PLECAT², -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

plecat², ~ă a [At: PSALT. 117 / Pl: ~ați, ~e / E: pleca] 1 (D. lucruri flexibile, părți flexibile ale unor lucruri, ființe sau părți ale lor) Îndreptat în jos sau într-o parte Si: aplecat, curbat, încovoiat, îndoit. 2 (D. gene, ochi, pleoape, privire) Coborât ca urmare a unui sentiment de jenă, de sfială etc. ori din cauza oboselii. 3 (D. obiecte neflexibile care în mod obișnuit au o anumită poziție, de obicei verticală) Lăsat într-o parte Si: înclinat, oblic, pieziș, povârnit. 4 (Înv; spc) Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan Si: oblic. 5 (D. aștri) Coborât spre apus. 6 (Pex; înv; d. zi) Sfârșit. 7 (Pop) Subordonat unei autorități, unei persoane etc. 8 (Pgn) Ascultător. 9 (Prt) Supus cuiva în mod exagerat Si: servil. 10 (Bis) Smerit. 11 (Bis) Care arată, exprimă smerenie, evlavie. 12 (Îvp) Care simte atracție pentru cineva sau ceva. 13 (Înv) Înclinat să accepte ceva cu ușurință. 14 (Grm; înv) Flexibil. 15 (Grm; înv; spc) Declinabil. 16 Care a părăsit pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte Si: (înv) mers.

PLECAT, -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lăsat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultător; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.

PLECAT¹, -Ă, plecați, -te, adj. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gînduri. Nu mi-ai spus nimic, Nicule, de impresiile tale de pe Dunăre. – Ce să-ți spun, dragă?... Elencuța se uită la el, părea plecat. D. ZAMFIRESCU, R. 134.

PLECAT², -Ă, plecați, -te, adj. 1. Îndreptat în jos, aplecat. Ion umbla cu capul gol în ploaie, cu fruntea plecată, pe gînduri. DUMITRIU, N. 156. Fetele jucau ușurel, fără să zîmbească, cu genele plecate. SADOVEANU, O. I 73. Se întoarse printre spinii șesului, cu capul plecat, retezînd din mers, cu nuiaua, vîrful fraged al ierburilor. C. PETRESCU, S. 38. ♦ Înclinat, îndoit, încovoiat. Sub arțar, plecat moșneagul Șade cu luleaua-n gură. IOSIF, V. 46. Vino-n codru, la izvorul Care tremură pe prund. Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. EMINESCU, O. I 75. La Focșani între hotară, Este-un bordei cam plecat, De copaci încungiurat. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ (Rar) Salcie plecată = salcie pletoasă, v. salcie. Singur vîntul colo, iată, Adormise la răcoare Sub o salcie plecată. COȘBUC, P. I 223. 2. Supus, ascultător, umil, respectuos, smerit. Multe rînduri de oameni s-au mai părîndat... domni mari și slugi plecate, frumoși și urîți. RETEGANUL, P. IV 61. Slugi plecate... se-nchin, te lingușesc. ALECSANDRI, T. 414. ◊ (Învechit, în formule de politețe sau de salut, de la inferior la superior) Cu credință nestrămutată rămîi de veci plecat rob, Luca Arbore. DELAVRANCEA, O. II 140. 3. (Învechit) Înclinat (cu voia, cu inima) spre cineva. [Bathori] era firește mai plecat către nobili. BĂLCESCU, O. II 103.

plecat a. 1. care se pleacă, se încovoaie: capul plecat sabia nu-l taie; 2. inclinat: trunchiul plecat al sălciei pletoase EM.

plecát, -ă adj. Dus de undeva: cînd am venit noĭ, el era plecat. Înclinat, supus, umilit: aceștĭ oamenĭ îs capete plecate. Prov. Capu plecat sabia nu-l taĭe, pe omu supus nu-l lovește dușmanu. Plecate s, n. pl. Aplecate, turburarea stomahuluĭ din cauza mîncăriĭ. Vechĭ. S. n. Inclinațiune, dorință.

PLECAT adj. 1. v. aplecat. 2. v. povârnit. 3. v. înclinat. 4. v. adus. 5. v. ascultător. 6. v. supus. 7. v. servil.

PLECAT adj. v. declinabil, flexibil, flexionar.

PLECAT adj. 1. aplecat, curbat, înclinat, încovoiat, îndoit, lăsat, (reg.) polignit. (Copac cu crengile ~.) 2. aplecat, înclinat, lăsat, povîrnit, prăvălit, strîmb, (pop. și fam.) hîit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovîi. (O casă ~.) 3. aplecat, înclinat, oblic, pieziș, povîrnit, (rar) teșos, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic. (Coasta ~ a dealului.) 4. adus, aplecat, cocîrjat, cocoșat, curbat, gîrbov, girbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, strîmb, strîmbat, sucit. (Bătrîn cu spinarea ~.) 5. ascultător, bun, cuminte, docil, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.) 6. smerit, supus, umil, umilit, (livr.) obsecvios, (înv.) smernic, suplecat. (O atitudine, o privire ~.) 7. servil, slugarnic, (livr.) obsecvios. (E prea ~ în fața șefilor.)

plecat adj. v. DECLINABIL. FLEXIBIL. FLEXIONAR.

plecat, -ă, plecați, -te adj. Cucernic, smerit, umil; evlavios. – Din pleca.

a fi plecat la vâjâială expr. (intl.) 1. a ieși la plimbare. 2. a umbla după femei, a ieși la agățat. 3. a chefui, a petrece. 4. a ieși la furat.

plecat cu sorcova / de-acasă expr. nebun, cu mințile rătăcite.