PRIPĂȘI, pripășesc, vb. IV. (Pop.) 1. Refl. A se stabili undeva sau pe lângă cineva (venind din altă parte); a se oploși, a se aciua. 2. Tranz. A lua și a ține pe lângă sine; a adăposti. – Din pripas.

prăpăși v vz pripăși^[1]

prepăși v vz pripăși

pripăși [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 352/2 / V: (reg) prep~, prop~, (îvr) prăp~ / Pzi: ~șesc / E: pripas¹] 1-2 vr (D. ființe) A se stabili (temporar) undeva sau pe lângă cineva, venind din altă parte Si: (pop) a se aciua, a se oploși. 3 vr (Fam; d. ființe) A se încuiba. 4 vt (C. i. ființe venind din altă parte) A lua și a ține pe lângă sine, oferind adăpost și cele necesare traiului Si: (pop) a oploși.

propăși² v vz pripăși

PRIPĂȘI, pripășesc, vb. IV. 1. Refl. A se stabili undeva sau pe lângă cineva (venind din altă parte); a se oploși, a se aciua. 2. Tranz. A lua și a ține pe lângă sine; a adăposti. – Din pripas.

PRIPĂȘI, pripășesc, vb. IV. 1. Refl. A se stabili undeva sau pe lîngă cineva, venind din locuri străine; a se oploși, a se aciua. Se pripășise la Dej, venind de undeva de la Oradea. VORNIC, P. 195. Baltag s-a pripășit numai de cinci ani în satul Viișoarei. SANDU-ALDEA, U. P. 9. Pe lîngă țara numită Nemeea se pripășise un leu așa de groaznic și așa de mare, cum nu se mai văzuse pînă atunci. ISPIRESCU, U. 30. ◊ Fig. Cînd să iasă din ogradă, Lazăr Lungu se mai opri o clipă în fața tufei de liliac care i se pripășise de mai mulți ani aici, lîngă gard. MIHALE, O. 160. Chiar la mijlocul unei prăpăstii uriașe descoperi o scobitură umbrită de un brad pipernicit ce se pripășise acolo. STĂNOIU, C. I. 153. 2. Tranz. (Rar) A lua și a ține pe lîngă sine pe cineva lipsit de adăpost, de căpătîi; a aduna de pe drumuri. Pentru coana Sița, toți prietenii lui Gheorghiță, buni și răi, se numeau stricați: de unde l-ai mai pripășit și pe stricatul ăsta? BASSARABESCU, V. 162.

A PRIPĂȘI ~esc tranz. A face să se pripășească; a oferi adăpost; a aciua; a oploși; a adăposti. /Din pripas

A SE PRIPĂȘI mă ~esc intranz. (despre ființe pribege) A-și găsi adăpost; a se aciua; a se oploși. /Din pripas

pripășì v. a veni de aiurea și a se așeza undeva: s’a pripășit în satul nostru. [Lit. a face pripas sau prăsilă].

pripășésc v. (d. pripas). Fac să rămîĭe pe undeva, vorbind de un animal fără stăpîn: cine a pripășit acest cățel pe aicĭ? V. refl. Vin de undeva și mă fixez din întîmplare aĭurea: acest vițel s’a pripășit pe la noĭ, (iron.) toțĭ Jidaniĭ s’aŭ pripășit pe la noĭ.

!pripăși (a se ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mă pripășesc, 3 sg. se pripășește, imperf. 1 sg. mă pripășeam; conj. prez. 1 sg. să mă pripășesc, 3 să se pripășească; imper. 2 sg. afirm. pripășește-te, ger. pripășindu-mă

pripăși (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pripășesc, imperf. 3 sg. pripășea; conj. prez. 3 să pripășească

pripăși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pripășesc, imperf. 3 sg. pripășea; conj. prez. 3 sg. și pl. pripășească

pripăși (conj. pripășească)

PRIPĂȘI vb. v. adăposti, găzdui, primi.

PRIPĂȘI vb. a se aciua, a se cuibări, a se oploși, (rar) a se rătăci, (înv. și reg.) a se lipi, (reg.) a se agesti, a se închiorchioșa, (înv.) a se sprijini. (S-a ~ acolo de nu se știe unde.)

PRIPĂȘI vb. a se aciua, a se cuibări, a se oploși, (rar) a se rătăci, (înv. și reg.) a se lipi, (reg.) a se agesti, a se închiorchioșa, (înv.) a se sprijini. (S-a ~ acolo de nu se știe unde.) erată

pripăși vb. v. ADĂPOSTI. GĂZDUI. PRIMI.