PAT¹, paturi, s. n. 1. Piesă de mobilier, prevăzută de obicei cu somieră sau cu saltea; p. ext. mobila împreună cu lenjeria, cu așternutul respectiv; așternut, culcuș; crivat. ◊ Expr. A face patul = a) a pune așternutul pe pat pentru dormit; b) a strânge așternutul de pe pat. A strânge patul = a strânge, a aduna așternutul în care s-a dormit. A cădea bolnav la pat = a se îmbolnăvi (grav). A fi pe patul de moarte (sau pe patul morții) = a fi pe punctul de a muri, a fi în agonie, în comă. A muri în patul său = a muri în casa sa, a nu muri între străini. A boli în pat = a zăcea greu bolnav. A părăsi patul = a se face sănătos după o boală grea; a se restabili. 2. (Pop.) Targă, năsălie. 3. (Pop.) Răsadniță. 4. Parte a unei instalații sau a unui sistem tehnic cu fața superioară plană și aproximativ orizontală, pe care se reazemă (și alunecă) materiale sau anumite părți ale instalației sau ale sistemului tehnic. 5. Partea de lemn a puștii (sau a pistolului), pe care sunt fixate mecanismul și țeava și care servește la imobilizarea armei în poziția dorită în timpul tragerii. ♦ (Sport) Planșetă de pe care se execută trageri la tir. 6. Strat de material, orizontal sau înclinat, cu fața superioară aproximativ plană, pe care se reazemă de obicei alte materiale; strat din ceva. ◊ Pat de cale ferată = strat de balast pe care se așază traversele de cale ferată. ♦ Partea mai joasă a unui teren, a unei depresiuni. 7. Albie, matcă. – Din ngr. pátos „drum bătut”.

pat¹ sn [At: PSALT. HUR. 4^r/24 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: ngr πάτος „drum bătut”] 1 Mobilă de lemn sau de metal, prevăzută, de obicei, cu saltea sau cu somieră, pe care se culcă oamenii Si: (reg) pătul¹ (27). 2 (Pex) Așternut. 3 (Îe) A cădea la ~ A se îmbolnăvi grav. 4 (Îe) A sta în ~ A nu se putea deplasa. 5 (Îe) A părăsi ~ul A se însănătoși. 6 (A fi) pe ~ul de moarte sau pe ~ul morții A fi gata să moară. 7 (Rar; îe) A da ~ A adăposti peste noapte. 8 (Îvr; îe) Vremea ~ului Timp de culcare. 9 (Bot; îc) ~ul-vântului Ciupercă parazită care trăiește pe ramurile unor specii de arbori (Melampsorella cerastii). 10 (Reg; îe) A avea ~ (cu cineva) A avea relații sexuale cu cineva. 11 (Înv; îls) Despărțire de ~ Divorț. 12 (Înv; îls) Muiere de ~ Amantă. 13 (Fig; îal) Femeie. 14 (Fig; îal) Nevastă. 15 (Pex) Culcuș. 16 (Reg) Așternut pentru vite Si: (reg) pătul¹. 17 (Pop; șîs ~mortuar) Năsălie. 18 (Teh) Parte a unei instalații sau a unui sistem tehnic, cu fața superioară plană și aproximativ orizontală, pe care se reazemă, alunecă sau se rostogolesc materiale sau anumite părți ale instalației ori ale sistemului tehnic. 19 (Reg) Pătul¹ (6). 20 (Înv) Instalație rudimentară pe care se creșteau viermii de mătase. 21 (Înv) Raft pe care se fabricau lumânările. 22 Parte de lemn a unei arme pe care se fixează țeava și mecanismele și care servește la imobilizarea lor în poziția dorită în timpul tragerii, prin sprijinire de umărul trăgătorului Si: (reg) maiul² puștii. 23 (Rar; îe) A împușca cu ~ de pușcă grecesc A bate cu bățul. 24 (Rar) Mâner al revolverului. 25 Parte de jos, mai masivă, a vârtelniței sau a sucalei, pe care se sprijină întreaga unealtă Si: butuc, scaun, talpă, (reg) pitrucă. 26 Parte a războiului de țesut alcătuită din mai multe lemne groase, care susține celelalte părți ale uneltei Si: (reg) reazem, strat, trup. 27 (Trs) Căpătâi la joagăr. 28 (Trs; Ban) Parte superioară a jugului. 29 (Ban; Mol) Pod al osiei la căruță. 30 (Mol) Grindei la plug. 31 (Reg) Parte a mesei de tras doage. 32 (Reg) Parte a ragilei de pieptănat fuioarele, formată dintr-o placă de lemn pe care este fixat pieptenele Si: (reg) coadă, scândură. 33 (Trs) Față la gealău. 34 (Mol; Trs) Scaun al coșului la moară. 35 (Olt) Podeț pe care stă cel ce prinde pește. 36 (Reg) Schelă. 37 (Mol; Mun) Temelie a casei. 38 (Reg) Scândură de jos a ferestrei. 39-40 (Pop) Pătul¹ (3, 18). 41 (Teh) Strat de material, orizontal sau înclinat, cu fața superioară aproximativ plană pe care se așează de obicei alte materiale. 42 (Glg) Strat care se află dedesubtul unui anumit strat sau al unei falii. 43 (Pex) Strat. 44 (Reg; cdp mg melegágy; șîs ~ cald) Pătul¹ (28). 45 Albie a râului. 46 (Reg; art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 47 (Reg; art^[1]) Melodie după care se dansează patul¹ (46). corectat(ă)

