pianină sf [At: VLAHUȚĂ, D. 87 / V: (rar) ~nin sn / Pl: ~ne / E: it pianino, ger Pianino] 1 Pian (1) de proporții și de sonorități mai reduse, care are cutia de rezonanță în formă de paralelipiped și coardele dispuse vertical. 2 ~ automată Pianolă.

PIANINĂ, pianine, s. f. Pian mai mic, avînd cutie dreptunghiulară și coardele așezate în poziție verticală. Aristia îi cumpără a doua zi o pianină neagră și o sfătui să o puie în colțul dintre perete și ușă. CAMIL PETRESCU, O. I 417. Se așeză la vechea ei pianină și-și arătă talentul în cîteva bucăți din Chopin și din Schumann. VLAHUȚĂ, O. AL. II 54.

PIANINĂ s.f. Pian mai mic care are coardele așezate vertical. [Pron. pia-. / < fr., it. pianino, germ. Pianino].

PIANINĂ s. f. pian¹ mai mic având cutia de rezonanță și coardele așezate vertical. (< germ. Pianino, it. pianino)

PIANINĂ ~e f. Instrument muzical de percuție asemănător pianului, dar de dimensiuni mult mai mici și cu coardele dispuse vertical. A cânta la ~. /<germ. Pianino

pianină f. piano mic.

pianin sn vz pianină

*pianín n., pl. e (fr. pianino, d. it. pianino, dim. d. piano, încet, liniștit). Pian maĭ mic cu coardele și lada în pozițiune verticală. – Și pianínă, f., pl. e.

pianină (desp. pi-a-) s. f., g.-d. art. pianinei; pl. pianine

pianină (pi-a-) s. f., g.-d. art. pianinei; pl. pianine

pianină s. f. (sil. pi-a-), g.-d. art. pianinei; pl. pianine

pianină, -ne.