PERSONALITATE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane (1) și o distinge ca individualitate conștientă și liberă; ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridică = calitatea de subiect de drepturi și obligații a unei organizații. 2. Persoană cu aptitudini și cu însușiri deosebite, cu autoritate și prestigiu, care aduce o contribuție valoroasă în domeniul social-politic, cultural-științific etc. ♦ Personalitate istorică = conducător al unui stat, al unui popor etc. care prin activitatea sa exercită o influență apreciabilă asupra destinelor acestora, asupra desfășurării evenimentelor. Cultul personalității = divinizarea reprezentanților puterii bisericești și laici, sacralizarea acestei puteri. 3. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personaj (1). 4. (Astăzi rar; mai ales la pl.) Aluzie tendențioasă și jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalité, germ. Personalität.

personalitate sf [At: FL (1838), 98²/38 / Pl: ~tăți / E: fr personalité, ger Personalität] 1 Ceea ce este propriu fiecărei persoane (1) și o distinge ca individualitate Vz individualitate. 2 Fel propriu de a fi al cuiva Vz individualitate. 3 Ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană (1) Vz individualitate. 4 (Îs) ~ juridică Calitate de a fi persoană juridică. 5 Persoană cu aptitudini deosebite și cu alese însușiri intelectuale și morale, având o contribuție valoroasă într-un anumit domeniu de activitate. 6 (Spc) Conducător a cărui activitate, sprijinindu-se pe înțelegerea științifică a procesului social-istoric și întruchipând aspirațiile maselor, exercită o influență apreciabilă asupra desfășurării evenimentelor istorice. 7 (Îs) Cultul ~tății Tendință a unor conducători de a cere să li se acorde tot timpul atenție și importanță, să fie adulați. 8 Persoană (1) cu funcție importantă în viața politică, socială, culturală Si: personaj (1). 9 (Asr; mpl) Aluzie tendențioasă și jignitoare la adresa unei persoane (1).

PERSONALITATE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane (1) și o distinge ca individualitate; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridică = calitatea de a fi persoană juridică. 2. Persoană cu aptitudini deosebite și cu alese însușiri intelectuale și morale, care se realizează și se manifestă în mod practic prin reușite într-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoană care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personaj (1). 4. (Astăzi rar; mai ales la pl.) aluzie tendențioasă și jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalité, germ. Personalität.

PERSONALITATE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu unei persoane și o distinge ca individualitate; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană; felul personal de a fi al cuiva. V. individualitate. Premiantul întîi la toate. Dobă de carte, fără un dram de personalitate. C. PETRESCU, Î. II 127. Un fond oarecare de personalitate primă rămîne negreșit, cel puțin așa se zice, dar acest fond este așa de subtil. MACEDONSKI, O. IV I 46. Coșbuc e un adevărat poet, care nu imitează, ci-și resfrînge în creațiile sale propria personalitate poetică. GHEREA, ST. CR. III 277. Personalitate juridică = calitatea de a fi persoană juridică. Întreprinderile și organizațiile economice dobîndesc personalitate juridică din momentul înregistrării. 2. Persoană care are însușiri deosebite într-un anumit domeniu de activitate și care, identificîndu-se cu aspirațiile maselor, contribuie la progresul societății. Frămîntările lui [Tolstoi] renasc sporite în raport cu uriașa-i personalitate și experiența vieții. SADOVEANU, E. 230. 3. Persoană care deține o funcție importantă în viața politică, culturală sau științifică. Nu-i place să știe în guvern personalitatea arogantă a colonelului. CAMIL, PETRESCU, O. II 261. Promit că vei reuși a deveni o personalitate în Paris. ALECSANDRI, O. P. 130. Cultul personalității v. cult¹. 4. (Învechit) Aluzie tendențioasă și jignitoare la adresa unei persoane. Cînd un om... și-au însușit dreptate a găsi personalități într-o producere literară este dator a-și sprijini zicerea cu dovezi. RUSSO, S. 8. Fabulile mele de tot nevinovate Nu se ating de nimeni, n-au personalitate. De vă găsiți în ele, îmi pare foarte bine. ALEXANDRESCU, M. 257. ◊ (Azi în expr.) A face personalități = a recurge, în cursul unei dispute, la amănunte din viața particulară a cuiva pentru a-l jigni.

PERSONALITATE s.f. 1. Ceea ce caracterizează o persoană și o deosebește de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. ♦ (Jur.) Personalitate juridică = calitatea de a fi persoană juridică. 2. Om de seamă, important, persoană cu calități și merite deosebite într-un domeniu de activitate (știință, artă, viață social-politică etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendențioase la adresa cuiva. [Pl. -tăți. / cf. fr. personnalité, it. personalità].

PERSONALITATE s. f. 1. ceea ce caracterizează o persoană, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. 2. individul uman sub raportul dezvoltării depline și al valorificării sociale a însușirilor persoanei. 3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi și obligații. ♦ ~ juridică = calitatea de a fi persoană juridică. 4. om de seamă, important, persoană cu calități și merite deosebite într-un domeniu de activitate. ♦ ~ istorică (sau politică) = conducător a cărui activitate exercită o influență puternică asupra desfășurării evenimentelor istorice; cultul ~ății = tendința de a acorda unei personalități calități de infailibilitate, un rol exagerat și exclusiv în făurirea istoriei. (< fr. personnalité, germ. Personalität)

PERSONALITATE ~ăți f. 1) Totalitate de trăsături morale și/sau intelectuale proprii unei persoane, prin care aceasta se individualizează. 2) Persoană cu aptitudini și calități morale deosebite; persoană marcantă. ~ politică. [G.-D. personalității] /<fr. personnalite, germ. Personalität

personalitate f. 1. ceeace aparține esențial persoanei, ceeace o caracteriză: a avea sentimentul personalității sale; 2. caracterul celui ce e personal: personalitatea unei opere; 3. pl. vorbe ofensătoare în contra unei persoane anumite: a face personalități; 4. personaj: personalitățile politicei.

*personalitáte f. (mlat. personálitas, -átis). Caracteru de a fi personal, de a se distinge de alțiĭ: personalitatea unuĭ savant, uneĭ opere. Parțialitate, părtinire: judecătoru trebuĭe să fie lipsit de orĭ-ce personalitate. Personagiŭ, persoană ilustră: pin acea operă el a devenit o personalitate. Iron: cine-ĭ această ridiculă personalitate? Pl. Insulte, ofense, atacurĭ cu vorba: lăsațĭ personalitățile, nu facețĭ personalitățĭ!

personalitate s. f., g.-d. art. personalității; pl. personalități

personalitate s. f., g.-d. art. personalității; pl. personalități

personalitate s. f., g.-d. art. personalității; pl. personalități

PERSONALITATE s. 1. (PSIH.) persoană. 2. personaj. (O ~ marcantă.) 3. individualitate, originalitate. (~ unui artist.)

PERSONALITATE s. 1. (PSIH.) persoană. 2. personaj. (O ~ marcantă.) 3. individualitate, originalitate. (~ unui artist.)

Personalitate ≠ impersonalitate

OM LIPSIT DE PERSONALITATE gâlmă, găozar, mameluc, mănăstire, muhaia, murătură, mut.