pocie¹ sf [At: DDRF / V: (reg) poacă, pocă, poci, potcă / Pl: ~cii / E: nct] 1 Par subțire care servește la susținerea unor plante agățătoare Si: arac. 2 Par subțire care servește la fixarea unui gard, la împrejmuirea unui loc etc. Si: țăruș. 3 (Spc; îf pocă) Băț al undiței. 4 Ramură înfrunzită înfiptă în pământ sau smoc de iarbă, de cereale lăsate netăiate și legate la vârf, mușuroi de pământ etc. pentru delimitarea unei parcele sau a unei porțiuni dintr-o semănătură. 5 (Îf poci) Momâie.

pocie² sf [At: LEXIC REG. 37 / Pl: ~cii / E: poci¹] (Reg) Pocitanie (1).

POCIE, pocii, s. f. (Regional) 1. Par, arac împlîntat în pămînt ca să se poată urca pe el fasolea, mazărea, vița de vie; (la pl.) pari cu care se împrejmuiește un loc; pari cu un mănunchi de iarbă în vîrf, care se pun cînd se măsoară livezile de iarbă, spre a le putea da cu pogonul la cosit. 2. Prăjina de care se leagă undița.

poacă³ sf vz pocie¹ corectat(ă)

pocă² sf vz pocie¹

poci³ sn vz pocie¹

potcă² sf vz pocie¹

pocie (reg.) (desp. -ci-e) s. f., art. pocia (desp. -ci-a), g.-d. art. pociei; pl. pocii, art. pociile (desp. -ci-i-)

pocie (reg.) (-ci-e) s. f., art. pocia (-ci-a), g.-d. art. pociei; pl. pocii, art. pociile (-ci-i-)

pocie s. f. (sil. -ci-e), art. pocia (sil. -ci-a), g.-d. art. pociei; pl. pocii, art. pociile (sil. -ci-i-)

POCIE s. v. arac.

pocie s. v. ARAC.

pocie², pocii, s.f. (reg.) om pocit; pocitanie.