PREDESTINAȚIE, predestinații, s. f. (Rar) Predestinare. – Din fr. prédestination.

predestinație sf [At: NEGULICI / V: ~iune, (îvr) pread~ / Pl: ~ii / E: fr prédestination] 1-3 (Asr) Predestinare (1-3).

PREDESTINAȚIE, predestinații, s. f. Predestinare. – Din fr. prédestination.

PREDESTINAȚIE, predestinații, s. f. 1. Predestinare. 2. Doctrină religioasă (mai ales la calvini), potrivit căreia omul ar avea destinul fixat dinainte de către divinitate; fatalism.

PREDESTINAȚIE s.f. 1. Predestinare. 2. Doctrină religioasă, după care destinul omului ar fi fixat dinainte de către divinitate. V. fatalism. [Gen. -iei, var. predestinațiune s.f. / < fr. prédestination, it. predestinazione].

PREDESTINAȚIE s. f. predestinare. (< fr. prédestination, lat. praedestinatio)

preadestinație sf vz predestinație

predestinațiune sf vz predestinație

PREDESTINAȚIUNE s.f. v. predestinație.

predestinați(un)e f. 1. înlănțuire de evenimente ce nimic nu poate înlătura; 2. în teologia calvină: decret divin care regulează dinainte mântuirea sau pierzarea oamenilor.

*predestinațiúne f. (lat. prae-destinátio, -ónis). Destinare din ainte. În teologia catolică, destin imutabil pin care cineva va ajunge la raĭ saŭ la ĭad: Calvin a susținat predestinațiunea. – Și -áție și -áre.

predestinație (rar) (desp. -ți-e) s. f., art. predestinația (desp. -ți-a), g.-d. art. predestinației; pl. predestinații, art. predestinațiile (desp. -ți-i-)

predestinație (rar) (-ți-e) s. f., art. predestinația (-ți-a), g.-d. art. predestinației; pl. predestinații, art. predestinațiile (-ți-i-)

predestinație s. f., pl. predestinații

PREDESTINAȚIE s. v. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, ursită, zodie.

PREDESTINAȚIE s. v. fatalism.

predestinație s. v. DESTIN. FATALITATE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. URSITĂ. ZODIE.

PREDESTINAȚIE s. fatalism. (Concepția nefastă a ~.)