POTIR, potire, s. n. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte); p. ext. conținutul acestei cupe. ♦ Spec. Vas liturgic din metal în forma unui pahar sau a unei cupe cu picior, în care se păstrează cuminecătura. 2. P. anal. Floare cu petalele unite în formă de potir (1). – Din sl. potirĩ.

potir sn [At: CORESI, L. 319/4 / V: (înv) ~iu / Pl: ~e / E: slv потирь, ngr ποτήριον] 1 Vas de metal prețios, de forma unui pahar cu picior, cu gura largă și de obicei cu marginile răsfrânte, în care preotul sfințește cuminecătura în timpul liturgiei și o păstrează pentru împărtășanie. 2 (Pex) Conținut al unui potir (1). 3 Cupă de aur, de argint cu gura largă și cu marginile răsfrânte. 4 (Pex) Conținut al unui potir (3). 5 (Pan) Parte a unei flori alcătuită din caliciu și corolă. 6 (Prc) Caliciu. 7 (Prc) Corolă. 8 (Pan) Floare în formă de potir (1).

POTIR, potire, s. n. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte); p. ext. conținutul acestei cupe. ♦ Spec. Pahar de aur sau de argint, cu picior, în care se păstrează cuminecătura la biserică. 2. P. anal. Parte a unei flori alcătuită din corolă și caliciu. – Din sl. potirĩ.

POTIR, potire, s. n. 1. Cupă de metal prețios, cu gura lată și marginile răsfrînte, din care se bea altădată vin sau alte băuturi alcoolice (v. pocal); p. ext. conținutul acestei cupe. Cuparul îi aduse potirul de aur din care beau domnii. ODOBESCU, S. I 78. ◊ Fig. Socotea că e în drept să soarbă cu nesaț potirul de cristal al celor mai mari satisfacții pe urma băiatului. VORNIC, P. 9. ♦ Pahar de aur sau de argint cu picior, în care se păstrează în biserici cuminecătura. Templul centenar arse într-o clipă din strașină pînă-n temelie... chiar clopotul se topi împreună cu argintul potirului. ALECSANDRI, S. 7. 2. Parte a unei flori, alcătuită din corolă și caliciu. Florile galbene, albastre și roșii, ca trezite din somn, își ridicau încet cătră ceruri potirul lor strălucitor. HOGAȘ, M. N. 180. Rîd brebeneii cei albi, iar crinul cîmpiei deoparte Ține potirul plecat, că-i greu de-adunatele-i lacrămi. COȘBUC, P. II 62. Zburătorii gustă-n grabă dulcele rod cu plăcere, Apoi sorb limpedea rouă din a florilor potire. ALECSANDRI, P. A. 126.

POTIR ~e n. 1) Pahar de metal prețios, cu picior, lărgit în partea superioară. 2) Conținutul acestui pahar. 3) bis. Cupă de aur sau de argint, folosită pentru păstrarea cuminecăturii. 4) bot. Înveliș floral alcătuit din caliciu și corolă; periant. /<sl. potiri

potir n. 1. caliciul florilor: sorb limpedea rouă din a florilor potire AL.; 2. vas de sfințit vinul la liturghie. [Gr. mod. POTĬRI, pahar].

potír n., pl. e (ngr. potiri, d. vgr. potérion, pahar, potós, potabil; vsl. rus. potirŭ). Paharu saŭ cupa de aur saŭ de argint în care se ține împărtășania în biserica ortodoxă. Cálice la florĭ. V. cúpulă.

potiriu^[1] sn vz potir corectat(ă)

potir s. n., pl. potire

potir s. n., pl. potire

potir s. n., pl. potire

POTIR s. (BIS.) caliciu, cupă, (înv.) scăfârlie. (~ este un vas liturgic.)

POTIR s. (BIS.) caliciu, cupă, (înv.) scăfîrlie. (~ este un vas liturgic.)

potir (potire), s. n. – Caliciu. – Mr. putir. Mgr. ποτήριον în parte prin intermediul sl. potiri (Cihac, II, 690; Murnu 47), cf. alb., bg., rus. potir, sb., cr. putir.

potir, potire s. n. 1. Cupă de metal prețios. ♦ Vas liturgic alcătuit dintr-o cupă suspendată pe un picior cu talpă, din metal prețios, folosit în cultul ortodox și catolic, în care se pune vinul amestecat cu apă ce se va preface în sângele Domnului la liturghie. Simbolizează atât paharul de la cina cea de taină, cât și paharul în care, după Tradiție, sf. apostol Ioan evanghelistul a strâns sângele curs din rănile lui Iisus la răstignirea Lui pe Cruce; p. ext. conținutul acestui vas. 2. Parte a unei flori, alcătuită din caliciu și corolă. – Di sl. potirĭ.