PAT¹, paturi, s. n. 1. Mobilă de lemn sau de metal, prevăzută de obicei cu somieră sau cu saltea; p. ext. mobila împreună cu lenjeria, cu așternutul respectiv; așternut, culcuș: crivat. ◊ Expr. A face patul = a) a pune așternutul pe pat pentru dormit; b) a strânge așternutul de pe pat. A strânge patul = a strânge, a aduna așternutul în care s-a dormit. A cădea bolnav la pat = a se îmbolnăvi (grav). A fi pe patul de moarte (sau pe patul morții) = a fi pe punctul de a muri, a fi în agonie, în comă. A muri în patul său = a muri în casa sa, a nu muri între străini. A boli în pat = a zăcea greu bolnav. A părăsi patul = a se face sănătos după o boală grea; a se restabili. 2. (Pop.) Targă, năsălie. 3. (Pop.) Răsadniță. 4. Parte a unei instalații sau a unui sistem tehnic cu fața superioară plană și aproximativ orizontală, pe care se reazemă (și alunecă) materiale sau anumite părți ale instalației sau ale sistemului tehnic. 5. Partea de lemn a puștii (sau a pistolului), pe care sunt fixate mecanismul și țeava și care servește la imobilizarea armei în poziția dorită în timpul tragerii. ♦ (Sport) Planșetă de pe care se execută trageri la tir. 6. Strat de material, orizontal sau înclinat, cu fața superioară aproximativ plană, pe care se reazemă de obicei alte materiale. ◊ Pat de cale ferată = strat de balast pe care se așază traversele de cale ferată. ♦ Partea mai joasă a unui teren. a unei depresiuni. 7. Strat din ceva. 8. Albie, matcă. – Din ngr. pátos „drum bătut”.

