pocoli [At: MOLNAR / V: păcălui, ~căli, ~coi, (css) ~călui, ~clui, ~cului, pucului / Pzi: ~lesc / E: mg pakol] 1 vt (Trs) A împacheta. 2 vt (Reg) A stivui. 3 vt (Trs; îf pocălui) Abate tare pe cineva. 4 vr (Reg; îf pocăli) A se muta. 5-6 vir (Pop) A sta liniștit. 7-8 vir (Mar; Mol) A se stabili într-un anumit loc. 9-10 vit (Pop; îe) A nu putea (sau a nu avea a) poclui A nu avea liniște. 11-12 vit (Pop; îae) A nu avea astâmpăr.

păcălui v vz pocoli corectat(ă)

pocăli v vz pocoli

pocălui v vz pocoli

poclui¹ vt [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~esc / E: ns cf ger backen] (Olt) A prăji (1).

poclui² v vz pocoli

pocoi⁴ v vz pocoli

pocului v vz pocoli

pucului¹ v vz pocoli

pocluĭésc v. tr. (slav). Meh. Prăjesc.

POCOLI vb. v. ambala, împacheta.

pocoli vb. v. AMBALA. ÎMPACHETA.

pocoli, pocolesc, vb. IV (reg.) 1. a împacheta. 2. (în forma „pocălui”) a bate tare, a snopi, a burduși în bătaie. 3. (refl.; în forma „pocăli”) a se muta. 4. a strivi. 5. a sta liniștit, potolit; a se așeza, a se fixa într-un anumit loc.

poclui, pocluiesc, vb. IV (reg.) a prăji.

poclui, pocluiesc, (pocoli), vb. intranz. – (reg.; înv.) 1. A sta în loc, a se liniști, a se stâmpăra (Papahagi, 1925; Memoria, 2004). 2. A avea stare, a încăpea (Bud, 1908): „Să nu poată poclui / Până la mine-a zini” (Memoria, 2001: 36); „În sat să nu pocluiesc, / Da-n lume să pribegesc” (Țiplea, 1906: 423). – Din magh. pakol (MDA).

poclui, pocluiesc, (pocoli), vb. intranz. – 1. A sta în loc, a se liniști, a se stâmpăra (Papahagi 1925; Memoria 2004). 2. A avea stare, a încăpea (Bud 1908): „Să nu poată poclui / Până la mine-a zini” (Memoria 2001: 36); „În sat să nu pocluiesc, / Da-n lume să pribegesc” (Țiplea 1906: 423). – Din magh. pakol (MDA).