profeție sf [At: CANTEMIR, IST. 275 / V: (înv) ~fiție / Pl: ~ii / E: fr prophétie] Ceea ce profețește cineva Si: prorocire, prevestire, prezicere.

PROFEȚIE, profeții, s. f. Prorocire, prezicere. Cu cel din urmă glonț ce mai avea, tîlharul împlini profeția sihastrului. GALACTION, O. I 259. Ce zici de visul meu?... Nu este el oare o profeție? NEGRUZZI, S. I 295. ◊ (Poetic) Iată însă și rogozul că-mprumută-o voce clară și-nstrunează profeția unei magici bunătăți. MACEDONSKI, O. I 155.

PROFEȚIE s.f. (Mai ales în concepțiile religioase) Prorocire, prezicere. [Cf. fr. prophétie, lat. prophetia].

PROFEȚIE s. f. (în concepțiile religioase) ceea ce profetizează cineva; prorocire, prezicere. (< fr. prophétie)

PROFEȚIE ~i f. rel. Fapt prezis de un profet; prorocire. /<fr. prophétie

profeție f. 1. prezicerea celor viitoare prin inspirațiune divină: profețiile lui Ezechiel; 2. prezicere în genere.

*profețíe f. (vgr. propheteia; lat. prophetia; fr. prophétie, it. profezia). Prorocire, prezicere, acțiunea de a spune din ainte ceĭa ce se va întîmpla: profețiile luĭ Isaia, ale luĭ Nostradamus.

profiție sf vz profeție

profeție s. f., art. profeția, g.-d. art. profeției; pl. profeții, art. profețiile (desp. -ți-i-)

profeție s. f., art. profeția, g.-d. art. profeției; pl. profeții, art. profețiile

profeție s. f., art. profeția, g.-d. art. profeției; pl. profeții, art. profețiile

PROFEȚIE s. v. prezicere.

PROFEȚIE s. oracol, prevestire, previziune, prezicere, prorocie, prorocire, (livr.) predicțiune, (rar) prevestit, (înv.) hrismos, menire, plaz, plăzuit, plăzuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură.