pipotă sf [At: POLIZU / V: (îrg) hi~, picoșă, pico~, (reg) ~pătă, ~pută / Pl: ~te, (reg) ~oți / E: nct] 1 Stomac de pasăre Si: (pop) rânză, (reg) bătucă, morișcă, mură², pipoașcă (1), râșnitoare, râșniță. 2 (Fam; gmț) Stomac de om. 3 (Reg; îe) A i se umfla (cuiva) ~ta A se înfuria. 4 (Reg; îe) A avea (sau a fi cu) ~ta plină (sau umflată) A fi înfuriat. 5 (Reg; îe) A-i crăpa (cuiva) ~ta de nerăbdare A fi foarte nerăbdător. 6 (Reg; îe) A-și umple (sau a-și îneca) ~ta A se îmbăta. 7 (Reg; îe) A avea (sau a face, a fi cu) ~ (mare) A deveni îngâmfat. 8 (Nob; îe) A fi rău de ~ A fi afemeiat. 9 (Mol; arg; îe) A-i bâțâi (cuiva) ~ta A-i fi cuiva frică. 10 (Îvr) Ficat. 11 (Reg; euf) Organ genital al vacii.

PIPOTĂ, pipote, s. f. Stomac de pasăre; rînză. Celui mare îi dete capul găinii, celui mijlociu pipota și celui mai mic inima. ISPIRESCU, L. 272. ◊ Expr. (Familiar) A i se umfla (cuiva) pipota = a se mînia.

PIPOTĂ ~e f. 1) Parte a aparatului digestiv al păsărilor în care se mistuie hrana; rânză. 2) fam. Parte a aparatului digestiv la om în care se digeră alimentele; stomac. /Orig. nec.

pipotă f. 1. al treilea stomac al păsărilor; 2. fam. burtă: își umple pipota. [Derivat din dial. pipă, burtă].

pípotă f., pl. e (rut. pipotĭ, cobie; ceh. pipot, țipet de puĭ, pipati, a țipa ca puiĭ; ung. pipta, cobie. V. pipă). Vest. Rînză. Fam. Stomah: a-țĭ umplea pipota. – În Munt. est. Pop. chipotă.

chipătă sf vz pipotă

chipotă sf vz pipotă

hipotă sf vz pipotă

picoșă sf vz pipotă

picotă sf vz pipotă

pipătă sf vz pipotă

pipută sf vz pipotă

chípotă, V. pipotă.

pipotă s. f., g.-d. art. pipotei; pl. pipote

pipotă s. f., g.-d. art. pipotei; pl. pipote

pipotă s. f., pl. pipote

PIPOTĂ s. v. stomac.

PIPOTĂ s. (ANAT.) rânză, stomac măcinător, (reg.) bătucă, morișcă, mură, pipoașcă, râșnitoare, râșniță. (~ de pasăre.)

PIPOTĂ s. (ANAT.) rînză, (reg.) bătucă, morișcă, mură, pipoașcă, rîșnitoare, rîșniță. (~ de pasăre.)

pipotă s. v. STOMAC.

pipotă (pipote), s. f. – Stomac de pasăre, rînză. – Var. chipotă. Trans. picotă. Ngr. *ἐφήπαπα, din gr. ἤπαρ, ἤπατος „ficat”, ca ngr. ἐφιππος din gr. ἴππος, sau ngr. ἐφάπλωμα din gr. ἄπλωμα. Ca în ultimul caz (ἐφάπλωμα › πάπλωμα), *ἐφήπαπα ar fi trecut la *πήπαπα, prin asimilare. Rezultatul normal, *pipătă s-a modificat datorită influenței consoanei, ca sl. domaliti › domoli, sl. mamiti › momi. Alte explicații nu par suficiente: din ceh. pipati „a privi” (Cihac, II, 256), cf. rut. pipotĭ „cobe, tîfnă” (Scriban); din gr. ἤπαρ încrucișat cu ficatum (Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 435; REW 4108); în legătură cu sl. pąpukŭ „buric” (Tiktin).

a i se umfla (cuiva) pipota expr. 1. a se înfuria. 2. a se fuduli.

a-i arde pipota expr. a râvni, a tânji; a avea neapărată nevoie (de ceva)

a-i crăpa pipota expr. a fi foarte nerăbdător.