grăbi. A-și încetini ~ul a merge mai încet. A ține ~ul (cu cineva sau cu ceva) a) a păstra ritmul mersului (cu cineva); b) a fi la nivel (cu cineva sau cu ceva). A merge (sau a fi) în ~ cu vremea a corespunde cerințelor vremii. 5) Zgomot produs de cineva în timpul mersului. Se aud pași. 6) Urmă lăsată de picior în timpul mersului. Pași de copil. 7) Acțiune întreprinsă în direcția soluționării unei probleme. 8) fig. Etapă în desfășurarea unui proces sau a unui fenomen. Revenirea la tradiții constituie un ~ înainte în dezvoltarea culturii naționale. /<lat. passus
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pas m. 1. mișcare ce se face când punem un picior înaintea altuia spre a umbla: a face trei pași; 2. diferite moduri de a umbla ce au fost regulate pentru trupe: pas accelerat, pas forțat; 3. mers natural al calului: a lăsa calul să meargă la pas; 4. urmă lăsată de picior când mergem: la tot pasul; 5. fig. îngăduință, ocaziune: nu-ți dă pas de vorbă PANN; dete pas Turcilor a se amesteca BĂLC.; 6. măsură de distanță: 120 de pași fac 100 de metri; 7. pl. demersuri pentru reușita unui lucru: a face pașii cuveniți. [Lat. PASSUS: sensul 7 după fr. pas].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
1) pas m., pl. pașĭ (lat. pássus, pas, d. pándere, a desfășura; it. pg. passo, pv. fr. pas, sp. paso. V. pas 4 și ex-pansiune). Mișcarea picĭoruluĭ p. a merge: am făcut treĭ pașĭ în ainte, în apoĭ, în lăturĭ. Urmă de pașĭ: am văzut niște pașĭ pe nisip. Mod de a merge (vorbind de oamenĭ, de trupe): pas greŭ, pas ușor, pas accelerat. Mersu cel maĭ încet al caluluĭ (100 m. pe minut în cavalerie) și al altor cŭadrupede: a trece din trap în pas. Măsură de distanță de la o talpă la alta în marș (la Romanĭ considerată duplu, adică un metru ½): s’a oprit la 30 de pașĭ. Fig. Deciziune gravă: căsătoria e un mare pas. Progres: acest pod e un mare pas. A face pașĭ pentru (fr. faire des pas pour), a face demersurĭ: el a făcut primiĭ pașĭ pentru împăcare. A da pas cuĭva, a-ĭ permite să, a-l lăsa să, a-ĭ da ocaziune: a nu-ĭ da pas să intervie, a nu-ĭ da pas de vorbă saŭ să vorbească. A da pasu cuĭva, a-ĭ da preferență, a-ĭ ceda în semn de stimă. A avea pas orĭ pasu (fr. avoir le pas), a fi superior, a avea maĭ mare drept la: la repaus, bătrînu are pas înaintea tînăruluĭ. A face un pas fals orĭ greșit (fr. faire un faux pas), a face o greșală, a cădea saŭ a fi aproape să cazĭ. A marca pasu, a bate pămîntu în cadență cu picĭoarele alternativ fără să înaintezĭ. A merge pe (saŭ după) pașiĭ cuĭva, a-l imita. A pune pe cineva la pas saŭ a-l face să meargă la pas, a-l îmblînzi, a-l învăța minte. Pas cadențat, care e acelașĭ p. o întreagă trupă în marș. Pas accelerat saŭ ĭute, pas de 75 c.m. Pas alergător saŭ pas gimnastic (rom. curat fugă orĭ alergare), pas de fugă, trapu omuluĭ (90 de c.m.). Pas de șarjă, pasu cel maĭ accelerat pe care-l ĭa infanteria imediat în aintea ataculuĭ. Pas cu pas, 1. încet, cu atențiune: a înainta pas cu pas, 2. în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: l-a urmărit pas cu pas. La tot pasu, la fie-care pas, în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: la tot pasu mă împedic de el. Cu pașĭ giganticĭ, foarte răpede: a înainta, a progresa cu pașĭ giganticĭ. Cu pașĭ de lup (fr. à pas de loup), tiptil fără huĭet: tîlhariĭ veneaŭ cu pașĭ de lup.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
paș1 sm, sn vz pas2
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
pas (la ~) loc. adj., loc. adv. (mers ~, a merge ~)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
pas2 (mișcare) s. m., pl. pași
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
pas2 (mișcare) s. m., pl. pași
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
pas (mișcare) s. m., pl. pași
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pas, pași (pe care-i faci umblând) și păsuri (trecători).
