profanare sf [At: ALEXANDRI, T. 1965 / Pl: ~nări / E: profana] 1 Tratare fără respect, cu dispreț, cu violență a ceva considerat sfânt Si: profanațiune (1). 2 Știrbire a cinstei, curățeniei unei ființe venerabile Si: pângărire, profanațiune (2).

PROFANARE, profanări, s. f. Acțiunea de a profana; pîngărire; necinstire. Mi s-a părut întotdeauna că este-o crudă profanare Să uiți că mumă ți-e femeia, și că în pîntec te-a purtat. MACEDONSKI, O. I 81.

PROFANARE s.f. Acțiunea de a profana și rezultatul ei; pîngărire, necinstire; profanațiune. [< profana].

*profanațiúne f. (lat. profanatio, -ónis). Acțiunea de a profana, sacrilegiŭ, pîngărire. – Și -áție și -áre.

profanare s. f., g.-d. art. profanării; pl. profanări

profanare s. f., g.-d. art. profanării; pl. profanări

profanare s. f., g.-d. art. profanării; pl. profanări

PROFANARE s. 1. batjocorire, necinstire, pângărire, sacrilegiu, spurcare, violare, (înv. și pop.) prihănire. (~ unui loc considerat sfânt.) 2. v. pângărire.

PROFANARE s. v. batjocorire, compromitere, dezonorare, necinstire, terfelire.

PROFANARE s. batjocorire, necinstire, pîngărire, sacrilegiu, spurcare, violare, (înv. și pop.) prihănire. (~ unui loc considerat sfînt.)

profanare s. v. BATJOCORIRE. COMPROMITERE. DEZONORARE. NECINSTIRE. TERFELIRE.