PAT², paturi, s. n. 1. Mobilă de lemn sau de metal, de obicei prevăzută cu somieră sau cu saltea și în care se culcă omul. Începu a scoate și a clădi pe colțul patului poclăzi și scorțuri. SADOVEANU, B. 94. Cînd înseră, baba se culcă pe pat cu fața la părete, ca să n-o supere lumina de la opaiț. CREANGĂ, O. A. 132. Hai, murgule cu picioare, C-am o mîndră ca o floare, îți dă grajdul măturat, Mic pat împerinat. HODOȘ, P. P. 47. ◊ Pat de campanie v. campanie. ◊ Expr. A face (sau a așterne) patul = a pregăti patul cu cele trebuitoare pentru dormit. Vine bărbățelul meu Din sat, de la făgădău... Eu fac patul să se culce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 462. A strînge patul = a strînge (sau a îndepărta de pe pat) cele necesare pentru dormit. A fi pe patul de moarte (sau pe patul morții) = a fi în agonie, în comă. A muri în patul său = a muri de moarte bună. A cădea bolnav la pat = a se îmbolnăvi greu. A căzut la pat ș-a murit după trei zile. SADOVEANU, O. VI 353. Slabă și stîlcită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte. CREANGĂ, P. 13. A boli la pat = a zăcea greu bolnav. Să știi tu, vecină, bine, C-așa-i povestea cu mine: Să bolesc la pat o lună. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278. A părăsi patul = a se face sănătos după boală, a se restabili. Părăsi patul. Din acea zi fuse mai bine, medicul nu mai veni. BOLINTINEANU, O. 459. ◊ Fig. Dochia se zvîrcolea pe patul de durere. SADOVEANU, O. I 269. Pe patul durerii oșteanul căzînd, Muri cu-o zîmbire. ALECSANDRI, O. 156. ♦ Așternut, culcuș. Pat de fîn. ▭ Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. EMINESCU, O. I, 221. Pe cînd... paturile se gătesc... limbile se dezmorțesc. ODOBESCU, S. III 18. 2. Targă, năsălie. 3. (Rar) Răsadniță. 4. Parte a unei instalații sau a unui sistem tehnic, cu fața superioară plană și aproximativ orizontală, pe care se reazemă și eventual alunecă materiale sau anumite părți ale instalației sau ale sistemului tehnic. Patul strungului. ♦ Partea de lemn de care sînt fixate mecanismul și țeava puștii (sau a pistolului). Paturile de pușcă plesnesc în plin pe muncitorii care n-au nici măcar pietre. SAHIA, N. 45. O sentinelă veni în fugă. Cu patul puștii risipi mulțimea. BART, E. 301. Să-ntorc pușca cu patul Și să-i zdrobesc lui capul. BIBICESCU, P. P. 154. 5. Strat de material, orizontal sau înclinat, cu fața superioară aproximativ plană, pe care se reazemă de obicei alte materiale. Pat de beton. 6. (Rar) Albie, matcă (a unei ape). Aceste rîuri, deși nu sînt adînci, dar sînt repezi, și patul lor este plin cu pietre mari. BOLINTINEANU, O. 427. ♦ Partea mai joasă a unui teren, a unei depresiuni. Iți lua ochii aci sus întinderea de aur a cîmpiei netede... cu lanurile de grîu care dăduseră în copt, iar jos, în patul luncii, verdele gras al pășunilor. CAMIL PETRESCU, O. II 193.

PAT¹ ~uri n. 1) Mobilă formată dintr-o suprafață orizontală fixată pe patru picioare, având, de obicei, două rezemătoare laterale, care servește omului pentru dormit sau pentru a sta culcat. ~ cu somieră. ~ cu saltea. ◊ ~ pliant pat ușor și pliabil din pânză (de cort), montată pe un schelet metalic. Fotoliu ~ fotoliu care se poate întinde pentru a fi folosit ca pat. A sta la ~ a fi (grav) bolnav. A fi pe ~ul de moarte (sau morții) v. MOARTE. ~ul lui Procust măsură în care cineva încearcă să potrivească ceva cu forța. 2) Așternut sau tot ce se așterne pentru culcat; culcuș. ~ din paie. ~ moale. ◊ A face (sau a așterne) ~ul a pregăti așternutul pentru culcare. A strânge ~ul a aduna așternutul. 3) rar Targă pe care sunt purtate sicriile; năsălie. 4) Strat de material pe care se așază alte materiale. ~ de beton. ◊ ~ de cale ferată strat de balast pe care se așază traversele unei căi ferate. 5) Element al unui dispozitiv, al unei mașini sau al unui sistem tehnic pe care se reazemă, alunecă sau se rostogolesc alte elemente ale acestora. ~ de strung. 6) Partea de lemn a armei pe care sunt fixate țeava și mecanismul; stratul puștii. /<ngr. pátos

