prichici sn [At: I. IONESCU, ap. CADE / V: (îvr) ~ipi~, (reg) prăpti~, prepi~, prepti~, ~chic, ~ipti~, ~iti~ / E: ucr припічок] 1 (Pop) Margine îngustă, ieșită în afară, în formă de poliță¹ la vatra țărănească, la cuptor sau la horn, pe care se așază, de obicei, diverse obiecte casnice. 2 (Reg) Prelungire sub formă de pat a sobei ori a cuptorului. 3 (Reg) Laviță pusă lângă sobă sau cuptor. 4 (Pop) Margine de jos a ferestrei, ieșită în afară ca o streașină Si: pervaz. 5 (Rar) Margine de sus a balustradei unui pridvor. 6 (Mun) Scobitură făcută în zidul pivniței Si: (reg) prici³ (1).

PRICHICI, prichiciuri, s. n. (Mold.) Margine îngustă, ieșită în afară, a hornului, a cuptorului, a vetrei etc. Motănașul țupăi delicat pe horn, pe prichici și jos. SADOVEANU, B. 32. Pe prichiciul pridvorului. străjuiește o ulcică verzuie de lut. REBREANU, I. 10. Cînd mă gîndesc... la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam cînd începusem a merge copăcel... parcă-mi saltă și acuma inima de bucurie. CREANGĂ, A. 33. ♦ Marginea de jos a ferestrei, ieșită în afară ca o poliță. Își sorbi vinul pe care i-l pusese Simion dinainte, pe prichiciul ferestrei. SADOVEANU, F. J. 94.

PRICHICI ~uri n. Margine de forma unei suprafețe plane înguste, construită în afară la o sobă sau la o fereastră. /<ucr. prypițok

prichícĭ (Mold.) și prepícĭ (Trans.) n., pl. cĭurĭ și ce (din răd. slavă pek, de unde bg. pripek, loc expus soareluĭ, sîrb. pripeka, pîrlire, arșiță, rus. pripëka, loc ars, pripekátĭ, pripéčĭ, a arde, a distruge. V. pecie, pripec, pripesc). Poliță sus orĭ jos la sobă, la vatră, la fereastră: puse ibricu pe prichicĭu sobeĭ. V. corlată, glaf.

prăptici sn vz prichici

prepici sn vz prichici

preptici sn vz prichici

prichic sn vz prichici

pripici sn vz prichici

priptici sn vz prichici

pritici sn vz prichici

prichiciu n. Mold. prispa căminului sau hornului: sprijinit cu picioarele de prichiciu CR. [In loc de pripiciu: cf. ceh. PRIPECEK, corlată].

prepícĭ, V. príchicĭ.

prichici (pop.) s. n., pl. prichiciuri

prichici (pop.) s. n., pl. prichiciuri

prichici s. n., pl. prichiciuri

prichici

PRICHICI s. v. glaf, pervaz.

PRICHICI s. (reg.) corlată, durlui. (~ la cuptorul țărănesc.)

prichici s. v. GLAF. PERVAZ.

PRICHICI s. (reg.) corlată, durlui. (~ la cuptorul țărănesc.)

prichici (prichiciuri), s. n. – (Mold.) Poliță, raft de horn. – Var. Trans. prepici. Maram. priptici. Sl., cf. sb. pripecak „marginea din față a hornului”, ceh. pripecek „bancă de cărămizi lîngă vatră” (Cihac, II, 249; Tiktin), din sl. pesti, peką „a frige”. – Der. din rut. prykydka „înnăditură” (Candrea) nu este probabilă.

preptici, (prepici, priptici), s.m. – (reg.) Scândura din jurul vetrei (Bud, 1908; Nistor, 1980): „Șade moșu pă preptici, / Tăt stă zgârci ca un arici” (Papahagi, 1925: 219). – Din ucr. propiceok (MDA); posibil în rel. cu prepi „a dogori, a arde”, contaminat cu prici „pat rudimentar”.

priptici, s.m. – v. preptici („scândura din jurul vetrei”).

preptici, (prepici, priptici), s.m. – Scândura din jurul vetrei (Bud 1908; Nistor, 1980): „Șade moșu pă preptici, / Tăt stă zgârci ca un arici” (Papahagi 1925: 219). – Din ucr. propiceok (MDA).

priptici, s.m. – v. preptici.