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
+pas cu pas loc. adj., loc. adv. (progres ~, a îndeplini ~)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
PAS s. 1. (înv. și reg.) pășitură. (Are ~ul mare.) 2. v. mers. 3. (TEHN.) (înv. și reg.) pasnic, (reg.) pășar. (~ul dulgherului.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PAS s. v. act, acțiune, compas, faptă, pașaport, progres.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pas s. v. ACT. ACȚIUNE. COMPAS. FAPTĂ. PAȘAPORT. PROGRES.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PAS s. 1. (înv. și reg.) pășitură. (Are ~ul mare.) 2. călcătură, mers, mișcare, pășit, umblet, (rar) mersătură, (înv. și pop.) mersură. (Un ~ săltăreț.) 3. (TEHN.) (înv. și reg.) pasnic, (reg.) pășar. (~ul dulgherului.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
pas (pași), s. m. – 1. Distanța dintre piciorul din față și cel din spate în mers. – 2. Posibilitate, mijloc de a obține ceva. Lat. passus (Pușcariu 1276; Candrea-Dens., 1345; REW 6271), cf. it., port. passo, fr., prov., cat. pas, sp. paso, alb. pas (Philippide, II, 650). – Der. păsa, vb. (înv., a merge), probabil direct din lat. passare (Pușcariu 1278; Candrea-Dens., 1346), cf. it. passare, prov., sp. pasar, fr. passer, port. passar, azi doar în expresia pas(ă) de „în nici un fel, în nici un chip”, cf. fr. pas negativ; păsui, vb. (a da răgaz, a amîna); păsuială, s. f. (așteptare, amînare); păși, vb. (a face pași, a merge; a avansa, a progresa); propăși, vb. (a progresa), format după lat. progredi; propășire, s. f. (progres); propășitor, adj. (progresiv); depăși, vb. (a trece, a exceda), după fr. dèpasser. Der. neol. pas, s. n. (trecătoare), din fr. pas; pasă, s. f., din fr. passe; pasaj, s. n., din fr. passage; pasa, vb., din fr. passer; pasager (var. pasajer), s. m.; paspoal, s. n., din fr. passe-poil; pașaport, s. n., din fr. passeport, cf. mr. pasaporte (< it.), ngr. πασαπόρτο, tc. pasaport (ș nu e clar; influența rus. pášport nu e sigură, avînd în vedere accentul); pașaportar, s. m. (supus străin); pașuș, s. n. (Trans., Olt., înv., pașaport), din mag. passzus (Gáldi, Dict., 150). – Cf. răspas.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
DU SUBLIME AU RIDICULE IL N’Y A QU’UN PAS (fr.) de la sublim la ridicol nu este decât un pas – Cuvinte pe care le-ar fi rostit Napoleon atunci când, aflat pe culmile gloriei, a suferit marea înfrângere de la Berezina.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
THAT’S ONE SMALL STEP FOR A MAN, ONE GIANT LEAP FOR MANKIND (engl.) este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire – Primul mesaj adresat pământenilor de Neil A. Armstrong la pășirea pe solul lunar (21 iul. 1969).
