13 definiții pentru proeminență

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROEMINENȚĂ, proeminențe, s. f. Faptul de a fi proeminent; (concr.) parte proeminentă a unui obiect, ridicătură, ieșitură. [Pr.: pro-e-] – Din fr. proéminence.

PROEMINENȚĂ, proeminențe, s. f. Faptul de a fi proeminent; (concr.) parte proeminentă a unui obiect, ridicătură, ieșitură. [Pr.: pro-e-] – Din fr. proéminence.

proeminență sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~țe / E: fr proéminence, ger Proeminenz] 1 Ceea ce iese mult în relief. 2 Ceea ce este cu mult mai ridicat decât suprafața înconjurătoare Si: ieșitură, ridicătură. 3 (Pex) Înălțime.

PROEMINENȚĂ, proeminențe, s. f. 1. Faptul de a fi proeminent. 2. (Concretizat) Parte proeminentă, ridicătură, ieșitură. Politiciani de modă veche – ochi holbați, bărbii revărsate spre proeminența burților, vorbe goale, fraze umflate. SADOVEANU, E. 147. Își mîngîia acum bărbia cu două ușoare proeminențe gemene. CAMIL PETRESCU, O. I 304.

PROEMINENȚĂ s.f. Faptul de a fi proeminent. ♦ (Concr.) Ieșitură (în relief), ridicătură. [Pron. pro-e-. / cf. fr. proéminence].

PROEMINENȚĂ s. f. faptul de a fi proeminent. ◊ ieșitură (în relief), ridicătură. (< fr. proéminence)

PROEMINENȚĂ ~e f. 1) Caracter proeminent. 2) Parte proeminentă; ridicătură; protuberanță; convexitate. /<fr. proéminence

proeminență f. 1. starea celor proeminente; 2. parte proeminentă.

*proeminénță f., pl. e (d. eminent; fr. proéminence). Starea lucruluĭ proeminent. Lucru proeminent, înălțătură, loc maĭ înalt: o proeminență de pămînt.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

proeminență (protuberanță) s. f., g.-d. art. proeminenței; pl. proeminențe

proeminență (ieșitură, ridicătură) s. f., g.-d. art. proeminenței; (părți proeminente) pl. proeminențe

proeminență s. f., g.-d. art. proeminenței; (părți proeminente) pl. proeminențe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PROEMINENȚĂ s. 1. v. ieșitură. 2. v. protuberanță.

PROEMINENȚĂ s. 1. ieșind, ieșitură, protuberanță, ridicătură, (reg.) bolfă, (înv.) scosătură, scoțătură. (~ a unui obiect.) 2. protuberanță, (pop.) bulbucătură. (~ anatomică.)

Intrare: proeminență
proeminență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • proeminență
  • proeminența
plural
  • proeminențe
  • proeminențele
genitiv-dativ singular
  • proeminențe
  • proeminenței
plural
  • proeminențe
  • proeminențelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

proeminență, proeminențesubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a fi proeminent. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. concretizat Parte proeminentă a unui obiect. DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote Politiciani de modă veche – ochi holbați, bărbii revărsate spre proeminența burților, vorbe goale, fraze umflate. SADOVEANU, E. 147. DLRLC
      • format_quote Își mîngîia acum bărbia cu două ușoare proeminențe gemene. CAMIL PETRESCU, O. I 304. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.