PROPOVĂDUITOR, -OARE, propovăduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care propovăduiește; propagator, predicator. [Pr.: -du-i-] – Propovădui + suf. -tor.

propovăduitor, ~oare [At: CORESI, EV. 130 / V: (înv) ~ved~, ~oare / P: ~du-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: propovădui + -tor] 1-3 smf Persoană care propovăduiește (1-3) Si: mărturisitor, predicator, propagator, (înv) propovednic. 4 sm (Îvr; îf propoveduitor) Persoană care prorocește (2).

PROPOVĂDUITOR, -OARE, propovăduitori, -oare, s. m. și f. Persoană care propovăduiește; propagator, predicator. [Pr.: -du-i-] – Propovădui + suf. -tor.

PROPOVĂDUITOR, -OARE, propovăduitori, -oare, s. m. și f. Persoană care propovăduiește; propagator. Propovăduitor al prieteniei dintre popoare.

PROPOVĂDUITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. 1) Persoană care propovăduiește ceva (o concepție, o doctrină etc.); propagator; popularizator. 2) Persoană care predică; predicator. [Sil. -du-i-] /a propovădui + suf. ~tor

propovăduitor m. cel ce propovăduiește.

propoveduitor, ~oare smf vz propovăduitor

propovăduitor (înv.) (desp. -du-i-) s. m., pl. propovăduitori

propovăduitor (înv.) (-du-i-) s. m., pl. propovăduitori

propovăduitor s. m. (sil. -du-i-), pl. propovăduitori

PROPOVĂDUITOR s., adj. 1. s. (BIS.) predicator, propagator, (înv.) mărturisitor, propovednic. (~ al unei credințe.) 2. s., adj. v. popularizator.

PROPOVĂDUITOR s., adj. 1. s. (BIS.) predicator, propagator, (înv.) mărturisitor, propovednic. (~ al unei credințe.) 2. s., adj. popularizator, propagator, răspînditor, (astăzi rar) vulgarizator, (fig.) semănător. (~ de cunoștințe folositoare.)