PIETATE s. f. 1. Comportament religios plin de venerație și recunoștință. 2. Evlavie, smerenie, cucernicie. 3. Sentiment de respect profund și duioșie față de cineva sau ceva. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pieté, lat. pietas, -atis.

pietate sf [At: CALENDARIU (1794), 34/33 / P: pi-e~ / Pl: ~tăți / E: fr piété, lat pietas, -atis] 1 (Înv) Milă. 2 (Înv) Îndurare. 3 (Înv) Bunăvoință. 4 (Înv; îs) Munte de ~ Casă de împrumut prin amanet. 5 Sentiment de duioșie și de respect profund față de cineva sau de ceva Si: (rar) pioșenie, venerație. 6 Sentiment religios manifestat prin atașament și respect deosebit față de biserică și de practicile ei Si: cucernicie, evlavie, religiozitate, (liv) devoțiune, (rar) piozitate.

PIETATE s. f. 1. Evlavie, smerenie, cucernicie. 2. Sentiment de respect profund (amestecat cu iubire sau duioșie) față de cineva sau de ceva. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piété, lat. pietas, -atis.

PIETATE s. f. 1. Spirit religios, cucernicie, evlavie, smerenie. Prin pietatea domnilor... [mănăstirea Neamțu] căpătă venituri însemnate. NEGRUZZI, S. I 214. 2. Iubire plină de respect; devotament, atașament. Am învățat a privi cu atenție și cu pietate înspre depozitul sacru al literaturii populare. SADOVEANU, E. 159. Această pietate a lui A. Russo pentru limba vie, cum e în popor, vine desigur și din priceperea lui. IBRĂILEANU, SP. CR. 114. Cele opt medalioane sculpturale... dasupra arcadelor laterale ne atestă și ele pietatea și iubirea de vînătoare ale învingătorului Daciei. ODOBESCU, S. III 73. 3. (În expr.) Munte de pietate v. munte. – Pronunțat: pi-e-.

PIETATE s.f. 1. Evlavie, smerenie. ♦ Milă. ◊ Munte de pietate = casă de împrumut prin amanet. 2. Devotament. [Pron. pi-e-. / < fr. piété, cf. lat. pietas].

PIETATE s. f. 1. evlavie, smerenie; devoțiune. 2. sentiment de respect profund față de cineva sau ceva. (< fr. piété, lat. pietas)

PIETATE f. 1) Sentiment religios manifestat prin respectarea și exercitarea conștiincioasă a practicilor bisericești; cucernicie; cuvioșie; evlavie; religiozitate; smerenie. 2) Atitudine plină de respect și duioșie (față de cineva sau de ceva). [G.-D. pietății; Sil. pi-e-] /<fr. piété, lat. pietas, ~atis

pietate f. 1. evlavie; 2. iubire pentru părinții săi: pietate filială.

*pietáte f. (lat. pietas, -átis). Evlavie, respect p. religiune, mare ĭubire de părințĭ orĭ p. ceĭ morțĭ.

pietate (desp. pi-e-) s. f., g.-d. art. pietății (dar: Muntele de Pietate (organizație de caritate) s. propriu m. art.)

pietate (pi-e-) s. f., g.-d. art. pietății

pietate s. f. (sil. pi-e-), g.-d. art. pietății

PIETATE s. v. îndurare, milă, milostivire.

PIETATE s. v. credință.

PIETATE s. (BIS.) credință, cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie, (livr.) devoțiune, (înv.) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, rîvnă, rîvnire, smerire.

pietate s. v. ÎNDURARE. MILĂ. MILOSTIVIRE.

pietate s. f. – Milă, evlavie, venerație, devotament. Lat. pietatem (sec. XIX). – Der. impietate, s. f. (lipsă de pietate); pios, adj., din fr. pieux; pietos, adj., fără întrebuințare, cuvînt forțat de Odobescu după it. pietoso.