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
De la Capitoliu la stînca Tarpeiană nu-i decît un pas! Capitoliul este una dintre cele șapte coline ale Romei; și anume, cea situată chiar în centrul ei. De aceea, vechii romani au ridicat pe vîrful Capitoliului un templu, închinat lui lupiter, unde erau conduși cu mare pompă triumfătorii, spre a fi încununați cu lauri. Astfel Capitoliul a devenit cu timpul un simbol poetic pentru biruința cea mare, gloria sublimă, cununa de aur. Dar în spatele Capitoliului, pe panta lui abruptă, era o rîpă adincă, de pe marginea căreia erau zvîrliți, spre a fi uciși, trădătorii, conspiratorii, criminalii. Apropierea aceasta între locul unde atingeai culmea gloriei și locul unde te prăbușeai, acoperit de cel mai profund oprobriu, a dat naștere expresiei de mai sus care în chip plastic arată că un singur pas greșit te poate duce la consecințe foarte neplăcute. Ideea se află foarte clar și elocvent exprimată într-o frază memorabilă a oratorului revoluționar francez Mirabeau care, în culmea gloriei sale, la 1790, auzind în Adunarea Constituantă o voce care îi striga: „Trădătorule!”, s-a urcat la tribună și a zis: „Și pe mine, acum cîteva zile, au vrut să mă ducă în triumf, iar astăzi se strigă în stradă: « Marea trădare a lui Mirabeau ! »… Știam eu mai de mult că nu e decît un pas de la Capitoliu la rîpa Tarpeiană!”...
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Du sublime au ridicule il n’y a qu’un pas (fr. „De la sublim la ridicol nu-i decît un pas”) – Sînt cuvintele pe care le-a pronunțat Napoleon Bonaparte în decembrie 1812, după dezastrul de la Berezina, cînd a fost nevoit să fugă din Rusia, cu armatele distruse și prestigiul destrămat. Ele se aplică, cu egală semnificație, oricărui muritor care, ajuns la o situație strălucită, comite o greșeală imensă care-l prăbușește și-l face ridicol, provocînd fie hazul, fie compătimirea lumii, sau chiar pe amîndouă laolaltă. Heine a ales această vorbă vestită ca moto al unuia dintre capitolele faimosului său pamflet Tamburul Major Le Grand (Heine, Proză, pag. 255). Vezi și: De la Capitoliu la stînca Tarpeiană nu-i decît un pas! IST.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Il ny a que le premier pas qui coûte (fr. „Nu-i decît primul pas care costă” – în sensul că: numai începutul e greu). Cuvintele aparțin Suzannei Necker, mama d-nei de Staël. Se presupune că ar fi prelucrarea în franceză a unui citat din opera istoricului englez Edward Gibbon (1737-1794) History of the decline and fall of the Roman Empire (Istoria decăderii și prăbușirii imperiului roman, vol. 4). Fraza a devenit proverb în diferite limbi. Germanii spun: „Jeder Anfang ist schwer”. Iar noi: „Începutu-i anevoie”. IST.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
a da cu pasul expr. a pleca pe furiș.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a face pași expr. 1. a pleca. 2. (d. obiecte) a dispărea, a fi furat.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ciocu’ mic și pasul mare expr. (adol.) taci și pleacă!