pat n. 1. mobilă ce servă de culcare sau de odihnă: un pat de fier; 2. prin analogie: pat de verdeață; 3. suportul unei arme de foc: patul puștii, tunului, răsboiului de țesut. [Gr. bizantin PÀTOS, podeală (cf. crivat)].

1) pat n., pl. urĭ (mgr. pátos, paviment, d. pató, calc. V. patos 1, peripatetic, punte). Culcuș, așternut pe care te culcĭ ca să dormĭ: pat de fîn. Mobilă de lemn saŭ de fer (crivat) pe care puĭ așternutu și te culcĭ. Targă (Vest). Patu puștiĭ, lemnu pe care se sprijină țeava. Patu războĭuluĭ (de țesut), cadru pe care e așezat el. Patu rîuluĭ, albia rîuluĭ. A cădea bolnav la pat, a te culca în pat din cauza boaleĭ: a căzut la pat, e bolban la pat. A dormi în pat, a dormi de-a binele, (învălit). A dormi pe pat, a dormi numaĭ culcat pe așternut, neînvălit și pe puțin timp. – Dim. păteac n., pl. ece (ca drumeac, rădeac, sfredeleac), pătișór, pl. oare; pătuc, -él, pătuț, pătuleț, pl. e; pătucean, păticean, pătcean, pl. ene.

Procuste m. 1. Mit. faimos tâlhar grec care întindea oaspeții săi pe un pat și le ciuntea picioarele dacă erau prea lungi, sau le lungia cu scripeți dacă erau prea scurte; el fu ucis de Thezeu; 2. fig. patul lui Procuste, lege îngustă, jignitoare, tiranică.

pat s. n., pl. paturi

pat s. n., pl. paturi

pat (mobilă, strat, răsadniță, instalație, albie a unei ape) s. n., pl. paturi

PAT s. v. albie, curs, eșafodaj, grindei, matcă, năsălie, schelă, scândură, talpă, vad.

PAT s. 1. (înv. și reg.) strat, (Mold.) crivat, (înv.) iatac. (S-a întins în ~.) 2. așternut, culcuș, (înv. și reg.) sălaș. (Se frământa în ~.) 3. v. strat. 4. (TEHN.) (reg.) reazem, strat, trup. (~ la războiul de țesut.) 5. v. butuc. 6. (înv. și reg.) strat, (reg.) condac, mai. (~ al puștii.)

PAT s. 1. (înv. și reg.) strat, (Mold.) crivat, (înv.) iatac. (S-a întins în ~.) 2. așternut, culcuș, (înv. și reg.) sălaș. (Se frămînta în ~.) 3. strat. (~ de frunze, de nisip.) 4. (TEHN.) (reg.) reazem, strat, trup. (~ la războiul de țesut.) 5. (TEHN.) butuc, picior, scaun, strat, talpă, (reg.) pitrucă, stîrciog. (~ la sucală, la vîrtelniță.) 6. (înv. și reg.) strat, (reg.) condac, mai. (~ al puștii.)

pat s. v. ALBIE. CURS. EȘAFODAJ. GRINDEI. MATCĂ. NĂSĂLIE. SCHELĂ. SCÎNDURĂ. TALPĂ. VAD.

