posterioritate sfs [At: I. GOLESCU, C. / P: ~ri-o~ / E: fr postériorité] Calitatea de a urma după ceva (în timp).

POSTERIORITATE s. f. Faptul de a fi posterior (1). Posterioritatea unui document.

POSTERIORITATE s.f. Starea unui lucru posterior (1) altuia. [Cf. fr. postériorité].

POSTERIORITATE s. f. faptul de a fi posterior (în timp). (< fr. postériorité)

POSTERIORITATE f. Caracter posterior. [Sil. -ri-o-] /<fr. postériorité

posterioritate f. starea unui lucru posterior altuia.

*posterioritáte f. (d. posterior, fr. posteriorité). Starea de a fi posterior: posterioritatea unuĭ testament. V. anterioritate, prioritate.

posterioritate (desp. -ri-o-) s. f., g.-d. art. posteriorității

posterioritate (-ri-o-) s. f., g.-d. art. posteriorității

posterioritate s. f. (sil. -ri-o-), g.-d. art. posteriorității

POSTERIORITATE s. (rar) ulterioritate. (Raport de ~.)

POSTERIORITATE s. (rar) ulterioritate. (Raport de ~.)

Posterioritate ≠ anterioritate

POSTERIORITATE. Subst. Posterioritate; urmare, succedare, succesiune, continuare; posteritate, descendență. Urmaș, următor (înv.), descendent, succesor, continuator, discipol. Post- (postdată; postpunere; postpoziție etc.). Adj. Posterior, ulterior, următor; succesiv; postum. Descendent, descensiv (livr.). Post- (postbelic; postdiluvian; postglaciar; postmeridian; postprandial; postșcolar; postuniversitar etc.). Vb. A urma, a (se) succeda, a veni după, a fi după. A postdata. Adv. După aceea (aceasta, asta), apoi, pe urmă; tardiv, tîrziu, tîrzior. Post-factum. Post-mortem. V. timp, urmaș, viitor.