PIN², pini, s. m. Arbore din familia pinaceelor, înalt până la 40 de metri, cu frunze persistente în formă de ace lungi, cu scoarța roșcată și lemnul rezistent (Pinus silvestris). Pin maritim = varietate de pin² cu lemnul poros și bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor mișcătoare (Pinus maritima). – Lat. pinus.

pin² sm [At: VARLAAM, C. 439 / V: (reg) chin, spcin / Pl: ~i / E: ml pinus] 1 (Șîc ~-de-munte, ~-roșu, ~-silvestru) Arbore înalt, cu coroană mare, cu ramurile întinse orizontal, cu scoarța roșie-cărămizie, cu frunzele persistente, sub formă de ace lungi de 4-7 cm, de culoare verde-albăstruie sau cenușie, dispuse câte două, și cu inflorescența sub formă de conuri de culoare brună-cenușie Si: (reg) brad, brad-de-munte, cățuni, cetină, chifăr, jolcă, luciu, mălin, molete², molid, schin, silhă, sosenca, zadă, (Pinus silvestris). 2 (Bot; reg; șîc ~-mic, ~u-ăl-mic, ~-pitic, ~-de-piatră, ~-strâmb, ~-târâtor) Jneapăn (Pinus mugo). 3 (Bot; reg; șîc ~-de-munte) Zâmbru (Pinus cembra). 4 (Șîc ~-de-Banat, ~-negru-de-Banat) Arbore înalt, cu coroana largă, neregulată și tabulară, cu ramurile orizontale, cu frunzele persistente, în formă de ace rigide, cu inflorescență sub formă de conuri de culoare galbenă-verzuie (Pinus pallasiana banatica). 5 (Îc) ~-strob (sau ~-moale, ~-american, ~-mirositor) Arbore înalt, cu coroană regulată, piramidală, cu scoarța de culoare verzuie-cenușie, cu frunzele persistente, sub formă de ace lungi, de culoare verzuie-albăstruie dispuse câte cinci, cu inflorescența în formă de conuri lungi și ușor încovoiate (Pinus strobus). 6 (Îc) ~-negru (sau ~-austriac, ~-negru-austriac) Arbore înalt, cu coroana largă, cu trunchiul drept și adânc brăzdat, cu frunzele persistente, sub formă de ace lungi, rigide și de culoare verde întunecată, dispuse câte cinci, cu inflorescența sub formă de conuri lungi de culoare brună-cenușie Si: (reg) brăduiță (Pinus nigra). 7 (Îc) ~-maritim Pin (1) cu lemnul poros și bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor mișcătoare (Pinus maritima). 8 (Bot; reg; șîc chin-înalt, ~-roșu) Molid (Picea excelsa). 9 (Bot; înv; șîc ~-alb) Brad (Abies alba). 10 Lemn de pin² (1-9), folosit în industrie, construcții sau drept combustibil.

PIN², pini, s. m. Arbore din familia pinaceelor, înalt până la 40 de metri, cu frunze persistente în formă de ace lungi, cu scoarța roșcată și lemnul rezistent (Pinus silvestris). ◊ Pin maritim = varietate de pin² cu lemnul poros și bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor mișcătoare (Pinus maritima). – Lat. pinus.

PIN², pini, s. m. Arbore din familia coniferelor, cu ace lungi prinse în smoc cîte două, cîte trei sau cîte cinci la un loc pe ramuri; crește la munte și în regiunile nisipoase cu climă temperată, lemnul lui rezistent fiind întrebuințat în construcții (Pinus). V. brad. Doar pinii întunecați înfruntau toamna, tăind între crengile albe și zvelte ale mesteacănilor, umbre severe. C. PETRESCU, S. 169. ◊ (Cu sens colectiv) Ține inelușul meu Și du-te iute cu el în pădurea pinului, în munții Catrinului. PĂSCULESCU, E. P. 260. ◊ Pin maritim = varietate de pin cu lemnul poros și cu trunchiul foarte bogat în rășină, plantat pentru fixarea dunelor de nisip mișcătoare. Cu mîna lui sădise la mormîntul Penelopei doi pini maritimi și o tufă de trandafiri agățători. BART, E. 259.

PIN ~i m. Arbore conifer cu tulpina dreaptă, roșiatică, și cu frunze persistente aciculare, reunite în smocuri, crescut în scopuri ornamentale și industriale. /<lat. pina

pin m. frumos arbore totdeauna verde, oferă lemn de ars și de construcțiune (Pinus silvestris). [Lat. PINUS].

1) pin m. (lat. pinus, pin, [din *picnus], d. pix, pícis, rășină. [V. păcură]; it. sp. pino, fr. pin, pv. cat. pi, pg. pinho). Un fel de brad care se întrebuințează la construcțiunĭ (corăbiĭ, catarge) și la ars. – Îs maĭ multe felurĭ de pini: pinu de pădure, pinu maritim (din care se scoate un fel de terbentină și colofoniu), pinu american ș. a. Eĭ pot ajunge pînă la o înălțime de 50 de metri, dar sînt și speciĭ de 5-10 metri.

spcin sm vz pin²

pin (arbore) s. m., pl. pini

pin s. m., pl. pini

pin s. m., pl. pini

PIN s. (BOT.) 1. (Pinus silvestris) (reg.) brad, cățuni (pl.), cetină, chifăr, jolcă, luciu, mălin, molete, molid, pinel, pinișor, pinuț, schin, silhă, zadă. 2. pin pitic (Pinus pumilio) = jep, jneapăn, (reg.) cățîn, durzău.

pin (pini), s. m. Arbore (Pinus silvestris). – Mr. chin, megl. pin. Lat. pĭnus (Pușcariu 1318; Candrea-Dens., 1389; REW 6519), cf. it., sp. pino, prov., cat. pi, fr. pin, port. pinho. – Der. pinos, adj. (de pin).

PIN¹ (lat. pinus) s. m. Arbore din familia pinaceelor, genul Pinus, cu numeroase specii răspândite în Europa, Asia, N Africii și America. În România este frecvent p. silvestru, arbore înalt până la 40 m, cu scoarța roșcată, exfoliată și frunze aciculare lungi de 4-6 cm, grupate câte două (Pinus sylvestris). Pinul negru de Banat, subspecie endemică în SV României, pe stâncării, mai ales calcaroase, bine reprezentat îndeosebi în bazinul Cernei (Pinus nigra ssp. banatica). Este considerat relict terțiar. În plantații este răspândit și p. negru austriac, ca și specii de p. originare din America de Nord, îndeosebi p. strob. Florile sunt grupate în conuri de culoare brună-cenușie, de 3-7 cm lungime. Foarte răspândit în pădurile din Europa și Siberia, iar în România în regiunile montane; se mai cultivă în plantații forestiere sau ca arbore ornamental. Lemnul său, foarte rezistent, este folosit în construcții. Din muguri și frunze se fac infuzii și siropuri, cu proprietăți antibronșitice, antiseptice, diuretice etc. Fiind veșnic verde și cu rășină nealterabilă, este considerat simbol al nemuririi.