PAT CALD s. v. pătul, răsadniță.

pat cald s. v. PĂTUL. RĂSADNIȚĂ.

pat (paturi), s. n. – 1. Strat, bază, sol. – 2. Mobilă de dormit; așternut. – 3. Partea de lemn a puștii sau a tunului. – Mr., megl. pat. Lat. pactum, din pangĕre „a stabili”, cf. it. patto „așternut de paie”, pattume „pat”, impatto „așternut pentru vite”, impattare „a așterne la vite” (H. Meyer, Vox Rom., X, 73-86; cf. REW 6138a). Rezultatul normal, *papt, trebuie să fi pierdut un p, prin disimilare, ca în botez, sau prin încrucișare cu gr. πάτος „fund”, „strat de adîncime”, cf. gr. πάτος „drum pietruit” (Meyer, Alb. St., IV, 73; Candrea-Dens., 1356; Tiktin; Philippide, II, 726; Capidan, 217; Graur, BL, V, 73; Rohlfs, ZRPh., LXVII, 300), cf. sb. pàtos „laviță” și de asemeni sb., cr. pät „sul de căpătîi”, ven. pato, pe care Vasmer, Gr., 112, îl reduce totuși la gr. πατερόν „căpătîi la pat”(pentru relația semantică a lui „căpătîi” cu „pat”, cf. fr. sommier, traversin). În realitate, atît etimonul lat., cît și cel gr. par să constituie în sine explicații suficiente pentru rom. Pentru ideea de „pat” derivată din cea de „a întinde”, cf. plapumă, plocat. Următoarele ipoteze nu par să aibă rezultat: din mag. pad „bancă” (Cihac, II, 723); din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 112); din lat. pătu(u)m, în loc de pătŭlum (Tagliavini, Studi rum., III, 86); din lat. *păvatum în loc de pavitum (Candrea, Éléments, 10; Pascu, Beiträge, 19; Pascu, Lat. Elem., 276). Der. supat, adv. (dedesubtul patului), în loc de sub pat; pătui, vb. (a tortura); pătuc (var. pătulean, pătucel, pătuiac), s. n. (pătuț); pătuiag, s. n. (pătul), dim. al lui pătui; pătul, s. n. (construcție rudimentară fixată pe pari; un fel de placă de lemn așezată într-un copac pentru paznici sau pentru păsări de curte; un fel de podeț așezat în mijlocul apei pe care stă pescarul; grînar, hambar), din pătui (Byck-Graur, BL, I, 23; cf. Tiktin) sau mai probabil formație regresivă de la pătuleț (pat mic); pătuli, vb. (a depozita bucatele în hambar), pe care Scriban îl pune în legătură în mod echivoc cu sl. potuliti „a rîndui”; pătulaș, s. n. (porumbar așezat între crengile unui copac); patașcă, s. f. (targă, năsălie), cu suf. sl. -așcă (relație propusă de Cihac, II, 248, cu rus. tačka, sau de Tiktin cu fr. patache, este dubioasă). – Cf. pătură. – Din rom. provine bg. pat (Capidan, Raporturile, 224).

Patul lui Procust – Procust (sau Procrust) e numele unui bandit din vechime, originar din Atica (regiune a Greciei cu capitala Atena). Înzestrat cu o forță excepțională, el ataca drumeții între Atena și Megara. Tîlharul își făcuse o faimă sinistră prin procedeul său diabolic de tortură: două paturi de fier, unul mare și altul mic, pe care își întindea victimele. Dacă trupurile lor erau prea lungi, el le reteza picioarele, ca să încapă în patul cel mic. Dacă dimpotrivă victimele erau oameni scunzi, Procust le scotea picioarele din încheieturi și le trăgea pînă atingeau măsura patului cel mare. Teseu l-a ucis pe tîlhar prin același supliciu. Această legendă greacă a dat naștere expresiei „patul lui Procust”, spre a ilustra în special mutilările care se aduc unor opere literare, cu scopul de a încăpea în tiparul voit; sau, în general, pentru a indica forme fixe și prestabilite, constrîngeri nefirești. Expresia a servit lui Camil Petrescu pentru un roman, care poartă titlul Patul lui Procust. (Vezi și Erostrat). LIT.

PAT futelniță, ilău, țambal.

a fi cheală la pat expr. (er.) a fi frigidă.