PREZENT², -Ă, prezenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se află în același loc cu vorbitorul sau în locul la care se referă acesta; de față. ♦ (Cu valoare de interjecție) Formulă prin care cei de față răspund la apelul nominal. ♦ Existent. 2. Care se petrece în timpul vieții vorbitorului sau în epoca la care se referă; actual, contemporan; care se petrece chiar acum, în momentul de față. ♦ De care ești conștient, la care te gândești sau care te preocupă la un moment dat. II. S. n. 1. Perioadă de timp variabilă, concepută ca o unitate distinctă între trecut și viitor; epoca, timpul actual, contemporan; contemporaneitate; p. ext. situație actuală. ◊ Loc. adv. În prezent = azi, acum. 2. (Gram.) Timp al verbului care arată că o acțiune se petrece în momentul vorbirii sau că este de durată. ◊ Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, care se întrebuințează de obicei în narațiune pentru a da stilului o mai mare forță de evocare. – Din lat. praesens, -ntis, fr. présent.

prezent², ~ă [At: HELIADE, O. II, 46 / V: (rar) ~zinte a, (înv) ~e sn, ~zint (S și: ~esint) a, (pop) zent, zănt a / S și: ~ese~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr présent, lat praesens, -ntis, it presente] 1 sn (Îoc trecut sau viitor) Perioadă de timp variabilă, concepută ca o durată distinctă între trecut și viitor, reprezentând actualitatea. 2 sn Timp actual. 3 sn Epocă actuală Si: contemporaneitate. 4 sn (Pex) Situație actuală Si: actualitate. 5 sn (Îlav) În (sau, rar, de) ~ În momentul de față. 6 sn (Îal) În zilele noastre Si: acum, azi. 7 sn (Grm) Timp al verbului care arată o acțiune în curs de desfășurare, simultană cu momentul vorbirii sau de durată. 8 sn (Grm; îs) ~ istoric Prezent² (1) cu valoare de perfect, care se folosește mai ales în narațiuni, pentru a da operei o forță de evocare mai pregnantă. 9 sn (Îs) ~ gnomic Prezent² (1) care arată că o acțiune se îndeplinește indiferent de timp. 10-11 a (D. fenomene, procese, unități de timp etc. sau manifestări, acțiuni ale oamenilor; îoc trecut sau viitor) Care (se desfășoară sau) există în timpul vieții vorbitorului sau în epoca la care acesta se referă. 12 a (D. fenomene, procese, unități de timp etc. sau manifestări, acțiuni ale oamenilor) Care se desfășoară în momentul de față Si: actual, contemporan. 13 a Despre care este vorba acum Si: de față. 14 a (D. acte normative, documente administrative etc.; îoc anterior, fost) Care este în vigoare astăzi. 15 a (D. oameni; îoc absent) Care se află în același loc cu vorbitorul sau în locul la care acesta se referă. 16 a (D. oameni; îoc absent) Despre care se vorbește Si: de față, (grî) paron. 17 i Cuvânt prin care cel strigat răspunde la un apel nominal. 18 a (Rar) Atent. 19 (Rar) a Activ. 20 a (D. abstracte) La care cineva se gândește. 21 a (D. abstracte) Pe care cineva îl simte la un moment dat.

PREZENT², -Ă, prezenți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se află în același loc cu vorbitorul sau în locul la care se referă vorbitorul: de față. ♦ (Cu valoare de interjecție) Formulă prin care cei de față răspund la apelul nominal. ♦ Existent. 2. Care se petrece în timpul vieții vorbitorului sau în epoca la care el se referă; actual, contemporan; care se petrece chiar acum, în momentul de față. ♦ De care ești conștient, la care te gândești sau care te preocupă la un moment dat. II. S. n. 1. Perioadă de timp variabilă, concepută ca o unitate distinctă între trecut și viitor; epoca, timpul actual, contemporan; contemporaneitate; p. ext. situație actuală. ◊ Loc. adv. În prezent = azi, acum. 2. (Gram.) Timp al verbului care arată că o acțiune se petrece în momentul vorbirii sau că este de durată. ◊ Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, care se întrebuințează de obicei în narațiune pentru a da stilului o mai mare forță de evocare. – Din lat. praesens, -ntis, fr. présent.

