pititel, ~ea [At: MARIAN, NA. 324 / Pl: ~ei, ~ele / E: ctm pitic + mititel] (Mar; Trs; șhp) 1-2 a (Cam) mic (1) Si: (reg) pititeluc (1-2), pititeluț (1-2), pititică (1-2), pititioc (1-2). 3-4 smf Copil (mic) Si: (reg) pititeluc (3-4), pititeluț (3-4), pititică (3-4), pititioc (3-4). 5-6 smf Pitic (5) (foarte mic) Si: (reg) pititeluc (5-6), pititeluț (5-6), pititică (5-6), pititioc (5-6). 7-8 sf (Îf pititea) Pește (mic) nedefinit mai de aproape.

pititél, -ícă adj. (d. pitit și infl. și de mititel). Maram. Mititel.

mâțâțel, ~ea a vz mititel

mâțițel, ~ea a vz mititel

mitutel, ~ea smf, a vz mititel

mititél, -ícă adj., pl. eĭ, ele (dim. d. mic, de unde s’a făcut micuțel, apoĭ, supt infl. altor cuvinte, micutel [Hațeg], apoĭ mitutel [Cor. și azĭ în Tel.], apoĭ mititel; în Maram. și pititel). Fam. Foarte mic: un copil (orĭ un om) mititel, o căruță mititică. S. m. Copil, copilaș: are doĭ mititeĭ. Fig. Iron. Dracu, diavolu, michiduță: mititelu l-a’ndemnat să vie. Cîrnăcĭor fără peliță compus numaĭ din carne tocată căreĭa i s’a dat forma de cîrnaț. Exclamativ: mititelu! mititica! săracu, drăguțu (epitet adresat unuĭ copil cînd s’a lovit și vreĭ să-l mîngîĭ).

pititel, -ea, -ică, adj., s.f. (reg.) 1. (adj.) mititel. 2. (s.f. sub forma pititea) nume de pește mic.

pititel, pititea, adj. – (reg.) Mărunțel, scund, mic. (Trans., Maram.). – Din pitic contaminat cu mititel (Scriban, MDA).