POMENIRE, pomeniri, s. f. Acțiunea de a (se) pomeni. ♦ Ceremonie religioasă în cadrul căreia se comemorează amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment. ♦ Slujbă sau rugăciune pentru morți. ♦ Veșnica pomenire = cântare bisericească cu care se termină slujba de înmormântare sau un parastas. ♦ (Înv. și pop.) Aducere-aminte, amintire. – V. pomeni.

pomenire sf [At: CORESI, EV. 428 / Pl: ~ri / E: pomeni] 1 Aducere-aminte. 2 (Îvr) Aniversare. 3 (Pop) Comemorare. 4 Semnalare verbală sau scrisă. 5 Menționare a unor lucruri a căror amintire se transmite oral sau în scris și dăinuie din generație în generație. 6 Dăinuire de multă vreme sau de totdeauna așa cum este acum. 7 Cunoaștere de multă vreme sau de totdeauna. 8 (Pop) Trezire din somn. 9 (Reg) Trezire dintr-o beție. 10 (Înv) Numire. 11 (Înv; îe) A se stinge (sau a pieri) ~a (cuiva) cu sunet A dispărea din atenție. 12 (Înv; îae) A fi dat uitării. 13 (Ccr) Ceea ce rămâne în amintirea oamenilor. 14 Ținere de minte. 15 (Pex) Faimă. 16 (Pex) Semn, urmă care amintește ceva. 17 (Înv) Memorie. 18 (Înv) Minte, considerată ca sediu al procesului de memorare. 19 Slujbă sau rugăciune în amintirea celor morți Si: (înv) pamente. 20 (Îs) Veșnica (lor sau lui, ei) ~ Cântare bisericească de încheiere a slujbei de înmormântare sau de parastas.

POMENIRE, pomeniri, s. f. Acțiunea de a (se) pomeni. ♦ Ceremonie religioasă în cadrul căreia se comemorează amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment din trecut. ♦ Slujbă sau rugăciune pentru morți. ◊ Veșnica pomenire = cântare bisericească cu care se termină slujba de înmormântare sau un parastas. ♦ (Înv. și pop.) Aducere-aminte, amintire. – V. pomeni.

POMENIRE, (2) pomeniri, s. f. 1. Faptul de a pomeni de cineva sau de ceva (v. menționare); aducere-aminte, amintire. În frunte avea un semn de arsură, o zburătură de glonț, fioroasă pomenire din ziua atacului de la Grivița. MIRONESCU, S. A. 24. Batjocorește fără rușine cinstita pomenire a părinților mei. CARAGIALE, O. III 90. Călugărenii încă păstrează pomenirea Vitejilor ce-n valea-i aflară nemurirea. ALEXANDRESCU, M. 31. ◊ (Poetic) Azi nu-i Ileana nicăirea, De-abia trăiește-n pomenirea Poveștilor cu dulce rost. COȘBUC, P. I 125. ◊ (În construcție cu verbul «a rămîne», precedat de prep. «de») Așa minune ș-așa pedeapsă are să rămîie de pomenire! strigă ea. SADOVEANU, O. VIII 119. Trăiră și împărățiră în fericire, de le rămase numele de pomenire în vecii vecilor. ISPIRESCU, L. 217. 2. Milostenie, binefacere, pomană. A închinat toată averea sa mănăstirii Neamțului și el s-a călugărit... făcînd multe pomeniri, cît a fost în viață. CREANGĂ, A. 21. 3. Ceremonie în cadrul căreia se comemorează o persoană sau un eveniment din trecut. În ianuarie 1910 a avut loc la Humulești pomenirea de douăzeci de ani de la moartea lui Creangă. SADOVEANU, B. 95. ♦ Slujbă sau rugăciune pentru credincioșii în viață și mai ales pentru morți. Uneori, de rusalii și-n sîmbăta de pomenire a morților, urca pe deal, la nucii și vișinii cimitirului. CAMILAR, N. I 109. Ai săvîrșit de-a bine Sfînta mănăstire, Pentru pomenire? PĂSCULESCU, L. P. 192. Merg cu toți pe cale, Să aleagă-n vale Loc de mănăstire Și de pomenire. ALECSANDRI, P. P. 186. ◊ Vecinică pomenire = cîntare cu care se termină prohodul sau parastasul. După ce au sfîrșit... cantorii bisericești de cîntat vecinica pomenire, stropesc pe mort cu apă sfințită. MARIAN, Î. 260. ◊ Expr. Fericitul întru pomenire = cel pentru care se face slujbă bisericească; (familiar) ins. Acesta-i nefericitul întru pomenire care a dat chioriș peste plumbii lui Alexandru. GANE, N. I 129.

POMENIRE ~i f. 1) v. A POMENI. 2) Comemorare a amintirii unei persoane decedate sau a unui eveniment istoric. 3) Slujbă religioasă pentru cei morți. ◊ Veșnica ~ cântare bisericească de încheiere a prohodului. /v. a pomeni

pomenire f. 1. amintire făcută de preot în onoarea unui mort.: fericitul întru pomenire; 2. aducere aminte: pomenirea numelui; 3. pomană: făcând multe pomeniri cât a fost în vieață CR.

pomeníre f. Comemorare, serviciŭ religios și pomană în onoarea unuĭ mort. Mențiune. Fericitu întru pomenire, defunctu. Veșnica pomenire, ultima rugăcĭune la înmormîntare.

pomenire s. f., g.-d. art. pomenirii; (parastase) pl. pomeniri

pomenire s. f., g.-d. art. pomenirii; (parastase) pl. pomeniri

pomenire s. f., g.-d. art. pomenirii; (binefaceri) pl. pomeniri

POMENIRE s. 1. amintire, citare, indicare, menționare, mențiune, semnalare, (rar) semnalizare. (~ unui fapt semnificativ.) 2. amintire, (înv.) pomană, pomelnic, pomină. (Pentru ~ cuiva.) 3. (BIS.) (înv.) pamente. (~ a unui mort, la biserică.)

POMENIRE s. 1. amintire, citare, indicare, menționare, mențiune, semnalare, (rar) semnalizare. (~ unui fapt semnificativ.) 2. amintire, (înv.) pomană, pomelnic, pomină. (Pentru ~ cuiva.) 3. (BIS.) (înv.) pamente. (~ a unui mort, la biserică.)