PREZENT³, -Ă, prezenți, -te, adj. 1. Care se află în același loc cu vorbitorul sau în locul la care se referă vorbitorul; de față. Ai fost colaboratorul îndoielii și bănuielilor mele, prezente încă pe manuscris. ARGHEZI, P. T. 168 Aceia nu veniseră să fie prezenți ca să se arate și să fie văzuți. C. PETRESCU, C. V. 300. ◊ Expr. Prezent! formulă prin care cei de față răspund la apelul nominal. ◊ (Substantivat) Toți cei prezenți la adunare. 2. Care se petrece în timpul vieții vorbitorului sau în timpul la care se referă el; contemporan. Icoanele și senzațiile trecutului se amestecă cu cele prezente. SADOVEANU, O. VIII 204. – Variantă; (învechit) prezinte (PAS, L. X 131) adj. invar.

PREZENT, -Ă adj. Care este în locul unde se află vorbitorul, care este de față. ♦ Care există în timpul de față; contemporan. // s.n. 1. Timpul prezent, actual; situația actuală. 2. Timp care arată că acțiunea unui verb se desfășoară în momentul de față. ♦ Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, folosit uneori în narațiuni. [< fr. présent, it. presente, lat. praesens].

PREZENT, -Ă I. adj. care se petrece, există etc. în timpul vieții vorbitorului, în momentul de față; actual, contemporan. ◊ (interj.) formulă de răspuns la un apel nominal. II. s. n. 1. timpul prezent, actual; situația actuală. 2. timp verbal care exprimă o acțiune ce se desfășoară în momentul vorbirii. ♦ ~ istoric = prezent cu valoare de perfect, în narațiuni. (< fr. présent, lat. praesens)

PREZENT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) Care este de față; aflat acolo unde se vorbește sau se face ceva. ◊ ~! formulă de răspuns a celui care este) aici! de față! 2) (despre acțiuni, procese) Care are loc în timpul de față; actual. /<lat. praesens, ~ntis, fr. présent

prezent a. 1. care se află în locul despre care se vorbește; 2. care există acum: moment prezent. ║ n. 1. timpul actual: prezentul și viitorul; 2. Gram. timp ce arată că acțiunea se face acum.

1) *prezént, -ă adj. (lat. prae-sens, -séntis, d. prae-esse, a fi înainte saŭ de față. V. ab-sent). De față, care se vede și e în locu în care se vorbește saŭ se face ceva: a fi prezent la apel, prezentu dicționar. Care există în acest timp, actual: timpu prezent. S. m. pl. Ceĭ prezențĭ, lumea care e aicĭ (în opoz. cu ceĭ absențĭ): prezențiĭ n’aŭ defecte! S. f. Scrisoare prezentă: pin prezenta te anunț că am plecat. S. n., pl. e. Timpu prezent: ceĭ maĭ mulțĭ se gîndesc numaĭ la prezent (fr. présent, subst. verbal d. présenter, a prezenta). Cadoŭ, dar. Gram. Primu timp verbal al fiecăruĭ mod, timpu care arată acțiunea care se face acuma, în opoz. cu trecutu și viitoru, precum sînt față de am fost și voĭ fi. – Fals prezinte.

prezint, ~ă a vz prezent²

prezinte a vz prezent²

zănt a vz prezent²

zent a vz prezent²

PREZINTE adj. invar. v. prezent³.

prezent¹ adj. m., pl. prezenți; f. prezentă, pl. prezente

prezent¹ adj. m., pl. prezenți; f. prezentă, pl. prezente

prezent adj. m., pl. prezenți; f. sg. prezentă, pl. prezente

prezent.

PREZENT adj., s. 1. adj. v. actual. 2. s. v. actualitate.

PREZENT adj., s. 1. adj. actual, contemporan, curent, (rar) momentan, (înv.) curgător, momentos. (Perioada ~, moda ~.) 2. s. actualitate, contemporaneitate. (Un ~ plin de făgăduințe.) 3. adj. existent. (Starea de lucruri ~.)

Prezent ≠ absent, viitor, trecut

prezent (prezentă), adj. – 1. De față, existent. – 2. (S. n.) Timp actual. – 3. (S. n. rar) Cadou, dar. Fr. présent. – Der. prezenta, vb., din fr. présenter; prezență, s. f., din fr. présence; prezentabil, adj., din fr. présentable.