POCIT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ◊ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.

pocit³, ~ă a [At: ȘEZ II, 42 / Pl: ~iți, ~e / E: poci²] 1 (Reg; d. teren) Împrejmuit cu pocii¹ (2). 2 (D. vița de vie sau alte plante agățătoare) Arăcit.

pocit², ~ă [At: BELDIMAN, E. 6/23 / V: (reg) potcit / Pl: ~iți, ~e / E: poci¹] 1-2 smf, a (Persoană) care are un aspect fizic dezagreabil, urât, respingător, din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc. 3 a (D. oameni) Desfigurat. 4 a Burlesc. 5 sf (Mtp) Duh rău care pocește¹ (1) pe oameni. 6 a (D. lucruri, fenomene, manifestări) Care se abate de la ceea ce este normal, firesc, bun. 7-8 a (D. lucruri) (Care are sau) care capătă un aspect denaturat, deformat, urât. 9 a (D. lucruri) Ciudat. 10 a (D. lucruri) Caraghios. 11 a (Mtp) Care aduce nenorocire Si: funest, nefast. 12 a (Mtp) Care este plin de nenorociri, de ghinioane. 13 a (Pex) Supărător. 14 a (Fig) Rău. 15-16 a, av (Fam; îe) A avea gură ~ă (sau a fi ~ la gură) A prevesti lucruri neplăcute.

pocit¹ sn [At: H X, 360 / Pl: ~uri / E: poci¹] (Pop) 1 Poceală (3). 2 Epilepsie.

POCIT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credințele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ♦ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.

POCIT, -Ă, pociți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Diform, slut, desfigurat. Ieși din pădure un om urît și pocit, cocoșat și cu mîinile și picioarele sucite. POPESCU, B. II 85. De cînd maica m-a făcut, N-am întîlnit, niciodată om mai pocit și mai slut! HASDEU, R. V. 64. Pe cît de frumoasă era fata cealaltă, pe atîta fata ei era pocită și schiloadă. ȘEZ. IX 2. ◊ (Substantivat) Aleodor voi să se codească... ba că una, ba că alta; dar aș! unde vrea să știe pocitul de toate astea. ISPIRESCU, L. 43. ♦ (Despre lucruri) Diformat, stîlcit, caraghios. N-am nici un vers pocit și rău, Și-aș vrea s-aud cuvîntul tău! COȘBUC, P. I 86. «Vezi, ce lucru pocit», zise Păvăloc arătînd la păpușile lui Bujor, care în aburirea vîntului își făceau jocul. SLAVICI, N. I 70. Straiele acestea pocite fac să arăți așa de sfrijit și închircit. CREANGĂ, O. A. 188. 2. (În superstiții) Nefast, funest; (sens curent)- neplăcut, sucit, urît, rău, cu ghinion. Mă!... că rău mi-a mai mers astăzi! Ce zi pocită! CREANGĂ, P. 47. 13, număr fatal, număr pocit. ALECSANDRI, T. 740.

POCIT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care este slut; ciudat. /v. a (se) poci

pocit a. și m. 1. diform, paralizat: pocit din fire; 2. fig. ciudat: om pocit; 3. nenorocos: ce zi pocită! CR.; 4. blestemat: fugi de acele căi pocite! AL. [V. pocì].

pocít, -ă adj. (d. pocesc). Diform, urît: om pocit. Fig. Păcătos, infect: om, caracter pocit. Funest: drum, an pocit. Adv. A vorbi pocit.

potcit, ~ă a vz pocit²

POCIT adj. 1. v. urât. 2. v. desfigurat. 3. v. stâlcit.

POCIT s. v. stâlcire.

POCIT adj. v. bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, fatal, funest, inexplicabil, insolit, năstrușnic, nefast, neobișnuit, original, paradoxal, singular, sinistru, straniu, sumbru.

POCIT adj. 1. diform, hidos, hîd, monstruos, respingător, schimonosit, slut, strîmb, urît, (pop. și fam.) bocciu, scălîmb, scălîmbăiat, (reg.) pîcleș, (Mold.) balcîz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (O ființă ~.) 2. deformat, desfigurat, schimonosit, slut, sluțit, strîmb, strîmbat, urît, urîțit, (reg.) stropșit, zgîmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ de ură.) 3. deformat, denaturat, schimonosit, scîlciat, stîlcit, stricat, stropșit, (fig.) schingiuit. (Forme lexicale ~; o pronunțare ~.)

pocit adj. v. BIZAR. CIUDAT. CURIOS. EXCENTRIC. EXTRAVAGANT. FANTASMAGORIC. FANTEZIST. FATAL. FUNEST. INEXPLICABIL. INSOLIT. NĂSTRUȘNIC. NEFAST. NEOBIȘNUIT. ORIGINAL. PARADOXAL. SINGULAR. SINISTRU. STRANIU. SUMBRU.

POCIT s. deformare, denaturare, pocire, schimonoseală, schimonosire, schimonosit, scîlciere, stîlcire, stîlcit, stropșire, stropșit. (~ cuvintelor unei limbi, cînd vorbește.)

pocit², pocită, adj. (reg.; despre un teren) închis, împrejmuit cu pocii (cu crengi înfipte în pământ); (despre vița de vie sau alte plante agățătoare) arăcit.

pocit¹ s.n. (pop.) boală cu deformații fizice, hemoragie, paralizie, epilepsie, poceală.

pocit, -ă, pociți, -te, adj. – 1. Strâmbat. 2. Desfigurat. 3. Urât, respingător. 4. Caraghios. – Din poci.

pocit, -ă, adj. – 1. Strâmbat. 2. Desfigurat. 3. Urât, respingător. 4. Caraghios. – Din poci.

a avea gura pocită expr. a prevedea lucruri neplăcute

a fi pocit la gură expr. a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri defavorabile.