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
sala pașilor pierduți expr. (livr.) tribunal, judecătorie.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv masculin (M6) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv neutru (N25) Surse flexiune: DLRLC | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
pas, pașisubstantiv masculin
- 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEXsinonime: pășitură
- Pînă să facă Huțan un pas, eu făceam trei și totuși mergeam alăturea. HOGAȘ, M. N. 200. DLRLC
- 1.1. Distanță astfel parcursă. DEX '09 DEX '98
- 1.2. Distanță mică. DEX '09
- 1.3. Zgomot produs de cel care merge pe jos. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- Se aud pași. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- Pașii i se mai auziră pe uliță. REBREANU, I. 119. DLRLC
- S-aud pași. Vin boierii. DELAVRANCEA, O. II 132. DLRLC
-
- 1.6. (Mai ales în construcție cu verbele «a face», «a întreprinde») Acțiune întreprinsă în direcția soluționării unei probleme. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- Te rog să întreprinzi negreșit acest pas, i se adresă președintele. VORNIC, P. 156. DLRLC
- Pasul ce făcuse era atît de neașteptat, că toate încercările mele ca să-l explic rămîneau trudă stearpă. GALACTION, O. I 224. DLRLC
- Cînd aș da peste o parte bună, aș face poate și eu pasul acesta. CREANGĂ, P. 161. DLRLC
- Trebuia un monstru pentru a face un asemenea pas. HASDEU, I. V. 165. DLRLC
-
- 1.7. Etapă în desfășurarea unui proces sau a unui fenomen. NODEX
- Revenirea la tradiții constituie un pas înainte în dezvoltarea culturii naționale. NODEX
-
- Pas cu pas = încetul cu încetul, puțin câte puțin. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEXsinonime: treptat
- Se ține pas cu pas de ele. CARAGIALE, O. III 258. DLRLC
-
- Pas cu pas = mereu, necontenit, neîncetat. DEX '09 DLRLCsinonime: mereu necontenit neîncetat
- Și pas cu pas pe urma ei Alunecă-n odaie, Țesînd cu recile-i scîntei O mreajă de văpaie. EMINESCU, O. I 168. DLRLC
- Un paj ce poartă pas cu pas A-mpărătesei rochii, EMINESCU. O. I 142. DLRLC
-
- La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare, peste tot. DEX '09 DLRLC NODEXsinonime: necontenit pretutindeni
- Toată familia îi repetăm la fiecare pas: e pace, e pace! SAHIA, N. 25. DLRLC
-
-
- Nu te las nici chiar de-un pas. Nici chiar morții nu te las. ALECSANDRI, P. III 161. DLRLC
- Bădiță, bădiță! Că bărbatul rău mă teme, Nici de-un pas el nu-mi dă vreme. ALECSANDRI. P. P. 324. DLRLC
- A nu da nici un pas înapoi = a nu ceda nimic. NODEX
-
- (A face) primul pas (sau primii pași) = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. DEX '09 DEX '98 NODEX
- A face primul pas în lume = a-și face apariția în societate. DLRLC
-
- A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Voința măriei-tale nu-mi dă pas să voiesc altfel. DELAVRANCEA, A. 129. DLRLC
- Cei ce n-au avut pas să intre se trîntesc... la pămînt. CARAGIALE, O.III 144. DLRLC
- Voi dați pas unui dușman îngrozit și în risipă a-și aduna puterile. BĂLCESCU, O. II 246. DLRLC
- Dar și Costea ce făcea? Pas lui Fulga nu-i dădea, Că la el se repezea. TEODORESCU, P. P. 511. DLRLC
-
- A face (sau a păși cu) pași mari (sau a păși cu pas mare) = a înainta repede, a progresa mult. DLRLC
- Iată! Lumea se deșteaptă din adînca-i letargie! Ea pășește cu pas mare către-un țel de mult dorit. ALECSANDRI, P. II 6. DLRLC
-
- A face un pas greșit = a se poticni în mers. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A face un pas greșit = a săvârși o greșeală. DEX '09 DLRLC NODEX
- A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- În toate ocaziunile îi cedau pasul. GHICA, A. 38. DLRLC
-
-
- 2. Mod de a umbla pe jos. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- Cu pasul slab, cu ochii beți El a plecat, gemînd p-afară. COȘBUC, P. I 101. DLRLC
- Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri. EMINESCU, O. I 119. DLRLC
