pierit, ~ă [At: PSALT. HUR. 109^r/13 / V: (reg) pirit / Pl: ~iți, ~e / E: pieri] 1 a (Îvp; d. ființe) Mort, de obicei de o moarte violentă, nefirească. 2 a (Îvp; îlav) După ~ După un frate născut mort. 3 a (Pop; d. oameni) Slăbit. 4 a Palid, livid de spaimă, de durere, de emoție etc. 5 a (Pex; fig; d. oameni) Copleșit, distrus de durere, suferință, boală etc. 6 a (Bis; înv) Care și-a atras pedeapsa divină pentru păcatul săvârșit Si: (înv) pieritor (11). 7 a Care a încetat să mai existe. 8 a Care nu mai este. 9 a Care a luat sfârșit, a încetat. 10 a Dispărut. 11 a (Îvp) Care nu se mai găsește, nu se mai știe unde se află, rătăcit, dispărut fără urmă. 12 a (Îvp; pex) Ascuns. 13 a (Îvp) Furat. 14 a (Rar) Care a ieșit brusc din câmpul vizual al cuiva. 15 a Care nu se mai vede. 16 a Care s-a făcut nevăzut. 17 sm (Pop; lsg; șîc cel-~) Sifilis. 18 s (Bot; Mol; îac) Cruciuliță (Senecio vulgaris). 19 s (Bot; reg; îac) Spălăcioasă (Senecio vernalis).

PIERIT, -Ă, pieriți, -te, adj. 1. Mort. (Cu pronunțare regională) Credea [pe fie-sa] perită, socotind că-și făcuse seama singură. ISPIRESCU, L. 312. 2. Care a dispărut, care nu mai există. Oarță se întoarce strîmbîndu-și gura pocită, cu rîsul pierit de pe buze. C. PETRESCU, R. DR. 315. Fiecare în patul lui, cu somnul pierit, cu ochii deschiși, proprietarii casei din Batiște se frămîntau munciți de grijă. BASSARABESCU, S. N. 189. 3. (Despre oameni) Slab, palid; p. ext. descurajat, deznădăjduit. Văzui... un bun amic... Atît de slab și de pierit la față, Încît credeam că trece din viață. COȘBUC, P. II 281. Era cu atît mai pierită, cu cît o mai mustra și gîndul că n-a făcut nimic spre a ușura soarta soțului său. SLAVICI, O. I 173. De-a morții gălbeneală pieriți ei sînt la față. EMINESCU, O. I 97. ◊ Fig. [Punga mea] e zbîrcită și pierită. BIBICESCU, P. P. 209. ◊ (Substantivat, popular) Cel pierit = sifilis.

PIERIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PIERI. 2) (despre persoane) Care se află într-o primejdie sau într-o situație foarte grea. /v. a pieri

pirit², ~ă a vz pierit

perit a. 1. dispărut, mort; 2. (la față) palid: cât e de perită! 3. Bot. buruiană de cel perit, Mold. cruciuliță.

perit (est) și pĭerít (vest), -ă adj. Dus de pe lume: mort. Perit la față, perdut, ruinat de boală saŭ de frică. Cel perit n. Numele popular al sifilisuluĭ. Cel perit m. Petimbroasă.

PIERIT adj. v. desperat, deznădăjduit, efemer, galben, îngălbenit, palid, pieritor, schimbător, slab, slăbănog, slăbit, temporar, tras, trecător, uscățiv, vremelnic.

PIERIT adj., s. v. decedat, defunct, dispărut, mort, răposat.

PIERIT s. v. lues, sifilis.

pierit adj. v. DESPERAT. DEZNĂDĂJDUIT. EFEMER. GALBEN. ÎNGĂLBENIT. PALID. PIERITOR. SCHIMBĂTOR. SLAB. SLĂBĂNOG. SLĂBIT. TEMPORAR. TRAS. TRECĂTOR. USCĂȚIV. VREMELNIC.

pierit adj., s. v. DECEDAT. DEFUNCT. DISPĂRUT. MORT. RĂPOSAT.

pierit s. v. LUES. SIFILIS.