plictisitor, ~oare a [At: ALEXI, W. / V: (înv) plec~ / Pl: ~i, ~oare / E: plictisi + -tor] 1 Care produce plictiseală (1) Si: plicticos (1). 2 (Pex) Neinteresant. 3 Monoton. 4-5 Plicticos (4-5).

PLICTISITOR, -OARE, plictisitori, -oare, adj. 1. Care plictisește; plicticos, anost, searbăd. Ce rost au aci, el și monologul lui, între oameni sătui... cu desăvîrșire indiferenți unor chestiuni care trebuie să li se pară grozav de plictisitoare. C. PETRESCU, Î. I 16. 2. Supărător, enervant.

PLICTISITOR¹ adv. Într-un mod care provoacă plictiseală; cu plictiseală. /a (se) plictisi + suf. ~tor

PLICTISITOR² ~oare (~ori, ~oare) Care plictisește; care provoacă plictiseală; anost. Film ~. /a (se) plictisi + suf. ~tor

plictisitor a. care plictisește.

plictisitór, -oáre adj. Plicticos. Adv. A vorbi plictisitor.

plectisitor, ~oare a vz plictisitor

plictisitor adj. m., pl. plictisitori; f. sg. și pl. plictisitoare

plictisitor adj. m., pl. plictisitori; f. sg. și pl. plictisitoare

plictisitor adj. m., pl. plictisitori; f. sg. și pl. plictisitoare

PLICTISITOR adj. 1. anost, neinteresant, plicticos, (livr.) fastidios, (fig.) fad, insipid, nesărat, sălciu, searbăd. (Un spectacol ~.) 2. v. monoton. 3. v. enervant.

PLICTISITOR adj. 1. anost, neinteresant, plicticos, (livr.) fastidios, (fig.) fad, insipid, nesărat, sălciu, searbăd. (Un spectacol ~.) 2. anost, banal, monoton, placid, uniform, (fig.) searbăd, (livr. fig.) tern. (O viață ~.) 3. agasant, enervant, iritant, plicticos, sîcîitor, supărător. (O treabă ~.)

Plictisitor ≠ amuzant, captivant, distractiv, nostim

Tous les genres sont bons, hors le genre ennuyeux (fr. „Toate genurile sînt bune, afară de cel plictisitor”) a spus Voltaire, care într-adevăr a cultivat mai toate genurile literare, căutînd să nu fie plictisitor în nici unul. Fraza aceasta, ajunsă celebră, face parte din prefața comediei L’enfant prodigue („Fiul risipitor”) și e invocată atunci cînd răsfățații muzelor se iau la ceartă, spre a susține superioritatea unui gen literar față de altul. LIT.