PODGORIE, podgorii, s. f. 1. Zonă, de obicei deluroasă, cultivată cu plantații masive de viță-de-vie (care asigură producerea unui anumit tip de vin); regiune viticolă. 2. (Înv.) Regiune de la poalele unui munte sau ale unui deal. [Acc. și: podgorie] – Din sl. podugorije.

podgorie sf [At: CORESI, EV. 493 / A și: podgorie / V: (îrg) potg~, (reg) ~gor sn / Pl: ~ii / E: slv подъгориѥ] 1 (Înv) Regiune de la poalele unui deal sau ale unui munte. 2 Zonă întinsă, situată, de obicei la deal, cultivată cu plantații masive de viță de vie, rar, cu livezi Si: (reg) viet. 3 (Pex) Plante cultivate pe podgorie (2).

PODGORIE, podgorii, s. f. 1. Regiune întinsă, de obicei deluroasă, cultivată cu plantații masive de viță de vie (care asigură producerea unui anumit tip de vin); regiune viticolă. 2. (Înv.) Regiune de la poalele unui munte sau ale unui deal. [Acc. și: podgorie] – Din sl. podŭgorije.

PODGORIE, podgorii, s. f. Regiune cultivată cu vii, care cuprinde, de obicei, mai multe plaiuri (avînd fiecare o caracteristică proprie). În apusul plin de flăcări și de aur, șerpuiau podgoriile și livezile cu pruni. GALACTION, O. I 266. Dincolo, în celelalte văi, pe celelalte povîrnișuri, din celelalte podgorii, atîta nepotolită înveselire și atîtea chiote de cules străbat pînă în tihna acestei văgăuni dosite! C. PETRESCU, S. 14. Spre apus, se-ntinde podgoria cea vestită a Aradului, un lung șir de dealuri acoperite cu vii. SLAVICI, O. II 90.

PODGORIE ~i f. 1) Regiune (deluroasă) cultivată cu vii; regiune viticolă. 2) Plantație de viță de vie (de un anumit sort). [G.-D. podgoriei; Sil. ri-e] /<sl. podugorije

podgorie f. vie pe un deal. [Slav. PODŬGORIĬE (din PODŬ, supt, și GORA, munte)].

podgórie f. (vsl. podŭgoriĭe, vale, d. podŭ, dedesupt, și gora, munte; sîrb. rus. podgorje, bg. -rie, regiune situată la poalele unuĭ munte. V. pogor). Vie mare la deal saŭ la cîmp: pin Putna-s întinse podgoriĭ. – În Olt. podgór n., pl. oare = vie (NPl. Ceaur, 90 și 91).

podgor sn vz podgorie

potgorie sf vz podgorie

podgorie (desp. -ri-e) s. f., art. podgoria (desp. -ri-a), g.-d. art. podgoriei; pl. podgorii, art. podgoriile (desp. -ri-i-)

podgorie (-ri-e) s. f., art. podgoria (-ri-a), g.-d. art. podgoriei; pl. podgorii, art. podgoriile (-ri-i-)

podgorie s. f. (sil. -ri-e), podgoria (sil. -ri-a), g.-d. art. podgoriei; pl. podgorii, art. podgoriile (sil. -ri-i-)

podgorie

podgorie, -riei gen. a.

PODGORIE s. (reg.) viet. (~ Murfatlar.)

PODGORIE s. (reg.) viet. (~ Murfatlar.)

podgorie (podgorii), s. f. – 1. Regiune de deal, colină subalpină. – 2. Viță-de-vie, plantație de viță-de-vie. Sl. podŭgorije „vale” (Miklosich, Lexicon, 598; Cihac, II, 273; Conev 42), cf. pogorî, slov. podgorje. – Der. podgorean, adj. (rar, subalpin; s. m., viticultor); podgoriu, adj. (bogat în podgorii), creație forțată la Alecsandri.

PODGORIA, com. în jud. Buzău, situată în zona de contact a Câmpiei Române cu Subcarpații Buzăului, pe râul Râmnic; 3.305 loc. (2003). Centru viticol. Satul P. apare menționat documentar în 1593. Până la 1 ian. 1965 satul și com. P. s-au numit Jideni. Bisericile Adormirea Maicii Domnului (1817), Sfinții Voievozi (1843) și Sfinții Voievozi (1859), în satele P., Coțatcu și Oratia. În satul Coțatcu se află mănăstirea Podul Bulgarului (de maici), cu biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1940) și biserica de lemn Sfânta Treime (1951).