- Mergînd cu un pas repede, curînd a ajuns la portița unei case. NEGRUZZI, S. I 27. DLRLC
- Hai, murgule, în pas mai tare, S-ajungem în sat cu soare; Hai, murgule-n pas lupește, Că mi-a dat puica nădejde. ȘEZ. I 10. DLRLC
- Dar de-ale vieții valuri, de al furtunii pas Abia conture triste și umbre-au mai rămas. EMINESCU, O. I 69. DLRLC
- 2.1. Pas alergător = mers în fugă. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- Pornim în pas alergător. SAHIA, N. 121. DLRLC
-
- 2.2. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. DEX '09 DLRLC
- 2.3. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. DEX '09 DLRLC
- Pornim pe drumul lung în pas de voie. SADOVEANU, O. VI 232. DLRLC
-
- 2.4. Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- Pas de vals. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- Trei pași la stînga linișor Și alți trei pași la dreapta lor. COȘBUC, P. I 57. DLRLC
-
- În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. DEX '09 DEX '98
- A ține pasul = a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- A ține pasul = a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. DEX '09 DLRLC NODEX
- A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- În pasul calului (sau cailor) sau la pas = în mersul liber, în voie, al calului; fără grabă. DLRLC NODEX
- Mergînd noi în pasul cailor, din hop în hop... am ajuns într-un tîrziu, noaptea, în cieriul Socolei. CREANGĂ, A. 128. DLRLC
- Caii mergeau la pas, și, în liniște, ascultam freamătul ușor al desișurilor. SADOVEANU, O. VII 321. DLRLC
- Am ținut la pas încetinel, fluierind un cîntec de lume, ca pentru mine singur. CARAGIALE, P. 37. DLRLC
- Doi tineri mergeau alăturea la pas. Unul, călare pe un armăsar negru, purta un costum arnăuțesc. NEGRUZZI, S. I 30. DLRLC
-
- A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva, a se ține de cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: urmări
- Te duci, ș-am înțeles prea bine Să nu mă țin de pasul tău. EMINESCU, O. I 18. DLRLC
-
- A da pas = a se grăbi. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: grăbi
- Fetele grăbesc la rînduiala casei, iar flăcăii dau pas ca să aducă vitele de la pășune. EMINESCU, N. 139. DLRLC
-
- A-și încetini pasul = a merge mai încet. NODEX
- A merge (sau a fi) în pas cu vremea = a corespunde cerințelor vremii. NODEX
-
- 3. Unitate de măsură de lungime (de 4-6 palme) egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- Automobilul ajunsese numai la vreo cincizeci de pași și copilul nu se clintea din loc, în ciuda avertismentelor nervoase ale trompetei. REBREANU, R. II 31. DLRLC
- Pămîntul între răzeși se vinde cu pasul, și pasul are 6 palme: un pas se da cu un galben. I. IONESCU, P. 379. DLRLC
- Am cerut boi într-un ceas Ca să-mi ar și eu de-un pas, Nevoii să nu mă las. ALECSANDRI, P. P. 285. DLRLC
- 3.1. Distanță reprezentată de această unitate de măsură. DEX '09 DEX '98
- A da cu pasul = a măsura un teren. DLRLCsinonime: măsura
- La un pas = foarte aproape; în preajmă. NODEX
-
- 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEXsinonime: urmă
- Pași de copil. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
- Totul e în neclintire, fără viață, fără glas; Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă, nici un pas. ALECSANDRI, P. III 18. DLRLC
- A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Părinții noștri... se luptară vitejește și învinseră mai multe stăvili decît am avea noi a întîmpina dacă am avea inimă să urmăm pe păsurile lor. BĂLCESCU, O. I 7. DLRLC
- După moartea lui Ștefan voievod, în Moldova, Bogdan, fiul său, și Petru Rareș calcă pe păsurile lui. BĂLCESCU. O. II 17. DLRLC
-
-
- 5. Operație unitară într-o rutină de calculator sau suboperație în executarea unei instrucțiuni. MDN '00
- Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copii, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. DEX '09 DEX '98 MDN '00
etimologie:
- (5.) pas MDN '00
- passus DEX '09 DEX '98 NODEX