plimbare sf [At: PRAV. 175 / V: (îrg) plinb~, prăîmbla~, preămblare, preîmblare, preumblare, primblare, prinblare, (reg) prămblarie, prăumbla~, prembla~ / Pl: ~bări / E: plimba] 1 Mers în voie pentru a se recrea, a lua aer etc. Si: plimbat¹ (1), promenadă, (rar) plimbet (1). 2 (Fam; îe) A trimite pe cineva la ~ A nu vrea să stea la discuție cu cineva. 3 (Fam; îae) A da afară. 4 (Fam; îae) A concedia. 5 (Fam; îae) A se descotorosi de cineva. 6 (Pgn) Călătorie de agrement Si: plimbat¹ (2). 7 (Înv; ccr) Loc de promenadă Si: (înv) plimbătoare (3). 8 Deplasare a unor oameni sau animale dintr-un loc în altul Si: plimbat¹ (3). 9 (Înv) Closet.

PLIMBARE, plimbări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) plimba; umblet (fără grabă) pentru a se recrea, a lua aer. Am ieșit cu tata... mai mult într-o plimbare decît la vînătoare. GALACTION, O. I 50. Colonelul își întrerupse plimbarea, iși reluă locul la birou. SAHIA, N. 78. ◊ Expr. (Familiar) A trimite (pe cineva) la plimbare = a te dispensa de serviciile cuiva, a te descotorosi de cineva. ♦ Mers comod pe jos. Din Pripas pînă în Armadia e o plimbare de o jumătate de ceas. REBREANU, I. 52. (Prin exagerare) Sosește, bine – nu? O plimbare în toată Pocuția ș-o raită pînă la Halici. DELAVRANCEA, O. 11 21. 2. (Învechit) Loc amenajat, rezervat, unde se duce lumea să se plimbe; promenadă. [În Berna este] o plimbare de ziua și noaptea, fiindcă o luminează cu felinare, foarte frumoasă și romanticească. GOLESCU, Î. 169. – Variante: preumblare (GORJAN, H. I 4), primblare (KOGĂLNICEANU, S. 65) s. f.

PLIMBARE ~ări f. v. A PLIMBA și A SE PLIMBA. ◊ A trimite pe cineva la ~ a se debarasa de cineva; a alunga pe cineva. [G.-D. plimbării] /v. a (se) plimba

plimbare f. 1. acțiunea de a se plimba; 2. loc de preumblare.

plimbáre (vest și sud) și primbláre (est și nord) f., pl. ărĭ. Acțiunea de a te plimba: a face o plimbare, a te duce la plimbare. Fig. Iron. A trimete pe cineva la plimbare, a-l da afară, a-l congedia.

plinbare sf vz plimbare

prăîmblare sf vz plimbare

prămblarie sf vz plimbare

prăumblare sf vz plimbare

preămblare sf vz plimbare

preîmblare sf vz plimbare

premblare sf vz plimbare

preumblare sf vz plimbare

primblare sf vz plimbare

prinblare sf vz plimbare

2) plimb (vest și sud) și prímblu (est și nord), a -á v. tr. (lat. per-ámbulo, -lare. V. umblu). Duc de colo colo ca să se distreze, ca să se răcorească orĭ ca să nu ostenească stînd loculuĭ: a plimba copiiĭ (pe jos orĭ în trăsură), a plimba caiĭ. Iron. Degeaba plimbĭ cărțile la școală! V. refl. Merg încet ca să mă distrez, ca să mă liniștesc orĭ ca să nu ostenesc stînd: mă plimb pin casă, pin curte, pe stradă. Călătoresc de plăcere: s’a plimbat pin străinătate. – Vechĭ priumblu și premblu. În Maram. preîmblu, în Ban. preumblu. V. preport.

plimbare s. f., g.-d. art. plimbării; pl. plimbări

plimbare s. f., g.-d. art. plimbării; pl. plimbări

plimbare s. f., g.-d. art. plimbării; pl. plimbări

PLIMBARE s. promenadă, (rar) plimbet, (prin Transilv.) șeităletiu, (Ban., Transilv., Maram. și Bucov.) șpațir. (A făcut o ~ reconfortantă.)

PLIMBARE s. v. călătorie, deplasare, drum, promenadă, voiaj.

plimbare s. v. CĂLĂTORIE. DEPLASARE. DRUM. PROMENADĂ. VOIAJ.

PLIMBARE s. promenadă, (rar) plimbet, (prin Transilv.) șeităletiu, (Ban., Transilv., Maram. și Bucov.) șpațir. (A făcut o ~ reconfortantă.)

preumblare, preumblări, s.f. (înv. și pop.) 1. plimbare. 2. aruncare a privirii, îndreptare.

a trimite (pe cineva) la plimbare expr. 1. a da (pe cineva) afară 2. a refuza să stea de vorbă cu cineva, la solicitarea acestuia